CONSTANȚA: Amenzi în valoare de 30.000 lei pentru magazine care nu şi-au suspendat activitatea în weekend
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 20 decembrie 2020, 13:08
Şase amenzi în valoare totală de 30.000 de lei au fost aplicate de poliţişti, sâmbătă, administratorilor a şase societăţi comerciale, din incinta a două mall-uri din municipiul Constanţa, pentru că nu au suspendat în weekend activitatea firmelor, conform măsurilor impuse de autorităţi în perioada de carantinare a oraşului.
Este vorba de o florărie, un magazin de încălţăminte, un altul de haine, două – de jucării şi de un al şaselea, de obiecte personalizate.
Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa, în cursul zilei de sâmbătă, poliţişti din cadrul Secţiei 2, aflându-se în exercitarea atribuţiilor de serviciu în zona centrelor comerciale de pe raza de competenţă, au identificat 6 puncte de lucru ale unor societăţi comerciale care nu respectau prevederile legale, în ceea ce priveşte măsura suspendării temporare a activităţii.
În urma celor constatate, poliţiştii au aplicat şase sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 30.000 de lei.
Redactor – Daniel Țăndăreanu / Foto – Arhivă