Aida Ciortan, antreprenor în domeniul fashion-beauty: În primul rând ne îmbrăcăm pentru noi și pentru cei mai apropiați nouă
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 12 decembrie 2020, 12:22
Chiar dacă autoritățile ne recomandă să fim precauți de sărbători și să petrecem într-un cadru restrâns (cu familia și prietenii apropiați), nu trebuie să renunțăm la ținuta festivă, este de părere Aida Ciortan, antreprenor în domeniul fashion-beauty, care susține că starea interioară este relevată prin ceea ce îmbrăcăm.
Și dacă anul acesta culoarea-vedetă a fost albastrul, în 2021 vor fi la modă galbenul aprins (culorea speranței) și griul (semnifică forța, puterea). De asemenea, moda ne aduce în atenție nuanța aqua, rozul pudră și pastelurile untoase de alb și crem.
Autoritățile ne recomandă să fim precauți, să petrecem sărbătorile în familie. Ce înseamnă acest lucru, să nu ne mai preocupe ținuta?
Aida Ciortan : În niciun caz! În primul rând ne îmbrăcăm pentru noi și pentru cei mai apropiați nouă. Este vorba până la urmă de stima de sine și de confortul propriu. După aceea este vorba despre impactul pe care îl avem vizavi de oamenii din jurul nostru, despre ce părere își fac despre noi și așa mai departe. Haideți să nu trăim pentru imagine și pentru a părea ceva, ci pentru noi. Dacă stăm acasă nu înseamnă că nu ne aranjăm, că nu ne bucurăm de moment și că nu se vede acest lucru în ținuta noastră. Nu dăm aceeași atenție ca înainte, că nu suntem într-un ballroom sau într-un loc foarte festiv, dar dăm atenție ținutei și de data aceasta.
Cum să ne îmbrăcăm de Crăciunul 2020?
Aida Ciortan : Când vorbim despre Crăciun, mai ales că el se va desfășura în casa proprie împreună cu familia și cel mult și cu 2-3 prieteni, trebuie să purtăm ceva confortabili. Și fără tocuri, pentru că în majoritatea caselor românilor noi gătim, noi servim, noi strângem masa. Nu prea avem angajați care să facă asta. Și atunci trebuie să avem un confort și un aer de destindere. Cel mai indicat ar fi în cazul femeilor să poarte o rochiță flexibilă dintr-un material moale, blând, cu culori, pastelate, celebrul roșu despre care vorbim în fiecare an dar pe care foarte puține doamne și domnișoare îl accesează. Bărbatul din casă poate purta foarte frumos o cămașă. Chiar dacă este la propriul domiciliu îi va da o stare de bine și va simți sărbătoarea mult mai plăcut.
Iar la cumpăna dintre ani ce purtăm? E posibil să mergem la mumnte, la o pensiune…
Aida Ciortan : Să începem cu ce să nu îmbrăcăm dacă stăm în casă sau la pensiune. Nu cred că mai este cazul de paiete sau de rochii lungi cu trenă. Însă dacă facem Revelionul cu niște prieteni și suntem tineri putem să avem o ținută cu catifea sau o rochiță gen maletă sau mai plină dacă suntem la munte, la o cabană. Chiar dacă purtăm cu o cizmă care nu are toc poate fi dresul deosebit, accesorizarea și bijuteriile pot fi mai frumoase. Dacă suntem în familie, acasă și facem Revelionul cu partenerul nostru (poate nu s-a mai întâmplat de multă vreme acest lucru) este momentul femeii să fie romantică și – de ce nu? – să aibă cea mai frumoasă amintire a unui Revelion în cuplu, în intimitate. Dacă facem Revelionul cu familii prietene care au copii și suntem într-un cadru mult mai vesel și mai degajat din punctul acesta de vedere, de ce să nu facem uz și de ținute mai comice, mai jucăușe, care să ne creeze amintiri frumoase cu copiii noștri? De exemplu : culorile foarte electrizante, un umăr gol, un decolteu mult mai generos dacă în partea de sus suntem mult mai îmbrtăcate. Părul trebuie și el aranjat. Se spune că așa cum începem anul așa o ținem apoi în permanență. Un machiaj discret și plăcut, proaspăt și un păr frumos aranjat ne vor da o stare de bine care își va pune foarte bine amprenta pe anul ce urmează.
Care au fost preferințele româncelor în materie de modă în acest an pandemic și care va fi trendul pentru 2021?
Aida Ciortan : Acest an a fost deosebit din foarte multe puncte de vedere. Datorită contextului ne-am confruntat cu foarte multe situații cu care nu am fost obișnuiți. Bineînțeles că și în magazinele noastre și în domeniul fashion-beauty s-a simțit din plin acest lucru. În prima parte a anului foarte multe persoane nu și-au mai cumpărat produse noi, gândindu-se că stau foarte mult în izolare, în condiții restrictive. Au zis că nu este musai să își mai cumpere ceva. A fost ca un stop, după care lumea a început să se mai relaxeze și să își dea seama că plăcerea de a-ți cumpăra ceva nou sau de a-ți adăuga ceva necesar nu trebuie să dispară chiar dacă pe undeva există restricții și au început lucrurile ușor-ușor să se relaxeze. De la măscuțele care au început să fie obligatorii. Și foarte multe dintre clientele noastre au dorit să achiziționeze măști care să fie mai puțin monotone, mai colorate sau un pic mai adaptate la hainele pe care urmau le purtau. După ce s-a încălzit afară s-au lejerizat și au început să își cumpere haine așa cum se purtau : cu umeri mai voluminoși, cu accente vectoriene. În sezonul acesta de toamnă-iarnă a fost o cerere foarte mare pentru materialele din tricotaj, acele compleuri sau stil trening sau chiar costumașe de tricot purtate și de doamne și de domnișoare. Ele se potrivesc și cadrului de acasă și când mergem cu prietenii și chiar locului de muncă. Este o întoarcere către tricotaj, către materialele fluide, moi, pufoase care ne dau foarte mult confort. Ieșim puțin din zona de scrobit, țeapăn, ca să par, ca să arăt. Deci oamenii s-au întors către confortul propriu. Acesta a fost un lucru foarte bun. Vizavi de culorile care se poartă în acest an, doamnele noastre au făcut uz de culoarea albastră , au îndrăznit să cumpere produse cu accente puse pe mâneci, s-a renunțat în mare parte la tocurile excesive și la lucrurile prea rigideși când vorbim despre încălțăminte. Pentru că automat o ținută ușor mai lejeră impune și un mod de abordare mult mai comod al sandalelor, pantofilor, ghetelor, cizmelor. Poșetele și accesorizările au fost și sunt și ele în trend. Mai ales în perioada sărbătorilor chiar este indicat ca la o ținută un pic mai simplă să punem măcar talia în evidență cu o curea sau cu o bijuterie deosebită (un cercel, un colier). Vizavi de ceea ce propun designerii pentru acest sfârșit de an și pentru 2021 atrag atenția prin cromatica pe care au propus-o la contextul în care ne aflăm. Am văzut că se propune a fi cam în toate colecțiile combinația de galben aprins cu gri. Ei spun (și așa este) că perioada aceasta prin care am trecut și din care sperăm să ieșim cât mai repede gri arată forța, puterea. Griul este și culoarea cimentului, a betonului. Suntem oameni puternici și trecem peste. Iar galbenul copt, solar, este culoarea speranței și a luminii spre care tindem cu toții. Deci un contrast foarte frumos și care se propune a fi pus împreună. A început deja să apară în decorațiunile interioare iar designerii în colecțiile lor au accesorizat ținute în combinația aceasta de culoare. În afară de acest contrast despre care v-am povestit cu drag pentru că mie îmi place foarte mult galbenul ni se propune și nuanța aqua. Este un fel de vernil care bate și spre măslină, spre fistic, o nuanță dulce, proaspătă. Toată paleta aceasta de verniluri este în trend pentru perioada de sărbători și pentru perioada care urmează, culoarea accea de șerbet de zmeură foarte dulce și foarte frumoasă. Nu este nici foarte roșie nu este nici foarte mov, este chiar dulce-dulce. Iarăși este vedetă și n-am mai văzut-o de foarte mulși ani în prim-plan. Rozul-pudră, piciul, nuanța aceea de piersică, pastelurile untoase sunt foarte la modă și foarte frumoase. Toate nuanțele de alb, alb-crem, tofu. În fiecare an există cel puțin o colecție dedicate acestei culori foarte deschise. Ea este utilizată de majoritatea oamenilor mai ales vara. Însă trebuie ținut cont că toate nuanțele de alb sau pastelate, deschise, arată forte bine și în sezonul rece.
Pe mine m-ați convins să nu renunț la ținutele speciale de Crăciun și de Revelion și sper că și pe ascultătoarele noastre. Mai ales că moda este parte din feminitate. Iar nouă ne place să fim feminine. Moda este un mod de viață…
Aida Ciortan : Sigur că da! Și apoi starea noastră interioară arată foarte bine, este relevată prin ținută. Câteodată, dacă simțim că nu suntem în cea mai bună formă, hai să punem pe noi ceva mult mai reușit decât starea pe care o avem în interior și o să vedeți că totul se schimbă. Ne ajută foarte mult și mediul în care stăm, natura dar și ceea ce punem aproape de pielea noastră. Ne influențează starea de spirit, cred că vi s-a întâmplat de multe ori.
Vă mulțumim foarte mult pentru toate aceste informații, vă dorim Sărbători cu liniște și sănătate!
Aida Ciortan : Vă mulțumesc foarte mult pentru această ocazie și profit de acest moment să urez și eu la rândul meu ascultătorilor Radio Constanța multă sănătate, lumină în suflet și să fie armonie, să ne bucurăm de aceste momente de intimitate cu familia și cu cei mai apropiați și să nu uităm că în această perioadă mulțumim cu recunoștință pentru ceea ce am trăit dar mai ales ne proiectăm și punem în intenția noastră ceea ce dorim pentru 2021. Haideți să avem curaj să sperăm și să visăm la lucruri mult mai înalte și să ne împrejuim cu oameni care fac parte din panoplia celor pe care îi admirăm. Eu vă urez Sărbători cu bine!
Realizator – Larisa Calistru / Foto – unsplash.com, arhivă personală