CONSTANȚA/TULCEA: Zeci de milioane de lei alocați pentru asigurarea continuităţii alimentării cu energie termică în sistem centralizat
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 5 decembrie 2020, 15:12
Guvernul a aprobat, în şedinţa de vineri, alocarea a 90,17 milioane de lei pentru asigurarea continuităţii alimentării cu energie termică în sistem centralizat a populaţiei în nouă municipii, a informat, printr-un comunicat de presă, Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei.
Este vorba despre Constanţa – 25 milioane lei; Giurgiu – 5 milioane lei; Motru – 5 milioane lei; Brad – 5 milioane lei; Drobeta Turnu Severin – 10 milioane lei; Ploieşti – 13 milioane lei; Suceava – 10 milioane lei; Tulcea – 11 milioane lei; Focşani – 6,17 milioane lei.
Sumele sunt alocate din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, ca urmare a solicitărilor formulate de autorităţile locale fie pentru plata subvenţiei, fie pentru acoperirea pierderilor apărute la producţia, transportul, distribuţia şi furnizarea energiei termice pentru populaţie în sistem centralizat.
Redactor – Daniel Țăndăreanu / Foto – Arhivă