TULCEA: Societatea de Transport Public a suplimentat numărul autobuzelor care asigură transportul în comun
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 21 noiembrie 2020, 11:31
Societatea Transport Public SA din municipiul Tulcea a suplimentat numărul autobuzelor care circulă pe trei linii importante, astfel încât călătorii să poată respecta distanţarea fizică impusă în contextul creşterii numărului cazurilor de infectare cu noul coronavirus.
Directorul societăţii, Dan Bălan, a declarat că pe liniile 1 şi 4 vor circula câte şase autobuze, în loc de câte patru, câte circulă acum, iar pe linia 1 barat vor circula trei autobuze, în loc de două, câte sunt pe traseu în momentul de faţă.
Potrivit acestuia, măsura este valabilă între orele 5,30 şi 18,30.
Într-un anunţ făcut public pe o reţea de socializare, conducerea societăţii din subordinea Consiliului local al municipiului Tulcea îi roagă pe călători să respecte regulile impuse încă de la începutul pandemiei cu noul coronavirus, iar printre acestea se numără evitarea aglomeraţiei, purtarea măştii de protecţie şi dezinfectarea mâinilor.
Sursa – Agerpres / Redactor online – Daniel Țăndăreanu / Foto – Arhivă