Absolvenții specializării Jurnalism din cadrul Facultății de Litere a Universității „Ovidius” și ai Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București au câștigat o competiţie naţională
Publicat de Doina Sirbu, 18 noiembrie 2020, 15:48
Echipa formată din studenți și absolvenți ai specializării Jurnalism din cadrul Facultății de Litere a Universității „Ovidius” din Constanța și ai Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București, a câștigat competiția națională PR Arena. Aceștia s-au clasat pe locul I din totalul de 19 echipe participante. Tinerii fac demersurile necesare implementării proiectului prin care vor strânge fondurile pentru achiziționarea primului avion medical din România.
„Deoarece cuvântul cheie în toate poveștile Asociației Blondie este „timpul”, timpul pierdut și necesitatea lui, ne-am gândit că am putea strânge cele 2 milioane pentru achiziționarea unui avion medical, prin vânzarea timpului. Așa a luat naștere Avionul Roz, o linie aeriană virtuală, unde donatorii pot face rezervări și achiziționa bilete către orice destinație de vacanță. Înainte de a începe proiectul, am făcut un research pentru a afla ce îi determină pe oameni să doneze și am aflat că aceștia vor să își ajute semenii, însă așteaptă și recunoaștere publică. Astfel, ne-am gândit că, atunci când își vor achiziționa biletul, poza lor de profil de pe rețelele de socializare, să apară pe locul de avion ales, lângă un influencer”, spune Alina Marin, în prezent masterand în cadrul Universității „Ovidius” din Constanța.
Proiectul se bazează pe strângerea de fonduri cu ajutorul influencerilor.
„Influencerii vor avea o importanță deosebită. Oamenii vor cumpăra timp pe care să-l petreacă alături de aceștia în călătoriile imaginare. Se pot achiziționa bilete de pe site. De asemenea, fiecare zbor are povestea sa și pilotul său. Pilotul va fi copilul aflat în nevoie, în luna respectivă”, mai spune Alina Marin.
Studenții au primit cu brațele deschise acest tip de proiect și au lucrat, aproape fără încetare, până au atins rezultatul dorit.
„Pentru a nu relua cele spuse de colega mea, eu voi explica în mare experiența mea propriu-zisă la participarea la PR Arena, ce s-a desfășurat, de data asta, în mediul online. După ce s-au stabilit echipele și fiecăreia i s-a atribuit un mentor, a început munca: 24 de ore de foc. În mod evident, munca a fost sub o presiune uriașă și, a constat atât într-un brainstorming continuu, cât și concentrarea atenției asupra sfaturilor mentorului. Știam că urmează un volum mare de muncă, așa că mi-am făcut provizii în jurul biroului și nu l-am părăsit până nu am dat ce a fost mai bun din mine. Fiind anul I am căpătat niște informații extrem de valoroase ce sunt convins că mă vor avantaja în viitor. Le sunt recunoscător coechipierilor mei, doamnei mentor și tuturor ce au fost implicați în organizare. PR Arena reprezintă o competiție ce nu trebuie ratată dacă ești student la Comunicare”, spune Răzvan Bucur, unul dintre câștigători, student la Universitatea din București.