COVID-19 | Constanţa – 528 de cazuri, în ultimele 24 de ore! Nou record de îmbolnăviri la nivel naţional
Publicat de , 18 noiembrie 2020, 13:03
În ultimele 24 de ore, au fost confirmate 10.269 de cazuri de infectare cu virusul SARS-Cov2, în condiţiile în care au fost efectuate aproape 38.000 de teste.
În Constanţa, au fost înregistrate 528 de cazuri noi, rata de incidenţă la nivel de judeţ ajungând la 5,81 la mia de locuitori. În Tulcea, au fost înregistrate 120 de cazuri noi, rata de îmbolnăvire fiind în prezent de 2,78 la mia de locuitori.
La nivel naţional, în ultimele 24 de ore au fost raportate 168 de decese (102 bărbați și 66 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Olt, Prahova, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vâlcea, Vaslui, Vrancea, Ilfov și Municipiul București.
Dintre acestea, 4 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 de ani, 16 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 42 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 62 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 44 decese la categoria de peste 80 de ani.
163 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar 5 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități.
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 13.179. Dintre acestea, 1.174 sunt internate la ATI.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 3.771.316 teste. Dintre acestea, 37.906 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 23.269 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 14.637 la cerere.
Pe teritoriul României, 46.875 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 13.285 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 80.763 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 19 persoane.