Prima pagină » Ştiri » CONSTANŢA: Amenzi de peste 15 mii de lei, aplicate noaptea trecută, pentru nerespectarea interdicţiilor privind deplasarea
CONSTANŢA: Amenzi de peste 15 mii de lei, aplicate noaptea trecută, pentru nerespectarea interdicţiilor privind deplasarea
Publicat de ,
18 noiembrie 2020, 11:16
Amenzi de peste 15 mii de lei au acordat polițiștii și jandarmii constănțeni în noaptea care a trecut. 44 de persoane care nu au respectat interdicțiile privind deplasarea au fost sancționate contravențional.
Amintim că circulația în afara locuinței sau gospodăriei este interzisă între orele 23.00 și 05.00, cu excepția, printre altele, a deplasărilor în interes profesional, a celor pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată la distanță, dar și pentru îngrijirea sau însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori deces al unui membru de familie.