Ce proiecte are candidatul PNL Tulcea, Cristian Iordan, pentru comunitățile izolate din Delta Dunării
Publicat de Doina Sirbu, 16 noiembrie 2020, 17:26
Trei heliporturi pentru comunitățile izolate din Delta Dunării, acesta este unul dintre proiectele candidatului PNL Tulcea la o funcție de senator, Cristian Iordan.
Cele trei zone vizate pentru construirea heliporturilor sunt Sulina, Chilia și Sfântu Gheorghe, costul unuia ridicându-se la aproximativ 300.000 de euro. Cristian Iordan a precizat că a început lucrul la acest proiect din timpul când era prefect.
„Am chemat şi primarii din zonele izolate ale Deltei. Eu cred că asta este o urgenţă. Ambulanţa face pe apă o oră dus, o oră jumătate întors. Dacă avem o urgenţă, e clar că nu mai are nicio şansă acel pacient, iar cetăţenii Deltei sunt şi ei tot cetăţeni europeni”, a declarat Cristian Iordan.
Redactor – Dana Malciu