CONSTANŢA: Ce spune prefectul despre instituirea carantinei în oraş
Publicat de Doina Sirbu, 16 noiembrie 2020, 16:21
Incidența îmbolnăvirilor cu noul coronavirus a ajuns, în municipiul Constanța, la 7,83 la mia de locuitori. În condițiile în care s-a dispus carantinarea municipiului Sibiu la o rată de infectare de 8,23 la mie, l-am întrebat pe prefectul Constanței, Silviu Coșa, dacă se va dispune carantinarea Constanței.
“Municipiul Sibiu…şi în general, niciun alt municipiu, nu poţi spune că constituie un etalon, cu toate că se pot face paralele. Suntem în continuare cu ochii pe cifră şi dacă va fi nevoie, nu vom ezita, dacă cifrele vor indica, să instituim carantina. Singura diferenţă faţă de măsurile care există acum în Constanţa şi măsurile care există în Sibiu o reprezintă limitarea libertăţii de mişcare a persoanelor pe timpul zilei. Practic, carantina asta ar aduce în plus”, a declarat Silviu Coşa.
Silviu Coșa a precizat că pentru astăzi, nu s-a luat în discuție carantinarea municipiului tomitan și că totul depinde de evoluția datelor referitoare la incidența îmbolnăvirilor.
Pe de altă parte, peste 20 de firme au fost verificate de inspectorii ITM Constanța în ultima săptămâna, controalele având ca temă respectarea, de angajator, a măsurilor anticovid. Conform declarației oferite postului nostru de radio de prefectul Constanței, Silviu Coșa, marii angajatori s-au conformat măsurilor impuse.
“Marii angajatori, fie aveau măsuri întreprinse în acelaşi timp, fie nu era nevoie. Vă dau un exemplu. Societăţile de pază îşi trimit oamenii, chiar dacă au mai mulţi angajaţi, îşi trimit oamenii la obiective şi atunci nu prea se intersectează unii cu ceilalţi. La Şantierul Naval lucrează în ture, ceea ce înseamnă că iar nu se intersectează unii cu alţii, Şantierul Naval având 7 ture, adică au ore decalate astfel încât să nu se intersecteze pe mijloacele de transport în comun”, a mai declarat prefectul Constanţei.
Redactor – Dana Malciu / Foto – arhivă