Francul elveţian, aproape egal cu moneda Euro
Publicat de , 20 ianuarie 2015, 11:20
Francul elveţian a deschis marţi aproape la egalitate cu euro, nivel la care s-a stabilizat începând din a doua parte a zilei de joi, în timp ce leul s-a menţinut în raport cu euro uşor peste pragul de 4,5 lei/euro.
În jurul orei 10:00, euro era cotat în piaţa interbancară locală la 4,5040 – 4,5050 lei, faţă de 4,5033 lei în tranzacţiile de pe finalul şedinţei de luni.
Pe pieţele externe, francul elveţian era cotat la aceeaşi oră la 1,0175 franci/euro, după ce spre sfârşitul zilei de luni schimburile se perfectau la 1,0102 franci/euro.