Poliţia locală poate dispune ridicarea vehiculului care staţionează pe domeniul public, în afara spaţiilor destinate
Publicat de Doina Sirbu, 3 noiembrie 2020, 17:09
Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, un proiect de lege care se referă la obligaţiile pe care le au instituţiile, persoanele fizice şi juridice în gospodărirea localităţilor urbane şi rurale, menţionând şi posibilitatea ca Poliţia locală să dispună ridicarea vehiculului parcat pe domeniul public, în alte locuri decât drumul public, în afara spaţiilor marcate în acest scop.
S-au înregistrat 269 voturi ”pentru”, 2 ”contra” şi 2 abţineri.
Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.21/2002 privind gospodărirea localităţilor urbane şi rurale, în sensul introducerii obligaţiei de a asigura întreţinerea şi curăţenia terenurilor, altele decât cele care constituie împrejmuiri, unificării prevederilor referitoare la obligaţiile instituţiilor publice, agenţilor economici şi celorlalte persoane juridice, cu cele ale persoanelor fizice.
Potrivit proiectului adoptat, autorităţile şi instituţiile publice, precum şi persoanele fizice şi juridice au obligaţia să efectueze lucrările de întreţinere şi curăţenie a clădirilor şi terenurilor aflate în proprietatea sau în folosinţa lor, a anexelor acestora, a incintelor, împrejmuirilor, precum şi a oricăror alte spaţii utilizate de acestea.
Persoanele fizice şi juridice au obligaţia să asigure îngrijirea clădirilor şi terenurilor aflate în proprietatea sau în folosinţa lor, a anexelor gospodăreşti, curţilor, împrejmuirilor şi să păstreze ordinea şi curăţenia pe străzi, drumuri, în pieţe, parcuri şi grădini, în celelalte locuri publice, precum şi în mijloacele de transport în comun, prevede proiectul.
Instituţiilor publice, persoanelor fizice şi juridice le revin următoarele obligaţii: să întreţină în stare corespunzătoare clădirile pe care le au în proprietate, anexele gospodăreşti, curţile şi împrejmuirile acestora, precum şi instalaţiile aferente acestora, prin efectuarea lucrărilor de reparaţii, amenajări şi a altor lucrări specifice; să asigure curăţarea faţadelor locuinţelor şi a altor construcţii amplasate la frontul străzii, tencuirea şi zugrăvirea periodică a acestora, potrivit măsurilor stabilite de consiliile locale; să asigure repararea, spălarea geamurilor şi a vitrinelor, înlocuirea celor sparte, întreţinerea firmelor şi a faţadelor imobilelor pe care le au în proprietate, inclusiv spălarea, curăţarea şi zugrăvirea periodică a acestora; să asigure curăţenia pe terenurile şi locurile de depozitare aflate în proprietate, precum şi pe căile de acces; să asigure curăţenia şi igiena în imobilele şi incintele deţinute sub orice formă, inclusiv prin activităţi de curăţare, dezinsecţie şi deratizare, potrivit normelor stabilite de consiliile locale.
Alte obligaţii ale instituţiilor publice şi persoanelor fizice şi juridice sunt: să depoziteze corespunzător reziduurile menajere, industriale, agricole, precum şi materialele refolosibile, numai în locurile special amenajate sau autorizate de autorităţile administraţiei publice locale; să menţină curăţenia trotuarelor, a părţii carosabile, a locurilor publice şi a locurilor de parcare pe care le folosesc; să îndepărteze zăpada şi gheaţa de pe trotuarele din dreptul imobilelor pe care le au în proprietate şi de pe locurile de parcare pe care le folosesc, potrivit normelor stabilite de consiliile locale; să respecte măsurile stabilite pentru asigurarea igienei publice şi curăţeniei în localităţi; să asigure curăţarea mijloacelor de transport şi a utilajelor la intrarea acestora pe drumurile publice; să cureţe şi să întreţină şanţurile, rigolele şi podeţele aferente proprietăţii; să finalizeze construcţiile începute, pe baza autorizaţiilor eliberate de primari, în condiţiile şi în termenele stabilite de acestea.
Dacă aceste obligaţii nu sunt respectate în termenele notificate de primar, de 30 de zile, sau de persoanele împuternicite de acesta, primarul poate aproba executarea de către autoritatea administraţiei publice locale a acţiunilor de curăţare şi igienizare, dar pe cheltuiala proprietarilor notificaţi.
De asemenea, instituţiile şi persoanele fizice şi juridice au obligaţia să nu ocupe domeniul public cu vehicule în afara spaţiilor marcate expres de administratorul domeniului public. În caz contrar, dacă un vehicul staţionează pe domeniul public, în alte locuri decât drumul public, Poliţia locală poate dispune măsura tehnico-administrativă a ridicării vehiculului. Ridicarea vehiculelor constituie serviciu public şi se realizează pe durata a 24 de ore, mai prevede proiectul.
Totodată, ridicarea vehiculului nu se dispune sau, dacă a fost dispusă, nu se pune în executare sau încetează, în cazul în care în vehicul este vizibilă prezenţa unor persoane. Conducătorul vehiculului este direct răspunzător în situaţia în care prezenţa unor persoane fizice şi juridice în vehicul nu este vizibilă cu ocazia dispunerii sau punerii în executare a măsurii.
Conform prevederilor adoptate, ridicarea vehiculului se dispune, în scris, prin dispoziţie de ridicare, care trebuie să cuprindă cel puţin informaţiile privind data, ora şi locul ridicării vehiculului, gradul profesional, numele şi prenumele poliţistului local care poate dispune măsura, precum şi unitatea din care acesta face parte, indicarea expresă a temeiului juridic referitor la norma încălcată, menţiuni privind înregistrarea foto sau video a staţionării vehiculului, menţiuni privind avarii vizibile pe vehicul, date privind numărul de înmatriculare/înregistrare şi marca vehiculului.
Operaţiunile executate pentru ridicarea vehiculului constau în ridicarea, transportul şi depozitarea vehiculului, fiind exclus deplasarea pe propriile roţi a vehiculului ridicat.
Deputaţii au mai stabilit că transportul la locul de depozitare nu se mai execută dacă, până la iniţierea acestuia, proprietarul sau utilizatorul vehiculului ridicat se prezintă la locul ridicării şi este de acord cu suportarea cheltuielilor efectuate, respectiv contravaloarea operaţiunii de ridicare.
Depozitarea se face numai în spaţii corespunzătoare, special amenajate de către administratorul drumului public sau de administraţia publică locală, sub paza administraţiei publice locale.
Vehiculul ridicat se restituie după ce se face dovada achitării tarifului aferent operaţiunii/operaţiunilor efectuate, în baza documentelor care atestă proprietatea ori deţinerea legală a acestuia. Programul de restituire a vehiculelor depozitate în spaţiile special amenajate se asigură prin serviciu continuu, pe durata a 24 de ore, mai prevede proiectul.
Camera Deputaţilor este for decizional.
Sursă – AGERPRES / Foto – arhivă