Masca, obligatorie şi în spaţiile publice deschise în judeţele unde rata infectării depăşeşte 1,5. Textul integral al Hotărârii CNSU
Publicat de , 2 noiembrie 2020, 21:11
Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU) a aprobat, în această seară, Hotărârea nr. 51, prin care propune portul obligatoriu al măştii de protecţie în localităţile din judeţele unde rata infectării cu noul coronavirus depăşeşte 1,5 la mia de locuitori, potrivit unei informări a Grupului de Comunicare Strategică. Printre acestea se numără şi Constanţa, unde rata de infectări este de 2,15 la mia de locuitori.
„Prin această Hotărâre (…) a fost propusă modificarea valorii ratei de incidenţă cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile de la care este obligatorie purtarea măştii în toate spaţiile publice deschise, în sensul reducerii acesteia de la 3 la 1,5/1.000 de locuitori. CNSU propune ca purtarea măştii de protecţie să fie obligatorie în toate localităţile din judeţele în care incidenţa depăşeşte 1,5/1.000 de locuitori, iar în judeţele în care rata de incidenţă este mai mică de 1,5 purtarea măştii să fie obligatorie la nivelul localităţilor unde incidenţa depăşeşte 1,5/1.000 de locuitori“, se arată în comunicare.
Totodată, prin aceeaşi hotărâre, CNSU a actualizat lista statelor şi zonelor de risc epidemiologic ridicat pentru care se instituie măsura carantinei asupra persoanelor care sosesc în România.
Iată textul integral al Hotărârii CNSU:
COMITETUL NAŢIONAL PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ HOTĂRÂRE nr. 51 din 02.11.2020 privind aprobarea listei ţărilor/zonelor/teritoriilor de risc epidemiologic pentru care se instituie măsura carantinei asupra persoanelor care sosesc în România din acestea şi modificarea valorii ratei de incidenţă cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile de la care este obligatorie purtarea măştii de protecţie în toate spaţiile deschise
Având în vedere evoluţia epidemiologică pe teritoriul României până la data de 02.11.2020, luând în considerare persistenţa unui număr crescut de persoane infectate pe teritoriul naţional, precum şi apariţia zilnică a unor cazuri noi de persoane infectate, aspecte care generează o presiune constantă asupra capacităţii de gestionare a unităţilor administrativ – teritoriale şi a sistemului sanitar, în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (1) lit. c) şi d) şi art. 81 din OUG. nr. 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, cu modificările şi completările ulterioare, în temeiul prevederilor art. 4 şi art. 11 alin. (1) din Legea nr. 136/2020 republicată, privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătăţii publice în situaţii de risc epidemiologic şi biologic, art. 9 alin. 1, art. 32 alin. 2, art. 37, art. 41, art. 42 alin. 1, art. 43 alin. 1, art. 44 alin. 2 şi 3, art. 45 alin. 1 şi art. 71 din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru pre
venirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, ale art. 20 lit. l) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 15/2005, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 2 şi art. 4 din Hotărârea Guvernului nr.94/2014 privind organizarea, funcţionarea şi componenţa Comitetului Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă,
Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă adoptă prezenta HOTĂRÂRE:
Art. 1 Se aprobă lista ţărilor/zonelor/teritoriilor de risc epidemiologic ridicat pentru care se instituie măsura carantinei asupra persoanelor care sosesc în România din acestea, prevăzută în anexă la prezenta.
Art. 2 (1) Se propune modificarea valorii ratei de incidenţă cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile de la care este obligatorie purtarea măştii de protecţie astfel încât să acopere nasul şi gura, pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spaţiile publice deschise, în sensul reducerii acesteia de la 3 la 1,5/1.000 de locuitori.
(2) Măsura prevăzută la alin. (1) se aplică la nivelul tuturor localităţilor dintr-un judeţ, dacă rata de incidenţă cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile la nivelul acestuia depăşeşte 1,5/1.000 de locuitori, iar dacă la nivel judeţean rata de incidenţă cumulată a
cazurilor în ultimele 14 zile este mai mică sau egală cu 1,5/1.000 de locuitori, măsura se va aplica la nivelul localităţilor unde aceasta depăşeşte 1,5/1.000 de locuitori.
Art. 3 Prezenta hotărâre se comunică tuturor componentelor Sistemului Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, pentru punere în aplicare prin ordine şi acte administrative ale conducătorilor acestora.
PREŞEDINTELE COMITETULUI NAŢIONAL PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ
PRIM-MINISTRU
LUDOVIC ORBAN
Anexă
Lista ţărilor/zonelor/teritoriilor cu risc epidemiologic ridicat, conform Hotărârii nr. 51 din 02.11.2020 a Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă
Listă în vigoare de la data de 03.11.2020
Zona Galbenă (carantina la domiciliu/locaţia declarată pentru 14 zile)
Ţară/zonă/teritoriu/ Rata de incidenta cumulată 100.000 locuitori*
Andorra – 1900.8
Belgia – 1735.3
Cehia – 1575.2
Luxemburg – 1325.3
Polinezia Franceza – 1240.7
Slovenia – 1081.5
Armenia – 972.2
Elveţia – 928.1
Liechtenstein – 852.1
Franţa – 771.3
Olanda – 759.2
Croaţia – 635.8
Georgia – 628.1
Guam – 608.5
Slovacia – 552.5
Polonia – 537.6
Spania – 530.7
Bosnia şi Herzegovina – 526.7
Austria – 514.2
Muntenegru – 498.1
San Marino – 490.5
Italia – 488.9
Marea Britanie – 468.9
Portugalia – 432.3
Macedonia de Nord – 424.0
Argentina – 410.6
Gibraltar – 391.6
Malta – 385.0
Iordania – 379.1
Ungaria – 358.3
Bulgaria – 350.9
*(date publicate de ECDC luni 02 noiembrie 2020)