Incendiu la spitalul Palazu Mare
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 9 septembrie 2014, 08:08
Trei pacienţi ai Clinicii de Neuropsihiatrie de la Palazu Mare au ajuns azi dimineaţă la Urgenţa Spitalului Judeţean din Constanţa cu arsuri de gradele I şi II la nivelul membrelor superioare, ale gâtului, feţei şi căilor respiratorii, în urma unui incendiu a izbucnit în salonul în care erau cazaţi.
Apelul la 112 a fost în jurul orei 5, iar cadrele medicale au anunţat că o saltea a luat foc într-unul din saloane. Până la sosirea pompierilor, incendiul s-a extins la mobilier şi tocul uşii. Cei trei pacienţi internaţi acolo ar fi încercat să stingă focul şi au suferit arsuri.
Ei au fost preluaţi de un echipaj SMURD cu medic, sosit la locul incidentului şi două echipaje ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean Constanţa. Medicii de la Urgenţe spun că arsurile nu sunt grave şi că viaţa bolnavilor nu este pusă în pericol.
O anchetă urmează să stabilească cauza incendiului.