Ascultă Radio România Constanța Live

Telemedicina ia avânt în pandemie. Pacienţii vor fi consultaţi gratuit, fără card de sănătate

Telemedicina ia avânt în pandemie. Pacienţii vor fi consultaţi gratuit, fără card de sănătate

Publicat de Doina Sirbu, 29 octombrie 2020, 09:19

Mersul la doctor se simplifică de anul viitor. Medicii vor evalua de la distanţă starea de sănătate a pacientului, vor recomanda un tratament şi vor trimite, ulterior, reţeta electronic, prin e-mail. Telemedicina va fi reglementată prin ordonanţă de urgenţă, iar noile servicii medicale vor fi suportate din fondul de asigurări sociale de sănătate. Despre necesitatea introducerii telemedicinei şi ce opţiuni au pacienţii fără dispozitive electronice ne vorbeşte purtătorul de cuvânt al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Mihaela Tănase.

Mihaela Tănase: “Consultaţiile la distanţă au fost introduse în sistem în momentul în care ne-am confruntat cu pandemia. Aceste consultaţii la distanţă se acordă la medicul de familie şi la specialistul din ambulatoriu. Acestea sunt locurile unde pacientul poate beneficia de consultaţie la distanţă, dacă medicul decide că poate acorda această consultaţie la distanţă. Funcţionează foarte bine instituţia programării şi trebuie să funcţioneze, mai ales în această perioadă. Niciun pacient nu trebuie să meargă la medic fără o programare telefonică anterioară. În cadrul acestei programări, medicul decide dacă pacientul poate beneficia de consultaţie la distanţă sau îl programează pentru o consultaţie standard la cabinetul medicului respectiv. În cazul pacienţilor cronici stabilizaţi, dacă medicul curant decide că această consultaţie poate fi acordată la distanţă, este un lucru foarte bun, pentru că pacienţii beneficiază de tratament fără a fi mai fi nevoie să meargă la cabinetul medicului. În urma acestei consultaţii la distanţă, se eliberează şi prescripţia medicală la distanţă, cu care pacientul merge la farmacie şi îşi ia tratamentul necesar.”

Asta înseamnă că pacientul nu va trebui să plătească pentru ele.

Mihaela Tănase: “Nu, aceste consultaţii la distanţă sunt plătite şi astăzi în sistemul de sănătate. De altfel, consultaţiile la distanţă, cum prevăd reglementările în vigoare, la acest moment, se acordă până la sfârşitul anului. Ele au fost introduse odată cu instaurarea stării de urgenţă şi au fost prelungite periodic. Ultima prelungire prevede că aceste consultaţii se pot acorda până la 31 decembrie. Începând de anul viitor, însă, intenţionăm ca aceste consultaţii să le permanentizăm şi ele să apară ca serviciu medical distinct în contractul cadru.”

Deci, ele vor fi decontate prin Casa de Asigurări de Sănătate, dar cum se va proceda cu cardul de sănătate?

Mihaela Tănase: “Cardul de sănătate este necesar şi în prezent, el este obligatoriu pentru validarea acelor servicii medicale, pe care pacientul le primeşte în cabinetul medicului. Pentru consultaţiile la distanţă, nu este necesară utilizarea cardului de sănătate şi, bineînţeles, că ele odată implementate în noul contract cadru sunt servicii care nu se validează cu cardul, pentru că scopul lor este ca pacientul să nu mai fie obligat să meargă la medic, pentru a primi consultaţia sau prescripţia medicală.”

Pentru ca acest lucru să se întâmple, este nevoie ca medicul să aibă oarecare dotări şi pacientul să aibă cel puţin un dispozitiv electronic, un telefon, o tabletă…

Mihaela Tănase: “În această situaţie, am constatat că funcţionează foarte bine următorul lucru: chiar dacă pacientul nu are un dispozitiv electronic, pe care să primească reţeta sau un telefon performant, există întotdeauna o rudă, un prieten, un vecin…, care ajută pacientul care nu are aceste mijloace la îndemână, să poată beneficia de consultaţia la distanţă şi de prescripţia la distanţă.”

Ce feedback aţi primit din partea medicilor de familie, referitor la tele-consultaţii?

Mihaela Tănase: “Ele au fost primite bine de către medicii de familie, pentru că au chemat la cabinetul medical doar acei pacienţi la care au considerat că este necesară consultaţia standard, pe baza unor programări. Şi atunci, pentru toţi acei pacienţi cronici cu boală stabilizată, pentru care era necesară consultaţia în vederea continuării tratamentului, au putut acorda aceste consultaţii la distanţă, în urma cărora au eliberat prescripţiile medicale la distanţă, pentru ca pacientul cronic să beneficieze de tratament fără întrerupere.”

Ordonanţa de urgenţă, despre care vorbea vicepremierul Raluca Turcan, ce schimbă faţă de situaţia actuală?

Mihaela Tănase: “În acest moment, consultaţiile la distanţă reprezintă o măsură luată pe această situaţie dificilă în care ne aflăm, respectiv pandemia. Ea nu este permanentizată. Sunt o serie de măsuri, care s-au luat în sistemul de sănătate, pentru a facilita accesul pacienţilor la servicii medicale, în această perioadă dificilă. Intenţia este de a permanentiza acest tip de consultaţie, prin introducerea ei în contractul cadru de anul viitor. Contractul cadru, în vigoare anul acesta, nu prevedea această consultaţie la distanţă, însă, dat fiind faptul că este foarte benefică, ea va fi introdusă ca şi serviciu distinct în contractul cadru. Şi atunci nu va mai fi necesar ca această consultaţie la distanţă să fie prelungită periodic doar pe perioada pandemiei, ci şi în situaţia în care vom depăşi această criză, consultaţia rămâne valabilă.”

Pe lângă tele-consultaţiile acestea, va mai exista vreun tip de telemedicină?

Mihaela Tănase: “Telemedicina este o necesitate, pentru a asigura acces la servicii de calitate, mai ales în zonele cu deficit de personal medical. Se lucrează acum, pentru a introduce şi alte tipuri de servicii din cadrul servicilor de telemedicină, practic, consultaţia la distanţă este doar un serviciu în cadrul telemedicinei. Telemedicina cuprinde foarte multe alte servicii, pe care intenţionăm şi noi să le introducem”.

Interviu realizat de Cristina Ghelasie / Foto – unsplash.com

Independentul Călin Georgescu, surpriza primului tur al alegerilor prezidențiale
Actualitate luni, 25 noiembrie 2024, 07:48

Independentul Călin Georgescu, surpriza primului tur al alegerilor prezidențiale

Candidatul independent Călin Georgescu a câștigat detașat primul tur al alegerilor prezidențiale. Inițial dat favorit de sondajele la ieșirea...

Independentul Călin Georgescu, surpriza primului tur al alegerilor prezidențiale
Prezidenţiale 2024 | Independentul Călin Georgescu câștigă detașat primul tur de scrutin
Actualitate luni, 25 noiembrie 2024, 06:59

Prezidenţiale 2024 | Independentul Călin Georgescu câștigă detașat primul tur de scrutin

Candidatul independent Călin Georgescu a obţinut 22,84% din voturi la la primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale, arată datele...

Prezidenţiale 2024 | Independentul Călin Georgescu câștigă detașat primul tur de scrutin
Prezidențiale 2024 | Rezultate parțiale după numărarea a peste 58% dintre voturile din țară
Actualitate duminică, 24 noiembrie 2024, 23:23

Prezidențiale 2024 | Rezultate parțiale după numărarea a peste 58% dintre voturile din țară

Rezultatele alegerilor prezidențiale 2024 sunt transmise în timp real de Autoritatea Electorală Permanentă, care prezintă numărătoarea...

Prezidențiale 2024 | Rezultate parțiale după numărarea a peste 58% dintre voturile din țară
Prezidențiale 2024 | Exit-poll la ieșirea de la urne, la ora 21.00
Actualitate duminică, 24 noiembrie 2024, 21:22

Prezidențiale 2024 | Exit-poll la ieșirea de la urne, la ora 21.00

Peste 18 milioane de alegători au fost aşteptaţi duminică la urne, pentru a alege unul dintre cei 13 candidaţi intraţi în cursa...

Prezidențiale 2024 | Exit-poll la ieșirea de la urne, la ora 21.00
Actualitate duminică, 24 noiembrie 2024, 20:47

HÂRȘOVA: Accident rutier mortal la ieșirea din localitate

Un accident rutier mortal a avut loc, în această seară, pe DN 2A, la ieșirea din Hârșova spre Vadu Oii. Potrivit purtătorului de cuvânt al...

HÂRȘOVA: Accident rutier mortal la ieșirea din localitate
Actualitate duminică, 24 noiembrie 2024, 20:33

Prezidențiale 2024 | Până la ora 20,00, au votat 51,19% dintre alegători

Cu o oră înainte de închiderea urnelor, au votat, duminică, la primul tur al alegerilor prezidenţiale, 9.219.336 de alegători, reprezentând...

Prezidențiale 2024 | Până la ora 20,00, au votat 51,19% dintre alegători
Actualitate duminică, 24 noiembrie 2024, 17:21

TULCEA, CONSTANȚA: Acțiuni de combatere a faptelor ilegale din domeniul piscicol în Deltă și pe Dunăre

Echipe de comisari din cadrul Comisariatului General, Comisariatului Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării şi Comisariatului Judeţean Galaţi din...

TULCEA, CONSTANȚA: Acțiuni de combatere a faptelor ilegale din domeniul piscicol în Deltă și pe Dunăre
Actualitate duminică, 24 noiembrie 2024, 16:56

CONSTANȚA: Prezența la vot în județ, la ora 16.00, a fost de 35.60%

În județul Constanța, până la ora 16.00, au votat, la primul tur al prezidențialelor, 218.215 de cetățeni, reprezentând 35,60% din numărul...

CONSTANȚA: Prezența la vot în județ, la ora 16.00, a fost de 35.60%