FC Rapid București are un nou antrenor în locul lui Adrian Iencsi
Publicat de Claudiu Dobrescu, 27 octombrie 2020, 14:06
Conducerea clubului Rapid București a anunţat numirea antrenorului interimar, Mihai Iosif, până la angajarea unui antrenor principal în locul lui Adrian Iencsi, tehnicianul care a condus până acum echipa bucureșteană, în acest sezon.
„Începând de astăzi, pentru o perioadă scurtă de timp, conducerea interimară a băncii tehnice va fi asigurată de către Mihai Iosif şi staff-ul său de la formaţia secundă, până la numirea unui nou antrenor principal.
Situaţia echipei şi strategia pentru viitor vor fi discutate şi analizate în perioada următoare de către conducerea clubului, împreună cu Adrian Iencsi şi staff-ul său, astfel încât să fie găsită cea mai bună soluţie pentru clubul nostru.
La Rapid, Mihai Iosif a promovat în prima ligă, din postura de antrenor secund (2016), a fost antrenor secund şi în Liga 4, reuşind promovarea şi Cupa României pe Bucureşti (2018), a mai antrenat formaţia U17 a Rapidului, cu care a câştigat un Campionat Judeţean (2018), iar de la începutul acestui sezon conduce echipa a doua.”, se precizează într-un comunicat al clubului Rapid.
Text-Claudiu Dobrescu /Foto FACEBOOK