CONSTANŢA: Începe ediţia specială a Festivalului Concurs Național de Interpretare a Cântecului Popular Românesc „Dan Moisescu”
Publicat de Doina Sirbu, 27 octombrie 2020, 12:06
Ediția specială din acest an a Festivalului Concurs Național de Interpretare a Cântecului Popular Românesc „Dan Moisescu”, organizată de Consiliul Județean Constanța prin Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada”, în perioada 29 – 30 octombrie, este dedicată câștigătorilor celor 23 de ediții precedente.
Astfel, în fața publicului constănțean vor evolua unii dintre cei mai apreciați tineri soliști de muzică populară: Cătălina Alexa, Andrei Girel, Ion Drăgan, Olguța Berbec, Alexandru Brădățan, Andreea Haisan, Codruța Rodean, Loredana Streche.
Fiecare dintre cele două seri de spectacol se vor încheia cu recitalurile artiștilor: Daniela Condurache, Ionuț Fulea, Andreea Voica, Ionuț și Doinița Dolănescu.
Acompaniamentul va fi realizat de orchestra Ansamblului Folcloric Profesionist „Izvoare Dobrogene”, sub bagheta maestrului Cristian Obrejan.
Deschiderea spectacolului aparține dansatorilor Ansamblului Folcloric Profesionist „Izvoare Dobrogene”, conduși de coregraf Ștefan Coman și a solistei acestuia, doamna Elena Plătică.
Evenimentul va fi prezentat de doamna Iuliana Tudor, a cărei relație cu folclorul românesc este cunoscută publicului larg prin activitatea sa de prezentator și realizator al unor emisiuni de gen.
Spectacolul va avea loc pe scena Centrului Multifuncțional Educativ pentru Tineret “Jean Constantin”, începând cu ora 18:00. Intrarea este libera in limita celor 230 de locuri disponibile. Biletele cu rând și loc se vor elibera de la casieria Centrului, după următorul program:
Luni, Marți și Miercuri în intervalul 11:00 – 16:00
Vineri în intervalul 15:00 – 20:00.
Cei care iau parte la spectacol, trebuie să respecte următoarele reguli:
- Să purtați masca cu acoperirea nasului și a gurii, pe toată durata spectacolului;
- Pentru a evita aglomerarea în sala de spectacol, vă rugăm să vă prezentați cu 60 de minute înainte de începerea acestuia.
Pentru cei care nu vor putea ajunge la eveniment, spectacolul va putea fi urmărit în direct pe pagina oficială de facebook a Centrului Cultural Județean Constanța “Teodor T. Burada” și pe cea a Ansamblului Folcloric Profesionist “Izvoare Dobrogene”.
Partenerul media al evenimentului este RADIO CONSTANȚA.