CONSTANŢA: PSD a depus dosarele cu candidații la alegerile parlamentare
Publicat de , 22 octombrie 2020, 13:53
Reprezentanții PSD Constanța au depus, astăzi, dosarele cu candidații la alegerile parlamentare din luna decembrie.
La Senat, lista este deschisă de președintele filialei județene de partid, Felix Stroe care s-a declarat mulțumit de candidații propuși:
„Suntem mulţumiţi, nu este o hotărâre a unei persoane, la noi chiar este o hotârre colectivă, în care pe lângă membrii biroului permanent Judeţean, au fost angrenaţi toţi primarii Partidului Social Democrat din judeţ“, a declarat Stroe.
La Camera Deputaților, pe primul loc este fostul președinte al Consiliului Județean Constanța (CJC), Horia Țuțuianu:
„Mergem cu gândul de a continua proiectele la care am muncit patru ani de zile, prin prisma funcţiei de preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa, mergem în această bătălie pentru a demonstra constănţenilor că Partidul Social Democrat este cel mai bun şi este cel care se interesează de bunăstarea cetăţenilor judeţului Constanţa“, a spus Ţuţuianu.
Redactor – Dana Malciu / Foto – Dana Malciu