Arbitri din Turcia la meciul ŢSKA Sofia – CFR Cluj din Europa League
Publicat de Catalin Donose, 20 octombrie 2020, 13:02
Meciul dintre ŢSKA Sofia și CFR Cluj, care va avea loc joi, în Europa League la fotbal, va fi arbitrat de o brigadă din Turcia, cu Halil Umut Meler la centru, potrivit site-ului UEFA.
Arbitri asistenţi au fost desemnaţi Mustafa Eyisoy şi Cevdet Komurcuoglu, iar al patrulea oficial va fi Koray Gencerler.
Halil Umut Meler (34 ani), arbitru FIFA din 2017, a arbitrat meciul câştigat cu 4-1 de naţionala României pe teren propriu în faţa echipei Insulelor Feroe, pe 26 martie 2019, în preliminariile EURO 2020.
Meler a condus un meci jucat de ŢSKA în turul al treilea preliminar al Europa League, 1-2 cu FC Copenhaga, în deplasare, pe 16 august 2018.
Partida dintre ŢSKA și CFR va avea loc joi 22 octombrie, de la ora 19:55, pe Stadionul Naţional ”Vasil Levski” din Sofia, în Grupa A a competiţiei, din care mai fac parte Young Boys Berna şi AS Roma.
Cătălin Donose
Foto – Arhivă