Incendiul izbucnit în zona Vadu – Grindul Chituc a fost stins după 18 ore
Publicat de Doina Sirbu, 15 octombrie 2020, 10:45
18 ore s-au chinuit pompierii constănţeni să stingă incediul, izbucnit ieri, în zona Vadu – Grindul Chituc. Focul s-a extins pe o suprafaţă de aproximativ 400 de hectare de vegetaţie uscată, iar flăcările au atins chiar 2 metri înălţime.
Intervenţia a fost îngreunată de suprafaţa greu accesibilă, explică purtătorul de cuvânt al ISU Constanţa, Anamaria Stoica.
“Din cauză că a fost vorba de o zonă mlăştinoasă şi greu accesibilă, lichidarea şi localizarea acestuia s-a făcut puţin mai greu, din fericire fără a se extinde la cele 6000 de hectare care erau în zonă. Am intervenit cu două autospeciale din cadrul a două subunităţi – Detaşamentul Palas şi Staţia Midia. Au participat la stingerea incendiului 18 oameni. 4 au venit din timpul liber. Au ars aproximativ 400 de hectare, iar în sprijin am avut 3 tractoare de la Primărie. Nu au fost înregistrate victime”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Constanţa, Anamaria Stoica.
În timpul intervenţiei, pompierii au fost ajutaţi de lucrători ai Primăriei Corbu. Cu trei tractoare, aceştia au tras brazde de pământ pentru izolarea focului.
Redactor – Cristina Ghelasie / Foto – ISU Dobrogea