Juniorii de la FC Viitorul au obținut două victorii în Liga Elitelor
Publicat de Claudiu Dobrescu, 6 octombrie 2020, 09:33
Juniorii de la FC Viitorul au obținut victorii importante în Liga Elitelor.Echipele constănțene au jucat la București meciurile cu Dinamo și au învins în ambele partide.
În Liga Elitelor U19 (jucători născuți după 1 ianuarie 2002), FC Viitorul (antrenori Nicolae Roșca și Liviu Ștefan) s-a impus cu scorul 1-0, în urma golului înscris de Luca Andronache.
La cealaltă categorie de vârstă, în Liga Elitelor U17 (jucători născuți după 1 ianuarie 2004), FC Viitorul (antrenori Ionuț Mihu și Stere Banoti) s-a impus cu 3-2 (3-1).
Jucătorul Eduard Radaslavescu a marcat două goluri de la distanță, în minutele 20 și 22, iar Robert Băceanu a înscris al treilea gol pentru FC Viitorul în minutul 32.
Golul dinamovistilor a fost marcat prin Daniel Dinu, în minutul 4, și Mario Lăcătuș, în minutul 83.
Text-Claudiu Dobrescu / Foto FACEBOOK