Calendarul zilei – 30 septembrie
Publicat de Codrin RAITA, 30 septembrie 2020, 05:00 / actualizat: 30 septembrie 2020, 7:24
EVENIMENTE INTERNE
-Senat
*ora 9:00 – Lucrări în Comisiile permanente (la sediul Senatului și online)
-Camera Deputaților
* ora 10:00 – Ședinţa în plen
* ora 11:30 -Vot final electronic la distanţă
– Juridic
* Curtea Constituţională a României a amânat, pentru această dată, dezbaterea sesizărilor făcute de Avocatul Poporului şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în legătură cu legea privind noul sistem de impozitare a pensiilor de serviciu. Pe 18 iunie, Secţiile Unite al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au decis să sesizeze Curtea Constituţională cu privire la legea care stabileşte un nou sistem de impozitare a pensiilor de serviciu
* Curtea de Apel Bucureşti a amânat, pentru astăzi, judecarea apelului în dosarul “Colectiv”, în care au fost condamnaţi în primă instanţă fostul primar al Sectorului 4 Cristian Popescu-Piedone, funcţionari din primărie, patronii clubului, doi pompieri, pirotehnişti şi reprezentaţii unei firme de artificii
-Economic
*Avaelgo, inițiatoarea proiectului Cloud Conference, un eveniment pentru persoanele de decizie tehnice și profesioniștii IT, cu focus pe Cloud-ul Microsoft organizează o conferință într-un format exclusiv online, ce reunește speakeri din companii de top.Pentru ediția online din 2020, organizatorii se așteaptă să adune peste 400 de participanți pasionați de tehnologie și inovație, inclusiv persoane aflate în poziții de decizie în departamentele tehnice din companiile românești și nu numai. Mai multe detalii despre eveniment sunt disponibile pe www.cloudconference.ro
– Cultură
* În cadrul celei de-a 5-a săptămâni a evenimentului offline – Vacanţa la MŢR (1 – 30 sep.), Muzeul Naţional al Ţăranului Român prezintă, de la ora 11:00, un atelier de Poveşti bricolate – Personaje fantastice din obiecte din natură, cu Beatrice Iordan, pentru copii peste 8 ani. Printre partenerii media: Radio România, Radio România Actualităţi, Radio România Cultural, Radio România Internaţional
* Iași: Ediţia a 11-a a festivalului Serile Filmului Românesc (SFR) se desfăşoară în perioada 30 septembrie – 4 octombrie şi îi este dedicată actorului şi regizorului Horaţiu Mălăele. Gala de deschidere va avea loc în Piaţa Unirii din Iaşi, începând cu ora 19:00. În cadrul galei va fi difuzată avanpremiera filmului „Luca”, în regia lui Horaţiu Mălăele. Gala îi va avea ca invitaţi speciali pe: Horaţiu Mălăele, Rodica Mandache, Istvan Teglas, Andi Vasluianu, Irina-Margareta Nistor (Ambasadoare SFR). Printre partenerii media: Radio România Iaşi, Radio România Cultural
– S-a întâmplat într-o zi de 30 septembrie
* Cu 524 de ani în urmă (1496) avea loc târnosirea bisericii cu hramul „Sf. Nicolae” din Botoşani, ctitorie a lui Ştefan cel Mare, monument reprezentativ de arhitectură medievală românească
* Acum 236 de ani (1784) cărturarul Gheorghe Şincai (1754-1816) era confirmat ca director al şcolilor naţionale din Transilvania
* Cu 229 de ani în urmă (1791), la „Burgtheater” din Viena, sub conducerea muzicală a compozitorului, avea loc premiera absolută a operei „Die Zauberflöte” („Flautul fermecat”), de Wolfgang Amadeus Mozart, operă în două acte, ultima compusă de Wolfgang Amadeus Mozart, pe un libret scris în limba germană de J.E. Schikaneder; compozitorul a dirijat premiera la Viena într-o sală sărăcăcioasă care datorită „Flautului fermecat” şi fondurilor aduse de el a devenit „Theater an der Wien”
* Acum 174 de ani (1846), avea loc prima extracție de dinți fără durere, sub narcotic (eter), efectuată de William Thomas Green Morton, pe pacientul său Eben Frost
* Acum 157 de ani (1863), la Théatre-Lyrique din Paris, avea loc premiera operei în 3 acte „Les pêcheurs de perles” (“Pescuitorii de perle”), de Georges Bizet, pe un libret de M. Carre și E. Carmon
* Cu 156 de ani în urmă (1864) apărea prima Lege de organizare a Camerelor de Comerţ în Principatele Unite (30.IX/12.X)
* În urmă cu 141 de ani (1879), la Bucureşti, avea loc premiera piesei „Despot Vodă” de Vasile Alecsandri; în distribuţie: Grigore Manolescu, Constantin Nottara şi Matei Millo (30.IX/12.X)
* Se împlinesc 85 de ani (1935) de când, la Boston, avea loc premiera operei „Porgy and Bess”, de George Gershwin, pe un libret scris de DuBose Heyward
* Acum 82 de ani (1938) a fost semnat Acordul de la München, înțelegere care a permis Germaniei Naziste să anexeze Regiunea Sudetă (Sudetenland) care aparținea Cehoslovaciei. Regiunea Sudetă era situată în zona de graniță a Cehoslovaciei și era locuită în principal de etnici germani. Acordul a fost negociat la o conferință care a avut loc la München, Germania, de marile puteri ale Europei, fără ca reprezentanții Cehoslovaciei să participe. În prezent, acordul este apreciat ca fiind o încercare eșuată de conciliere cu Germania Nazistă. Acordul a fost semnat în primele ore ale dimineții de 30 septembrie 1938, dar a fost datat 29 septembrie. Acordul a fost semnat de Germania Nazistă, Franța, Marea Britanie și Italia
* Până la această dată, acum 71 de ani (1949), a funcţionat podul aerian umanitar pentru oraşul Berlin (instituit la 26 iunie 1948), oraş pe care sovieticii îl supuseseră, după cel de-Al Doilea Război Mondial, unei blocade. Au fost efectuate 277.500 de zboruri şi s-au transportat 2,1 milioane tone de ajutoare
* Cu 68 de ani în urmă (1952) a avut loc, la New York, premiera mondială a „cineramei” (tehnică tridimensională în cinematografie), cu programul „This is Cinerama”. Metoda, aparţinând lui Fred Waller, a fost aplicată, chiar din acel an, în mari oraşe ale lumii: New York, Tokyo, Osaka, Montreal, Londra, Paris, Milano
* Acum 66 de ani, într-o zi de 30 septembrie 1954, primul submarin nuclear, USS Nautilus, intra în dotarea marinei americane. Construit sub coordonarea inginerului rus Hyman G. Rickover, Nautilus a făcut prima călătorie oficială în ianuarie 1955. A fost retras în 1980, în prezent fiind expus la Muzeul Forţelor Marine din Connecticut, S.U.A.
* Cu 63 de ani în urmă (1957) era emis Decretul 463, prin care a fost legalizat avortul la cerere. Au fost efectuate 7.521.100 de avorturi în numai nouă ani, din 1958 până în 1966 (când a fost emis Decretul 770, iniţiat de Nicolae Ceauşescu, prin care se interzicea întreruperea cursului sarcinii)
* Acum 59 de ani (1961) îşi începea activitatea Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică – OECD (creată la 14.XII.1960)
* Acum 48 de ani (1972) era inaugurat, în Suedia, Podul Öland, unul dintre cele mai lungi poduri din Europa, ce măsoară 6.072 metri
* Se împlinesc 30 de ani (1990) de la semnarea, la New York, a „Declaraţiei mondiale privind supravieţuirea, protejarea şi dezvoltarea copiilor”, în cadrul Conferinţei mondiale la nivel înalt consacrate condiţiei copilului (29-30.IX.1990)
* Acum 13 ani (2007) avea loc înscăunarea Prea Fericitului Părinte Daniel (numele de mirean: Dan-Ilie Ciobotea), al şaselea patriarh al Bisericii Ortodoxe Române (ales de Colegiul Electoral Bisericesc la 12.IX.2007)
Aniversări – Comemorări
– Sf. Ieronim, preot învăţător al Bisericii (Calendarul Romano-Catolic 2020)
– 1810: S-a născut Simion Balint, protopop greco-catolic, figură importantă a revoluției române de la 1848 din Transilvania, prefect al Legiunii Auraria et Salinae sau Legiunea Arieşului (m. 1880) – 210 ani
– 1882: S-a născut geograful, etnograful şi pedagogul Constantin I. Brătescu; a susţinut concepţia geografiei regionale complexe, pe care a dezvoltat-o prin metode proprii; poate fi pe drept socotit geograful Dobrogei; membru corespondent al Academiei Române din 1919 (m. 1945)
– 1882: A murit Mihail Pascaly, actor, regizor, director de teatru, profesor, traducător, autor dramatic şi publicist (n. 1830)
– 1916, 30.IX/13.X: A murit (căzut în luptele de lângă Predeal) poetul simbolist Mihail Săulescu (n. 1888)
– 1916, 30.IX/13.X: A murit (căzut în luptele de apărare de pe Valea Oltului, în timpul contraofensivei armatei germane) generalul David Praporgescu, erou al Primului Război Mondial (n. 1865)
– 1917: S-a născut (la Berlin, unde se afla mama sa, actriţa şi cântăreaţa Aglaia Ionescu) Ion Vova (pe numele său adevărat Vladimir Stelian Ionescu), regizor şi actor; supranumit „Domnul Radio”; din 1952 a fost regizor şi realizator de emisiuni de umor la Radiodifuziunea Română, numele său fiind legat de teatrul la microfon, de emisiunile educative pentru copii şi de programele de divertisment „Ora veselă” (m. 2011)
– 1928: S-a născut (la Sighetu Marmaţiei, în România) Elie Wiesel, scriitor american de origine evreiască, ziarist, eseist şi filosof umanist, activist în domeniul drepturilor omului; deportat, în 1944, împreună cu familia, a supravieţuit ororilor din lagărele naziste de la Auschwitz şi Buchenwald; Premiul Nobel pentru pace pe 1986; membru de onoare din străinătate al Academiei Române (2002); cu ocazia vizitei sale în România (iulie 2002) a fost inaugurată, în oraşul natal, o casă memorială care îi poartă numele (m. 2016)
– 1933: S-a născut poetul şi publicistul Irimie Negoiţă (m. 2000)
– 1939: S-a născut publicistul şi scriitorul Titus Crişciu (numele real: Titus-Sergiu Crâsciu)
– 1939: S-a născut chirurgul şi omul de cultură Constantin Teodorescu; a înfiinţat Fundaţia „Dr. Constantin Teodorescu” un adevarat sprijin pentru cultura bârlădeană, cu ajutorul căreia au fost publicate zeci de cărţi, reviste şi susţinute nenumărate manifestări culturale (m. 2011)
– 1941: S-a născut Corneliu Calistru, dirijor, compozitor şi profesor; director artistic al Operei Române din Iaşi (1991-2008)
– 1952: S-a născut interpretul, textierul, compozitorul de muzică uşoară şi profesorul Ricky Dandel; din 1989 locuieşte în Germania
– 1956: S-a născut Marin Cazacu, violoncelist şi profesor
– 1959: A murit Andrei Rădulescu, jurist şi istoric; întemeietorul şcolii de cercetare în domeniul dreptului românesc; membru titular al Academiei Române din 1920, vicepreşedinte (în mai multe rânduri) şi preşedinte al acestui for (1946-1948) (n. 1880)
– 1967: S-a născut interpreta de muzică de jazz Teodora Enache
– 1975: S-a născut gimnastul și antrenorul Marius Urzică; campion olimpic (aur – la Jocurile Olimpice de Vară de la Sydney 2000, la cal cu mânere), mondial şi european – 45 de ani
– 1983: S-a născut Andreea Răducan, gimnastă, jurnalistă și comentatoare sportivă; campioană mondială la bârnă şi cu echipa (1999), la bârnă, sol şi cu echipa (2001); campioană olimpică cu echipa (Sydney, 2000); multiplă campioană europeană
– 1990: A murit economistul Ion Rachmuth; lucrări în domeniul teoriei economice şi al mecanismului formării preţurilor; membru corespondent al Academiei Române din 1955 (n. 1911) – 30 de ani
– 2006: A murit (la Budapesta) prozatorul şi dramaturgul de naţionalitate maghiară András Sütö; membru-fondator al Uniunii Democrate a Maghiarilor din România (1989) (n. 1927)
– 2007: A murit baritonul David Ohanesian; a făcut parte, alături Octav Enigărescu şi Nicolae Herlea, din triada de aur a celor mai mari baritoni ai ţării (n. 1927)
– 2015: A murit cântăreaţa de muzică populară Lucreția Ciobanu; supranumită „Doamna munților”, datorită abordării repertoriului păstoresc (n. 1924) – 5 ani
– 2017: A murit generalul-colonel Iulian N. Vlad, demnitar comunist, ministru secretar de stat la Ministerul de Interne (MI) și șef al Departamentului Securității Statului (1987-1989); două decenii și jumătate a activat în domeniul învățământului militar din MI. După căderea regimului comunist, a fost arestat şi condamnat la 25 ani de închisoare, ca urmare a implicării sale în represiunile care au avut loc la Timişoara şi Bucureşti în decembrie 1989, dar a executat din pedeapsă doar patru ani (n. 1931)
EVENIMENTE EXTERNE
– Bruxelles: Vicepreședintele CE, Margaritis Schinas, va susține un discurs în fața presei despre noul pact al UE privind migrația și azilul
– Berlin: Întâlnire virtuală informală a miniștrilor UE pentru mediu (30 sep. – 1 oct.)
– Toronto: Canada găzduiește Forumul mondial al economiei circulare
– Cleveland, Ohio, SUA: Președintele american, Donald Trump, și contracandidatul său la alegerile prezidențiale, democratul Joe Biden, participă la prima dezbatere prezidențială
– Harare, Zimbabwe: Vizita președintelui statului Malawi, Lazarus Chakwera (30 sep.-1 oct.)
– Frankfurt, Germania: A 21-a conferință anuală a Băncii Centrale Europene și a observatorilor săi
– Paris: Genocidul din Rwanda: decizie privind predarea în fața justiției internaționale a lui Félicien Kabuga
– Basel, Elveția: Lansarea unui test rapid pentru coronavirus de către grupul farmaceutic Roche
– Tours, Franța: A 13-a conferință internațională de jurnalism (30 sep. – 3 oct.)
– München: Începe procesul penal împotriva fostului președinte Audi, Rupert Stadler, acuzat în scandalul Dieselgate
– New York: Redeschiderea restaurantelor de interior, cu o capacitate de 25%
– Washington: Date privind evoluția PIB-ului Statelor Unite în al doilea trimestru (a treia estimare)
Aniversări – Comemorări
– „Ziua Internaţională a Traducătorilor”; stabilită în 1991 de Federaţia Internaţională a Traducătorilor (FIT) sub egida UNESCO, este celebrată pentru a sublinia importanţa profesiei de traducător şi a multilingvismului. A fost aleasă această zi deoarece în calendarul romano-catolic este sărbătorit Sfântul Ieronim, traducătorul „oficial” al Bibliei din limba greacă, ebraică şi aramaică în limba latină, în secolul al III-lea
– Ziua Naţională a Republicii Botswana; aniversarea proclamării independenţei – 1966
– 1207: S-a născut Djalal Al-Din Rumy, unul dintre marii mistici şi poeţi ai literaturii persane; în întreaga lui creaţie el a proslăvit iubirea divină (m. 1273)
– 1530: S-a născut Geronimo Mercuriali, filolog și fizician italian (m. 1606) – 490 de ani
– 1628: A murit Fulke Greville, primul Baron Brooke, poet englez (n. 1554)
– 1700: S-a născut Stanisław Konarski, preot romano-catolic și scriitor polonez, a influențat reforma educațională din Polonia (m. 1773) – 320 de ani
– 1715: S-a născut abatele Étienne Bonnot de Condillac, filosof iluminist francez (m. 1780) – 305 ani
– 1840: S-a născut Johan Svendsen, compozitor și dirijor norvegian (m. 1911) – 180 de ani
– 1870: S-a născut fizicianul francez Jean-Baptiste Perrin; studii asupra mişcării browniene, care au condus la determinarea, în 1908, a numărului lui Avogadro, fundamentând astfel concepţia atomică asupra structurii materiei; cercetări asupra emisiei şi recepţiei sunetelor ş.a; Premiul Nobel pentru Fizică în anul 1926; membru de onoare străin al Academiei Române din 1930 (m. 1942) – 150 de ani
– 1882: S-a născut fizicianul german Hans Geiger; împreună cu Ernest Rutheford, a elaborat o metodă de punere în evidenţă a particulelor alfa; a inventat (în 1913) un contor de particule (pentru radiaţiile beta şi gama), pe care l-a perfecţionat (în 1928) cu Walther Müller (contorul Geiger-Müller) (m. 1945)
– 1897: S-a născut Gaspar Cassado, violoncelist şi compozitor spaniol (m. 1966)
– 1904: S-a născut poetul galez Waldo Williams (m. 1971)
– 1905: S-a născut Sir Nevil Francis Mott, fizician britanic; cercetări privind fizica materiei condensate; Premiul Nobel pentru fizică pe 1977, împreună cu fizicienii americani Philip W. Anderson şi John van Vleck; membru de onoare din străinătate al Academiei Române (1992) (m. 1996) – 115 ani
– 1905: S-a născut Michael Powell, regizor, scenarist și producător de film britanic (m. 1990) – 115 ani
– 1906: S-a născut Vaclav Smetacek, dirijor, compozitor, muzicolog, oboist, realizator de emisiuni şi profesor ceh (m. 1986)
– 1908: S-a născut David Oistrah, violonist şi pedagog rus (m. 1974)
– 1921: S-a născut actriţa britanică de film Deborah Kerr (m. 2007)
– 1924: S-a născut scriitorul american Truman Capote (m. 1984)
– 1925: S-a născut Paul Melchior, geodez, geofizician şi astronom belgian; activitatea sa ştiinţifică s-a desfăşurat în două domenii principale: perturbaţia rotaţiei Pământului şi mareele terestre; membru de onoare din străinătate al Academiei Române (1992) (m. 2004) – 95 de ani
– 1934: S-a născut Udo Jürgens, cântăreţ şi compozitor austriac; a câștigat concursul muzical Eurovision 1966 cu piesa „Merci, Chérie” (m. 2014)
– 1939: S-a născut chimistul francez Jean-Marie Lehn; a desfăşurat o activitate ştiinţifică de pionierat în domeniul chimiei supramoleculare; de un mare interes sunt lucrările sale referitoare la electronica moleculară; Premiul Nobel pentru chimie în 1987, alături de Donald Cram și Charles Pedersen, pentru munca depusă în sinteza criptanzilor; membru de onoare din străinătate al Academiei Române (1993)
– 1943: A murit Franz Oppenheimer, sociolog şi economist german; cunoscut mai ales pentru pentru lucrările sale despre sociologia fundamentală a statului (n. 1864)
– 1946: S-a născut Dan O’Bannon, scenarist şi regizor american de filme science-fiction şi horror (m. 2009)
– 1948: A murit medicul francez Gustave Roussy; o atenţie aparte a acordat studiului cancerului, scop în care a înfiinţat primul Institut de oncologie din Franţa (la Ville-Juif); a fost un apropiat al României, în laboratoarele sale lucrând numeroşi specialişti români; membru de onoare străin al Academiei Române din 1934 (n. 1874). NOTĂ: Dorina Rusu în „Membrii Academiei Române 1866-1999. Dicţionar” menţionează ca dată a morţii 4 octombrie 1948
– 1955: A murit actorul american de teatru şi film James Dean (n. 1931) – 65 de ani
– 1955: A murit Mihail Cehov, actor, regizor și scriitor rus (n. 1891) – 65 de ani
– 1964: S-a născut Monica Bellucci, actriţă italiană
– 1981: A murit dirijorul englez Boyd Neel (n. 1905)
– 1985: A murit actriţa franceză de film Simone Signoret (n. 1921) – 35 de ani
– 1985: A murit Charles Richter, fizician şi seismolog american; în 1935 a inventat scara ce măsoară intensitatea mişcărilor seismice şi care-i poartă numele (n. 1900) – 35 de ani
– 1990: A murit scriitorul australian Patrick White; Premiul Nobel pentru literatură pe 1973 (n. 1912, la Londra) – 30 de ani
– 1994: A murit microbiologul francez Andre Michael Lwoff, laureat al Premiului Nobel pentru Medicină în anul 1965 (n. 1902)
– 2018: A murit cântăreţul, chitaristul şi compozitorul danez Kim Larsen (nume complet: Kim Melius Flyvholm Larsen), o legendă a muzicii rock daneze, considerat un erou naţional în ţara sa (n. 1945)
– 2018: A murit René Pétillon, unul dintre cei mai cunoscuţi caricaturişti francezi în domeniul satirei politice și un popular autor de bandă desenată (cea mai cunoscută fiind „L’Enquęte corse”) (n. 1945)
– 2019: A murit soprana americană Jessye Norman, un star al operei internaționale; recompensată cu cinci premii Grammy (n. 1945) – 1 an