CONSTANŢA: Modificări privind scenariile de funcționare pentru 10 unități de învățământ
Publicat de , 21 septembrie 2020, 16:56
A fost modificat scenariul de funcţionare în zece unităţi de învăţământ din judeţul Constanţa, în urma unei hotărâri luate de Consiliul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, informează Prefectura Constanţa.
Astfel, a fost votată în unanimitate trecerea din scenariul 2, în scenariul 3, a unei clase a V-a din Școala Gimnazială nr. 29 „Mihai Viteazul” Constanța, respectiv trecerea din scenariul 2, în scenariul 3, a unei clase a II-a din Școala Gimnazială nr. 12 „B.P. Hașdeu” Constanța. Măsura a fost luată în urma confirmării a câte un caz de COVID-19 la elevi în fiecare unitate școlară și va fi valabilă până pe data de 2 octombrie a.c.
De asemenea, a fost votată trecerea din scenariul 1 în scenariul 3 pentru Grădinița cu Program Normal și Prelungit „Colibri” Constanța (grupa mică), după confirmarea unui caz COVID-19 la un cadru didactic. Măsura va fi valabilă până pe data de 2 octombrie a.c.
Totodată, alte 7 unități de învățământ din județ (Școala Gimnazială „Adrian Ghencea” Săcele, Grădinița cu Program Normal Mereni, Grădinița cu Program Normal Osmancea, Grădinița cu Program Normal Ciobănița, Școala Gimnazială „Gheorghe Lazăr” Corbu, Școala Gimnazială „Vasile Alecsandri” Corbu și Școala Primară Vadu) au trecut, începând de astăzi, din scenariul 2 în scenariul 1, fundamentarea fiind asigurarea condițiilor pentru învătământ “față în față”, cu o rată a incidenței cumulate de 0 în ultimele două săptămâni.
„Modificarea scenariului de funcționare a fost avizată, în prealabil, atât de ISJ Constanța, cât și de DSP Constanța“, precizează Prefectura Constanţa.
Recent, au mai fost alte patru cazuri de trecere în scenariul 3 de funcționare: Grădinița cu Program Normal și Prelungit „Colibri” Constanța (grupa mare), Liceul Teoretic „Ovidius” Constanța, Școala Gimnazială nr. 29 „Mihai Viteazul” Constanța (trei clase a III-a), Școala Gimnazială nr. 8 Constanța (două clase a II-a).
Foto – pixabay.com