Ascultă Radio România Constanța Live

Calendarul zilei – 27 septembrie

Calendarul zilei – 27 septembrie

Publicat de Codrin RAITA, 27 septembrie 2020, 05:00 / actualizat: 27 septembrie 2020, 10:16

EVENIMENTE INTERNE

-Electoral

* Alegeri locale

-Cultură

*Teatrul Odeon deschide Stagiunea 2020-2021 cu premiera spectacolului „Kilometrul Zero” .Duminică, 27 septembrie şi joi, 1 octombrie, ora 19:00, în Sala Majestic va fi prezentat în premieră spectacolul „Kilometrul Zero” („The Revolution Project”) de Saviana Stănescu, regia Andrei Măjeri, scenografia Constantin Ciubotariu, cu: Ioana Bugarin, Diana Gheorghian, Nicoleta Lefter şi Alexandru Papadopol

 

– S-a întâmplat într-o zi de 27 septembrie

* Cu 146 de ani în urmă (1874) România a semnat, la Berna, ca membru fondator, Tratatul privind înființarea Uniunii Poștale Generale (din 1878, Uniunea Poștală Universală), prin care țările semnatare formau un singur teritoriu poștal pentru schimbul reciproc al corespondențelor și obiectelor între birourile lor de poștă. Tratatul a intrat în vigoare la 1 iulie 1875

* Acum 124 de ani (1896), în cadrul unei ceremonii internaţionale festive, desfăşurate în prezenţa împăratului Austro – Ungariei, Franz Josef, a regelui Serbiei, Alexandru I şi al României, Carol I, a avut loc inaugurarea canalului navigabil Porţile de Fier, defileu pe fluviul Dunărea. Face parte din graniţa dintre Serbia şi România şi are o lungime de 134 km. Defileul se află între partea de nord a României şi cea de sud a Serbiei, punct în care râul separă Munţii Carpaţi de Balcani. Un nume alternativ românesc pentru ultima parte a acestuia este ”Clisura Dunării”

* Acum 111 ani (1909) avea loc inaugurarea oficială a Portului Constanţa. În perioada 1941-1944 portul a primit destinaţie militară, fiind lovit de aviaţia sovietică în peste 120 de raiduri. În 1944 a fost ocupat de sovietici, iar flota militară şi cea comercială au fost confiscate. Abia în anul 1961 s-a aprobat proiectul de extindere a portului. Tot atunci au început construcţiile la digul de larg, platforme, cheiuri şi dane. După anul 1984, Portul a cunoscut o nouă perioadă de înflorire. Mai aproape de zilele noastre, în 2004 a avut loc inaugurarea terminalului de containere, iar doi ani mai târziu, traficul de containere atingea 1037068 TEU. În noiembrie 2005 s-a inaugurat şi terminalul de pasageri, o investiţie de 2,8 milioane de euro. În septembrie 2009, traficul de cereale înregistra o cifră-record de 7 milioane de tone, dublu practic faţă de aceeaşi perioada a anului 2008, considerat anul celei mai mari creşteri economice din România post-decembristă

* Se împlinesc 110 ani (1910), de când, la invitaţia Ministerului de Război, aviatorul Aurel Vlaicu a participat la manevrele militare de toamnă, ducând, în zbor, un mesaj de la Slatina la Piatra-Olt. Din acel moment România a devenit a doua ţară, după Franţa, care folosea avionul în scopuri militare. Inginerul şi pilotul Aurel Vlaicu este creatorul primelor planoare româneşti, pionier al aviaţiei româneşti şi mondiale; membru post-mortem al Academiei Române din 1948 (n. 1882 – m. 1913; s-a prăbuşit cu un monoplan proiectat şi construit de el, „Vlaicu II”, lângă Câmpina, în timp ce încerca să treacă Munţii Carpaţi)

* Acum 101 ani (1919) avea loc formarea unui guvern în frunte cu generalul Arthur Văitoianu, principala sa misiune constând în organizarea primelor alegeri parlamentare pe baza votului universal din istoria României întregite

* Tot cu 101 ani în urmă era înfiinţată, la Bucureşti, Societatea corală „Cântarea României” – primul dirijor: Marcel Botez

* Acum 94 de ani (1926), la Paris, a avut loc primul Congres internaţional al cinematografului, sub egida Societăţii/Ligii Naţiunilor

* Se împlinesc 80 de ani, de când, la data de 27 septembrie 1940, s-a semnat, la Berlin, Pactul Tripartit, care a pus bazele unei alianţe politico-militare între statele semnatare, Germania, Italia şi Japonia. A fost actul oficial de constituire a Axei Berlin-Roma-Tokyo, care s-a opus Aliaţilor în timpul celei de-a doua conflagraţii mondiale

* Se împlinesc 50 de ani (1970) de la adoptarea Statutului Organizaţiei Mondiale a Turismului

* Se împlinesc 30 de ani (1990) de când România a ratificat Convenţia cu privire la Drepturile Copilului, adoptată de Adunarea Generală a ONU la 20.XI.1989, care a intrat în vigoare la 2.IX.1990

* În urmă cu 22 de ani (1998) a fost fondată compania Google, de către Larry Page şi Serghey Brin, doctoranzi la Universitatea Stanford. În scurt timp Google a devenit cel mai folosit motor de căutare pe internet, iar în prezent numără peste 8 miliarde de site-uri indexate. Numele Google reprezintă un joc de cuvinte, pornind de la cuvântul „googol”, un neologism inventat în anul 1938, care reprezintă cifra 1 urmată de 100 de zerouri. Utilizarea acestui termen întruchipează misiunea de a organiza o cantitate aparent infinită de informaţii de pe web

 

Aniversări – Comemorări

 

– Sf. Ierarh Martir Antim Ivireanul, mitropolitul Ţării Româneşti (Calendarul Creştin-Ortodox 2020). NOTĂ: Cărturarul Antim Ivireanul, adus în Ţara Românească de Constantin Brâncoveanu, în jurul anului 1690, ajunge stareţ al mănăstirii Snagov (1694 – 1701), episcop la Râmnic (1705 – 1708) şi mitropolit al Ţării Româneşti (1708 – 1716); autor de scrieri didactico-morale, orator bisericesc, traducător a unor scrieri de cult, tipograf, caligraf, gravor, miniaturist şi sculptor; ctitor al limbii liturgice româneşti şi fondator al limbii române literare; ctitorul ansamblului monastic Antim din Bucureşti (1716). În septembrie 1716 a fost ucis de turci (în drumul spre surghiunul pe muntele Sinai). A fost canonizat ca sfânt de BOR în iunie 1992 (n. ~1650/1660, în Iviria/Georgia de azi)

 

– Sf. Vincenţiu de Paul, preot (Calendarul Romano-Catolic 2020)

 

– Iom Kipur (Ziua ispăşirii), sărbătoare mozaică (a început, după asfinţitul soarelui, în ziua precedentă, 26 septembrie)

 

– 1827, 27.IX/9.X: S-a născut Alexandru Papiu-Ilarian, jurist, istoric şi om politic; unul dintre conducătorii Revoluţiei de la 1848 din Transilvania; membru al Societăţii Academice Române din 1868 (m. 1877). NOTĂ: Dicţionarul Membrii Academiei Române (1866-2003) dă naşterea la 27.IX/9.X.1828

 

– 1903: S-a născut pictorul Alexandru Ciucurencu; membru corespondent al Academiei Române din 1963 (m. 1977)

 

– 1905: S-a născut Sebastian Popovici, poet, prozator şi traducător (m. 1974) – 115 ani

 

– 1914, 27.IX/10.X: A murit Carol I de Hohenzollern-Sigmaringen, proclamat domnitor al României la 10.V.1866; după cucerirea Independenţei (1877), la 10.V.1881 Carol I este încoronat, devenind primul rege al României; şi-a legat numele de acte importante ale istoriei moderne româneşti, contribuind la consolidarea instituţiilor democratice ale statului; membru de onoare al Societăţii Academice Române (1867); protector (1867-1914) şi preşedinte de onoare (1879-1914) al Academiei Române (n. 1839, la Sigmaringen/Germania)

 

– 1929: S-a născut compozitorul Mircea Istrate (m. 2003?)

 

– 1933: S-a născut poetul Grigore Hagiu; redactor la mai multe reviste („Drum Nou”, „Luceafărul”, „Gazeta literară”) (m. 1985)

 

– 1934: S-a născut poetul şi eseistul Ilarie Hinoveanu (m. 2013)

 

– 1936: S-a născut actorul Constantin Drăgănescu; activitate impresionantă în lumea filmului, apărând în peste 60 de filme și seriale (m. 2020)

 

– 1945: S-a născut poetul și publicistul ucrainean de origine română Vasile Tărâţeanu; în anul 1989 a fondat, alături de alţi scriitori români din Ucraina, Societatea pentru Cultură Românească „Mihai Eminescu”; membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 2011 – 75 de ani

 

– 1947: S-a născut cercetătorul şi exploratorul Teodor Gheorghe Negoiţă; liderul cercetării polare româneşti, a fost primul român care a atins Polul Nord (1995). În anul 2006 a pus bazele primei şi singurei staţii de cercetări polare româneşti în Antarctica, Law-Racoviţă (m. 2011)

 

– 1952: S-a născut cosmonautul Dumitru Prunariu (nume complet: Dumitru-Dorin Simion Prunariu), inginer aeronautic, primul român care a efectuat un zbor în spaţiul cosmic, în perioada 14-22 mai 1981, la bordul navei cosmice sovietice „Soiuz-40”; zborul a durat 7 zile, 20 ore şi 42 minute, activitatea spaţială desfăşurându-se la bordul staţiei orbitale „Salyut-6”; membru de onoare al Academiei Române din 2011

 

– 1969: S-a născut Bogdan Suceavă, matematician, scriitor și publicist

 

– 1972: A murit interpreta de muzică populară Maria Lătăreţu; era numită „Privighetoarea Gorjului”, ”Crăiasa cântecului românesc” sau ”Prinţesa cântecului popular românesc” (n. 1911)

 

– 1972: A murit Aurelia Fătu-Răduţu, interpretă a cântecelor populare bănăţene (n. 1929)

 

– 1974: A murit compozitorul Ion Ghiga (n. 1895)

 

– 1978: S-a născut pianista Mihaela Ursuleasa (m. 2012)

 

– 1990: A murit Ion Biberi, prozator, eseist şi critic literar, de profesie medic (n. 1904) – 30 de ani

 

– 1991: S-a născut jucătoarea de tenis Simona Halep, prima sportivă din țara noastră care a dobândit două titluri de Grand Slam – în iunie 2018, la Roland Garros după 40 de ani (ultima dată, Virginia Ruzici triumfase tot la Paris, la Roland Garros 1978) și în iulie 2019, la Wimbledon; în prezent se află pe locul 6 mondial în clasamentul WTA; a atins prima poziție în clasamentul mondial WTA, în două rânduri, între 2017 și 2019, ocupând această poziție timp de 64 de săptămâni și devenind, din acest punct de vedere, a zecea sportivă din istoria tenisului în clasamentul longevității ca lider al circuitului; la 16 februarie 2014, a câștigat Qatar Open, fiind cel de-al șaptelea turneu cucerit de Simona Halep în carieră; la data de 5 iunie 2014, Simona a ajuns la Roland Garros în prima ei finală de Grand Slam, după ce le-a învins în sferturile de finală pe Svetlana Kuznețova și în semifinale pe Andrea Petkovic; în finală românca a întâlnit-o pe câștigătoarea turneului, Maria Șarapova; pe data de 31 iulie 2016 a câştigat Turneul de tenis de la Montréal, iar la 10 iunie 2017, Simona a disputat a doua ei finală la Roland Garros, fiind învinsă în trei seturi (6-4, 4-6, 3-6) de Jelena Ostapenko

 

– 2001: A murit (într-un accident rutier) scriitorul, profesorul și ziaristul Florin Muscalu; redactor la Televiziunea din Focşani; împreună cu prozatorul Traian Olteanu, a fondat, după 1990, la Focşani, „Revista V” (iniţiala din titlu fiind de la judeţul Vrancea) (n. 1943, la Lipnic-Ocniţa, azi în R. Moldova)

 

– 2001: A murit (într-un accident rutier) prozatorul Traian Olteanu; împreună cu poetul Florin Muscalu, a fondat, după 1990, la Focşani, „Revista V” (iniţiala din titlu fiind de la judeţul Vrancea) (n. 1941)

 

– 2001: A murit (într-un accident rutier) poetul Iustin Panţa, unul dintre cei mai cunoscuţi scriitori sibieni; după 1990 a participat la fondarea revistei „Euphorion”, a cărei direcţie a şi asigurat-o în ultimii ani (n. 1964)

 

– 2016: A murit sculptorul monumentalist Pavel Bucur (n. 1945)

 

– 2016: A murit actorul Sebastian Papaiani (n. 1936)

 

– 2018: A murit Aurel Sasu, critic şi istoric literar, eseist, traducător și profesor (n. 1943)

 

EVENIMENTE EXTERNE

 

– Berlin: Sunt marcați 80 de ani de la Pactul tripartit de stabilire a axei Roma-Berlin-Tokyo, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial

 

– Berna, Elveția: Vot asupra achiziționării unor noi avioane de luptă

 

– Uruguay: Au loc alegeri pentru guvernul local, în vederea desemnării șefilor celor 19 departamente sau divizii administrative ale țării, precum și a 31 de consilieri, dar și a unui primar și a patru consilieri pentru fiecare dintre municipalități

 

– Soci, Rusia: Campionatul Mondial de Formula 1 – Marele Premiu al Rusiei

 

– Paris: Turneul de Grand Slam de la Roland-Garros (27 sep. – 11 oct.)

 

Aniversări – Comemorări

 

– „Ziua Mondială a Migrantului și a Refugiatului” (a CVI-a), marcată în ultima duminică din septembrie; originile acestei zile pot fi urmărite până în 1914, în preajma izbucnirii Primului Război Mondial, când Papa Pius X a cerut tuturor creștinilor să se roage pentru migranți; câteva luni mai târziu, succesorul său, Papa Benedict al XV-lea, a instituit „Ziua migrantului” pentru a susține, din punct de vedere spiritual și economic, lucrarea pastorală a emigranților italieni; din 1952, ziua a preluat o conotație mai largă și mai internațională; din 2004, Consiliul Pontifical pentru îngrijirea pastorală a migranților și a persoanelor itinerante a extins ziua și pentru refugiați; la cererea Sfântului Ioan Paul al II-lea, din 2005, „Ziua mondială a migranților și a refugiaților” a fost sărbătorită de Biserica Universală în a doua duminică după Bobotează; la 14 ianuarie 2018, Papa Francisc a anunțat schimbarea datei de marcare a acestei zile, din ianuarie în ultima duminică din septembrie; mesajul de anul acesta transmis de Papa Francisc se intitulează: „Silit ca Isus Cristos să se refugieze”

 

– „Ziua Internaţională a Persoanelor cu Deficiențe de Auz” (marcată din 1958, la iniţiativa Federaţiei Mondiale a Hipoacuzicilor, în ultima duminică a lunii septembrie); ziua încheie „Săptămâna internațională a surzilor”, în cadrul căreia, pe 23 septembrie, este marcată și „Ziua internațională a limbajului semnelor”, stabilită de Adunarea Generală a ONU la 19.XII.2017, la inițiativa Federației Mondiale a Surzilor (WFD); la 23 septembrie 1951 a avut loc primul Congres Mondial al WFD

 

– „Ziua Mondială a Turismului”; se marchează în fiecare an potrivit hotărârii adoptate de cea de-a treia sesiune a Adunării Generale a Organizaţiei Mondiale a Turismului (Torremolinos/Spania, septembrie 1979); la stabilirea datei s-a ţinut seama de faptul că 27 septembrie este o dată-reper pentru turismul mondial – ziua când, în 1970 ( – 50 de ani), a fost adoptat Statutul Organizaţiei Mondiale a Turismului

 

– 1389: S-a născut Cosimo de Medici (Cosimo cel Bătrân), primul membru al familiei de bancheri Medici care a ajuns la conducerea Republicii florentine (din 1434); protector al literaturii şi artelor; întemeietor al bibliotecii „Laurenziana” (m. 1464)

 

– 1871: S-a născut scriitoarea italiană Grazia Deledda; Premiul Nobel pentru Literatură în anul 1926 (m. 1936). NOTĂ: Unele surse dau ca an al naşterii 1875

 

– 1880: S-a născut violonistul francez Jacques Thibaud; împreună cu violoncelistul Pablo Casals şi pianistul Alfred Cortot au format un renumit trio, foarte bine apreciat atât de public, cât şi de critică (m. 1953, într-un accident de avion deasupra Alpilor, în timp ce se deplasa spre Japonia; vioara sa, un Stradivarius din 1720, a pierit odată cu el) – 140 de ani

 

– 1882: A murit graficianul italian Amedeo (Domenico) Preziosi; a lucrat în România (1868-1869), unde a realizat desene, acuarele şi litografii care reprezentau vederi din Bucureşti şi din alte zone ale ţării, executate adeseori în colaborare cu C. Popp de Szathmary (n. 1816, în Malta)

 

– 1915: A murit Remy de Gourmont, scriitor, critic literar şi teoretician simbolist francez (n. 1858) – 105 ani. NOTĂ: Unele surse menționează decesul la 17.IX.1915

 

– 1917: A murit Edgar Degas, pictor, grafician şi sculptor francez (n. 1834)

 

– 1918: S-a născut Sir Martin Ryle, fizician şi radioastronom englez care a dezvoltat sisteme revoluţionare pentru telescoape radio şi le-a folosit pentru a localiza şi fotografia cu precizie surse slabe de unde radio. Ryle şi Antony Hewish au primit Premiul Nobel pentru Fizică în 1974, primul premiu Nobel acordat pentru merite în cercetarea astronomică (m. 1984)

 

– 1919: A murit soprana de origine italiană Adelina Patti; considerată una din cele mai mari cântăreaţe de muzică de operă din a doua jumătate a secolului al XIX-lea (n. 1843, la Madrid)

 

– 1921: A murit compozitorul german Engelbert Humperdinck, cunoscut mai ales pentru opera „Hänsel und Gretel” (n. 1854)

 

– 1921: S-a născut regizorul ungar de film Miklós Jancsó (m. 2014)

 

– 1922: S-a născut Arthur Penn, regizor, actor şi producător american de film, autorul celebrei pelicule „Bonnie and Clyde” (m. 2010)

 

– 1924: S-a născut scriitorul ceh Josef Škvorecký (m. 2012)

 

– 1925: S-a născut fiziologul britanic Sir Robert (Geoffrey) Edwards, considerat „părintele fertilizării in vitro”; împreună cu chirurgul Patrick Steptoe, Edwards a reşit în premieră concepţia prin intermediul fertilizării in vitro, ceea ce a dus la naşterea primului copil conceput prin acest procedeu, Louise Brown, la 25 iulie 1978. Robert G. Edwards a fost recompensat cu Premiul Nobel pentru medicină pe 2010, pentru descoperirile sale în domeniul fertilizării in vitro şi punerea la punct a acestei tehnici de inseminare artificială (m. 2013) – 95 de ani

 

– 1932: S-a născut Yash Chopra, producător de film, regizor şi scenarist indian; supranumit „regele romantismului de la Bollywood” (m. 2012)

 

– 1934: S-a născut actorul american Wilford Brimley; de-a lungul carierei, a colaborat cu regizori ca Ron Howard, Barry Levinson, Sydney Pollack şi John Carpenter și a jucat alături de actori precum Robert Redford, Jane Fonda, Michael Douglas, Paul Newman şi Tom Cruise (m. 2020)

 

– 1938: S-a născut academicianul francez Jean-Loup Dabadie, scriitor, jurnalist, scenarist şi textier (m. 2020)

 

– 1944: A murit sculptorul şi pictorul francez Aristide Maillol (n. 1861)

 

– 1947: S-a născut Meat Loaf (pe numele său adevărat Michael Lee Aday), cântăreţ american de rock şi actor

 

– 1950: S-a născut scriitorul australian John Marsden – 70 de ani

 

– 1961: A murit scriitoarea americană Hilda Doolittle (n. 1886)

 

– 1972: S-a născut cântăreaţa americano-mexicană Lhasa (Lhasa de Sela), stabilită în ultimii ani ai vieţii în Canada (m. 2010)

 

– 1984: S-a născut Avril Lavigne, cântăreaţă şi textieră canadiană

 

– 2003: A murit Donald O’Connor (nume complet: Donald David Dixon Ronald O’Connor), cântăreţ, dansator şi actor american de film (n. 1925)

 

– 2005: A murit Mary Lee Settle, scriitoare și profesoară americană; fondatoare a premiului PEN / Faulkner anual pentru ficțiune (în 1980), ca răspuns la ceea ce autoarea considera tendinţa de mercantilizare a premiilor din industria literară americană (n. 1918) – 15 ani

 

– 2012: A murit Herbert Lom (numele real: Herbert Charles Angelo Kuchacevich ze Schluderpacheru), actor de film şi televiziune britanic de origine cehă (n. 1917)

 

– 2015: A murit regizorul britanic de film John Guillermin; a cunoscut succesul cu filme precum „Infernul din zgârie-nori” (1974) şi „King Kong” (1976) (n. 1925) – 5 ani

 

– 2015: A murit saxofonistul american Wilton Felder, renumit muzician de jazz (n. 1940) – 5 ani

 

– 2018: A murit chitaristul american Marty Balin (nume real: Martyn Jerel Buchwald), cofondator al grupului rock psihedelic „Jefferson Airplane”, celebru în anii 1960 ai secolului XX (n. 1942)

Calendarul zilei – 18 noiembrie
Calendarul zilei luni, 18 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 18 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 18 noiembrie * Cu 722 de ani în urmă (1302), prin bula papală Unam Sanctam („Unul Sfânt”), Papa Bonifaciu al...

Calendarul zilei – 18 noiembrie
Calendarul zilei – 17 noiembrie
Calendarul zilei duminică, 17 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 17 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 17 noiembrie * În urmă cu 486 de ani (1538) avea loc prima atestare documentară a așezării Caracal. Situat în...

Calendarul zilei – 17 noiembrie
Calendarul zilei – 16 noiembrie
Calendarul zilei sâmbătă, 16 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 16 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 16 noiembrie * Cu 631 de ani în urmă, prima atestare documentară a localității Rădăuți apărea într-un hrisov...

Calendarul zilei – 16 noiembrie
Calendarul zilei – 15 noiembrie
Calendarul zilei vineri, 15 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 15 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 15 noiembrie * Acum 211 ani (1813) Gheorghe Asachi a deschis, la Academia domnească din Iaşi, o clasă specială în...

Calendarul zilei – 15 noiembrie
Calendarul zilei joi, 14 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 14 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 14 noiembrie * Sunt marcați 790 de ani (1234) de când era menţionată, într-o diplomă a Papei Grigore al IX-lea,...

Calendarul zilei – 14 noiembrie
Calendarul zilei miercuri, 13 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 13 noiembrie

 S-a întâmplat într-o zi de 13 noiembrie * Se marchează 430 de ani (1594) de când creditorii turci (chemaţi la Bucureşti şi Iaşi sub...

Calendarul zilei – 13 noiembrie
Calendarul zilei marți, 12 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 12 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 12 noiembrie * Cu 167 de ani în urmă (1857) o comisie întrunită la Iaşi hotăra introducerea timbrelor poştale pe...

Calendarul zilei – 12 noiembrie
Calendarul zilei luni, 11 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 11 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 11 noiembrie * În urmă cu 106 ani (1918) Imperiul German şi puterile Antantei semnau Armistiţiul de la Compiègne...

Calendarul zilei – 11 noiembrie