Probleme mari pentru FCSB înaintea meciului din Europa League
Publicat de Catalin Donose, 17 septembrie 2020, 09:44
În această seară vor evolua două echipe românești de fotbal, în al doilea tur preliminar din Europa League.
FC Botoşani va întâlni pe teren propriu, formaţia Shkendija din Macedonia de Nord, de la ora 18,45, în direct la Digi Sport 1.
FCSB se va confrunta în deplasare cu echipa sârbă Backa Topola, de la ora 22.
Chiar în ziua partidei cu Back Topola, din turul doi preliminar al Europa League, FCSB a primit o nouă lovitură. Alţi cinci fotbalişti au fost depistaţi pozitiv cu noul coronavirus, iar acum Răzvan Ducan a rămas singurul portar din cadrul lotului roş-albaştrilor, după ce Andrei Vlad a fost infectat cu COVID-19.
Ovidiu Popescu, Ionuţ Vînă, Sergiu Buş şi Andrei Pandele au fost şi ei depistaţi pozitiv, iar la această listă se adaugă alţi patru jucători şi nouă persoane din staff-ul tehnic al FCSB-ului.
Protocolul UEFA cere cel puţin 13 jucători, inclusiv un portar, pentru ca o echipă să poată juca un meci în cupele europene. În acest moment, FCSB are 14 jucători pe care se poate la meciul din această seară cu Backa Topola.
Lotul deplasat în Serbia:
Portari: Răzvan Ducan
Fundaşi: Valentin Creţu, Ionut Panţîru, Marius Briceag, Alexandru Pantea
Mijlocaşi: Gabriel Simion, Olimpiu Moruţan, Ovidiu Perianu, Ovidiu Horşia, Robert Ion
Atacanţi: Florinel Coman, Adrian Petre, Dennis Man, Alexandru Buziuc.
18 cazuri de coronavirus la FCSB:
Ovidiu Kurti – kinetoterapeut
Marius Popa – antrenor de portari
Anton Petrea – antrenor principal
Thomas Neubert – preparator fizic
Horea Codorean – preparator fizic
Sorin Cristof – kinetoterapeut
Bogdan Stoica – analist video
Marius Ianuli – team-manager
Mihai Stoica – director sportiv
Andrei Miron – fundaş central
Darius Olaru – mijlocaş central
Florin Tănase – mijlocaş
Iulian Cristea – fundaş central
Andrei Vlad – portar
Ovidiu Popescu – mijlocaş
Ionuţ Vînă – mijocaş
Sergiu Buş – fundaş
Andrei Pandele – mijlocaş.
Cătălin Donose
Foto – Arhivă