Ascultă Radio România Constanța Live

Hotărârea privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României (text integral)

Hotărârea privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României (text integral)

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 15 septembrie 2020, 08:13

Guvernul a adoptat, în şedinţa extraordinară de luni, Hotărârea privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României şi măsurile care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, însoţită de trei anexe.

Prezentăm în continuare textul integral al hotărârii şi al anexelor.

HOTĂRÂRE privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 15 septembrie 2020, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID – 19

Ţinând cont de prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 11/2020 privind stocurile de urgenţă medicală, precum şi unele măsuri aferente instituirii carantinei, aprobată cu completări prin Legea nr. 20/2020, cu completările ulterioare, precum şi de prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 70/2020 privind reglementarea unor măsuri, începând cu data de 15 mai 2020, în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, pentru prelungirea unor termene, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, a Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, precum şi a altor acte normative, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 179/2020,

având în vedere prevederile Legii nr. 135/2020 privind stabilirea datei alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale din anul 2020, precum şi a unor măsuri pentru buna organizare şi desfăşurare a acestora, precum şi cele ale Hotărârii Guvernului nr. 577/2020 privind stabilirea măsurilor tehnice necesare bunei organizări şi desfăşurări a alegerilor locale din anul 2020,

luând în considerare prevederile art. 16 alin. (1) şi (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 15/2005, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 11 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 557/2016 privind managementul tipurilor de risc,

având în vedere faptul că evaluarea realizată în baza factorilor de risc prevăzuţi la art. 3 alin. (4) din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările ulterioare, indică necesitatea menţinerii unui răspuns amplificat la situaţia de urgenţă determinată de răspândirea noului coronavirus, aspecte materializate în cuprinsul documentului intitulat „Analiza factorilor de risc privind managementul situaţiei de urgenţă generată de virusul SARS-COV-2 pe teritoriul României la data de 09.09.2020”, întocmit la nivelul Centrului Naţional de Conducere şi Coordonare a Intervenţiei,

ţinând seama de propunerile cuprinse în Hotărârea Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă nr. 45/2020 privind propunerea prelungirii stării de alertă şi a măsurilor necesar a fi aplicate pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19,

în temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 3, 4, 6 şi art. 71 alin. (1) din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările ulterioare,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Art. 1 – Începând cu data de 15 septembrie 2020 se prelungeşte cu 30 de zile starea de alertă pe întreg teritoriul ţării, instituită prin Hotărârea Guvernului nr. 394/2020 privind declararea stării de alertă şi măsurile care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, aprobată cu modificări şi completări prin Hotărârea Parlamentului României nr. 5/2020, cu modificările şi completările ulterioare, prelungită prin Hotărârea Guvernului nr. 476/2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României şi măsurile care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările şi completările ulterioare, prin Hotărârea Guvernului nr. 553/2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 17 iulie 2020, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările şi completările ulterioare, şi prin Hotărârea Guvernului nr. 668/2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 16 august 2020, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările şi completările ulterioare.

Art. 2 – Pe durata prevăzută la art. 1 măsurile de prevenire şi control ale infecţiilor cu coronavirusul SARS-CoV-2, condiţiile concrete de aplicare şi destinatarii acestor măsuri, precum şi instituţiile şi autorităţile publice care pun în aplicare sau urmăresc respectarea aplicării măsurilor pe durata stării de alertă sunt prevăzute în:

a) anexa nr. 1 – „Măsuri pentru creşterea capacităţii de răspuns”;

b) anexa nr. 2 – „Măsuri pentru asigurarea rezilienţei comunităţilor”;

c) anexa nr. 3 – „Măsuri pentru diminuarea impactului tipului de risc”.

Art. 3 – În aplicarea dispoziţiilor art. 7 indice 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 11/2020 privind stocurile de urgenţă medicală, precum şi unele măsuri aferente instituirii carantinei, aprobată cu completări prin Legea nr. 20/2020, cu completările ulterioare, şi ale Hotărârii Guvernului nr. 557/2016 privind managementul tipurilor de risc, secretarul de stat, şef al Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, dispune, în colaborare cu Ministerul Sănătăţii, prin ordin al comandantului acţiunii, măsurile necesare prevenirii şi combaterii infecţiilor cu coronavirusul SARS-CoV-2, în cadrul acţiunilor de răspuns la nivel naţional.

Art. 4 – Regimul contravenţional aplicabil pentru nerespectarea măsurilor prevăzute în anexele nr. 1-3 este cel stabilit la art. 64 – 70 din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările ulterioare.

Art. 5 – Anexele nr. 1 – 3 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 6 – Actele emise pentru punerea în executare a Hotărârii Guvernului nr. 394/2020, aprobată cu modificări şi completări prin Hotărârea Parlamentului României nr. 5/2020, cu modificările şi completările ulterioare, a Hotărârii Guvernului nr. 476/2020, cu modificările şi completările ulterioare, a Hotărârii Guvernului nr. 553/2020, cu modificările şi completările ulterioare, şi a Hotărârii Guvernului nr. 668/2020, cu modificările şi completările ulterioare, îşi menţin aplicabilitatea în măsura în care dispoziţiile acestora nu contravin măsurilor stabilite în anexele nr. 1-3 la prezenta hotărâre.

PRIM-MINISTRU
LUDOVIC ORBAN

Anexa nr. 1

Măsuri pentru creşterea capacităţii de răspuns

Art. 1 – În condiţiile art. 5 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările ulterioare, se stabilesc următoarele măsuri:

1. coordonarea operaţională a serviciilor publice de ambulanţă şi a serviciilor voluntare pentru situaţii de urgenţă, în condiţiile art. 54 şi 55 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 70/2020 privind reglementarea unor măsuri, începând cu data de 15 mai 2020, în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, pentru prelungirea unor termene, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, a Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, precum şi a altor acte normative, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 179/2020;

2. coordonarea operaţională a poliţiei locale, în condiţiile art. 50 – 52 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 70/2020, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 179/2020.

Art. 2 – În condiţiile art. 5 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 55/2020, cu modificările ulterioare, se stabilesc următoarele măsuri:

1. se instituie obligaţia de a asigura măsurile de continuitate a activităţii centrelor rezidenţiale de îngrijire şi asistenţă a persoanelor vârstnice, centrelor rezidenţiale pentru copii şi adulţi, cu şi fără dizabilităţi, precum şi pentru alte categorii vulnerabile şi de a stabili programul de lucru al angajaţilor, potrivit art. 19 din Legea nr. 55/2020, cu modificările ulterioare, cu avizul direcţiilor de sănătate publică judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti.

2. furnizorii de servicii sociale de tip rezidenţial îşi organizează programul în funcţie de contextul epidemiologic existent la nivel local şi cu respectarea normelor în vigoare privind legislaţia în domeniul muncii. Activitatea la nivelul acestor servicii va fi organizată şi desfăşurată cu respectarea normelor de prevenire a răspândirii virusului SARS-CoV-2 instituite de autorităţile competente.

Art. 3 – În condiţiile art. 5 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 55/2020, cu modificările ulterioare, se stabileşte desfăşurarea în regim permanent a activităţii tuturor centrelor operative pentru situaţii de urgenţă cu activitate temporară, precum şi a activităţii Centrului Naţional de Conducere şi Coordonare a Intervenţiei şi a centrelor judeţene/al municipiului Bucureşti de coordonare şi conducere a intervenţiei.

Art. 4 – (1) Măsura prevăzută la art. 1 pct. 1 se pune în aplicare de către unităţile teritoriale pentru situaţii de urgenţă, respectiv de către inspectoratele pentru situaţii de urgenţă.

(2) Măsura prevăzută la art. 1 pct. 2 se pune în aplicare de către Poliţia Română, prin inspectoratele de poliţie judeţene/Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti.

(3) Respectarea aplicării măsurilor prevăzute la art. 2 se urmăreşte de către Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale.

(4) Măsura prevăzută la art. 3 se pune în aplicare de către instituţiile la nivelul cărora sunt organizate centrele operative pentru situaţii de urgenţă, respectiv centrele de coordonare şi conducere a intervenţiei. Respectarea aplicării acestei măsuri se urmăreşte de către Ministerul Afacerilor Interne.

Anexa nr. 2

Măsuri pentru asigurarea rezilienţei comunităţilor

Art. 1 – În condiţiile art. 5 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările ulterioare, în spaţiile publice închise, spaţiile comerciale, mijloacele de transport în comun şi la locul de muncă se instituie obligativitatea purtării măştii de protecţie, în condiţiile stabilite prin ordinul comun al ministrului sănătăţii şi al ministrului afacerilor interne, emis în temeiul art. 13 şi art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările ulterioare.

Art. 2 -Se pot institui izolarea şi carantina persoanelor în condiţiile art. 7, 8 şi 11 din Legea nr. 136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătăţii publice în situaţii de risc epidemiologic şi biologic.

Art. 3 – (1) În aplicarea prevederilor art. 5 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 55/2020, cu modificările ulterioare, purtarea măştii de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura, este obligatorie pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, prezente în spaţiile publice deschise, cum ar fi pieţele, târgurile, zonele de aşteptare (staţii de autobuz, peroane şi altele asemenea), falezele, zonele în care se desfăşoară serbări publice sau pelerinaje, exteriorul obiectivelor turistice, în anumite intervale orare, stabilite prin hotărâre a comitetului judeţean/al municipiului Bucureşti pentru situaţii de urgenţă. Spaţiile şi intervalele orare se stabilesc, la propunerea direcţiilor de sănătate publică judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, luând în considerare probabilitatea prezenţei concomitente a unui număr mare de persoane în spaţiile şi în intervalele orare respective, unde se constată dificultăţi în asigurarea distanţei fizice de protecţie sanitară stabilite în condiţiile legii.

(2) Administratorii/Proprietarii spaţiilor publice deschise stabilite potrivit alin. (1) afişează la loc vizibil informaţii privind obligativitatea purtării măştii de protecţie în spaţiile respective, la solicitarea comitetului judeţean/al municipiului Bucureşti pentru situaţii de urgenţă.

Art. 4 – (1) În condiţiile art. 5 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 55/2020, cu modificările ulterioare, se stabilesc următoarele măsuri şi acţiuni obligatorii:

1. purtarea măştii de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura, de către candidaţii şi echipele de campanie în timpul evenimentelor/ întrunirilor/acţiunilor aferente campaniei electorale.

2. purtarea măştii de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura, de către participanţii la procesul electoral (alegători, membrii birourilor electorale ale secţiilor de votare, operatorii de calculator, persoanele acreditate, candidaţii, delegaţii acreditaţi, personalul de pază, personalul tehnic al birourilor electorale ale secţiilor de votare, informaticieni, personalul centrelor operative de intervenţie pentru remedierea disfuncţionalităţilor Sistemului informatic de monitorizare a prezenţei la vot şi de prevenire a votului ilegal – SIMPV, membrii biroului electoral de circumscripţie ierarhic superior) pe toată perioada în care se află în sediul secţiei de votare şi în localul de vot.

3. asigurarea distanţării fizice de minimum 1 metru între participanţii la procesul electoral.

4. dezinfecţia periodică şi după fiecare contact direct cu alte persoane a mâinilor participanţilor la procesul electoral.

5. dezinfecţia sediilor secţiilor de votare, în conformitate cu dispoziţiile art. 7 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 577/2020 privind stabilirea măsurilor tehnice necesare bunei organizări şi desfăşurări a alegerilor locale din anul 2020.

6. afişarea prin grija primarilor în locuri vizibile a regulilor de protecţie individuală, de distanţare fizică, de igienă şi de acces în sediul secţiei de votare şi în localul de vot.

7. stabilirea, pe cât posibil, prin grija primarilor a unor circuite separate de intrare şi de ieşire în sediul secţiei de votare şi în localul de vot, precum şi marcarea corespunzătoare a acestora cu indicatoare.

8. marcarea prin grija primarilor a locurilor de staţionare în sediul secţiei de votare şi în afara acestuia, astfel încât să se asigure menţinerea distanţei fizice de minimum 1 metru între participanţii la procesul electoral.

9. amplasarea prin grija primarilor, în sediul secţiei de votare şi în localul de vot, a flacoanelor cu soluţie dezinfectantă, pe bază de alcool, pentru mâini, marcate corespunzător, precum şi a recipientelor unde se vor arunca măştile şi mănuşile folosite.

10. asigurarea prin grija primarilor a personalului tehnic care va măsura temperatura participanţilor la procesul electoral, la intrarea în sediul secţiei de votare şi care va îndruma alegătorii către localul de vot, respectiv către ieşirea din sediul secţiei de votare, astfel încât aceştia să petreacă un timp cât mai scurt în interiorul acestuia.

11. asigurarea prin grija primarilor a termometrelor non-contact şi de către Ministerul Sănătăţii a materialelor de protecţie sanitară, precum şi a materialelor dezinfectante pentru secţiile de votare, potrivit reglementărilor în vigoare.

12. preşedintele biroului electoral al secţiei de votare sau locţiitorul acestuia, după caz, se va asigura că numărul total al persoanelor care sunt prezente în acelaşi timp în localul de vot, exceptând alegătorii, nu va fi mai mare de 15.

13. accesul în localul de vot se va face eşalonat, astfel încât în sala unde se votează să nu fie prezenţi, în acelaşi timp, mai mult de 5 alegători şi să se respecte distanţarea de minimum 1 metru între persoane; alegătorii sunt obligaţi să îşi dezinfecteze mâinile la intrarea în sediul secţiei de votare şi localul de vot şi la ieşirea din acestea.

14. alegătorul va fi instruit să poziţioneze actul de identitate sau documentul de identitate în suportul terminalului informatic astfel încât datele sale de identificare să poată fi preluate în Sistemul informatic de monitorizare a prezenţei la vot şi de prevenire a votului ilegal – SIMPV; dacă acest lucru nu este posibil, operatorul de calculator va realiza această procedură după care îşi va dezinfecta mâinile prin aplicarea unei soluţii dezinfectante pe bază de alcool sau va schimba mănuşile.

15. în vederea identificării de către operatorul de calculator şi de către membrii biroului electoral al secţiei de votare, alegătorul va fi instruit să îşi îndepărteze pentru scurt timp masca spre a fi identificat, la o distanţă de minimum 1,5 m faţă de operatorul de calculator şi membrii biroului electoral al secţiei de votare; după identificare, alegătorul îşi va repoziţiona masca acoperind nasul şi gura.

16. alegătorul se va îndrepta către biroul sau banca la care se află membrul biroului electoral al secţiei de votare care îi va prelua semnătura în lista electorală şi va poziţiona actul de identitate sau documentul de identitate, după caz, pe biroul sau banca respectivă astfel încât atingerea acesteia de către membrii biroului electoral al secţiei de votare să nu fie necesară.

17. se va evita contactul fizic cu membrii biroului electoral al secţiei de votare în timp ce alegătorul semnează în lista electorală, la preluarea buletinelor de vot şi a ştampilei cu menţiunea „VOTAT”. Pe cât posibil, buletinele de vot, ştampila cu menţiunea „VOTAT” şi pixurile ce vor fi utilizate de către alegători pentru semnare vor fi dispuse astfel încât alegătorul să le poată prelua singur, fără a avea contact direct cu membrii biroului electoral al secţiei de votare, sub supravegherea şi la indicaţia acestora.

18. după exercitarea dreptului de vot, alegătorul îşi va aplica singur, la indicaţia şi sub supravegherea membrilor biroului electoral al secţiei de votare, timbrul autocolant ori ştampila cu menţiunea „VOTAT”, după caz, pe actul de identitate sau documentul de identitate.

19. în ziua votării, echipa care transportă urna specială se va deplasa mai întâi la adresele solicitanţilor din alte cauze decât COVID-19, la unităţile sanitare non-COVID, la unităţile medico-sociale, azile de bătrâni, penitenciare şi centre de reţinere şi arestare preventivă.

20. echipa care transportă urna specială se va deplasa la unităţile sanitare COVID-19 şi la adresele persoanelor izolate şi carantinate numai după ce a asigurat exercitarea dreptului de vot de către categoriile de alegători prevăzute la pct. 19.

21. membrii birourilor electorale ale secţiilor de votare şi personalul de pază care însoţesc urna specială trebuie să poarte mască şi mănuşi ce trebuie schimbate sau dezinfectate cu o soluţie dezinfectantă pe bază de alcool la părăsirea fiecărei incinte.

22. membrii birourilor electorale ale secţiilor de votare şi personalul de pază care însoţesc urna specială nu vor intra în locuinţa în care se află alegătorul şi vor realiza toate formalităţile la intrarea în aceasta, asigurând o distanţă de minimum 1 metru faţă de alegător.

23. alegătorul care votează prin intermediul urnei speciale şi celelalte persoane prezente în incintă vor purta obligatoriu mască. Alegătorul îşi va dezinfecta mâinile înainte de preluarea buletinelor de vot şi a ştampilei cu menţiunea „VOTAT”, îşi va înlătura pentru scurt timp masca spre a fi identificat şi îşi va repoziţiona masca acoperind nasul şi gura. Alegătorul va semna în lista electorală utilizând ori de câte ori este posibil pixul personal. Ştampila cu menţiunea „VOTAT” şi, dacă este cazul, pixul utilizat de alegător se dezinfectează după votare de către unul dintre membrii echipei care transportă urna specială prin pulverizare/ştergere cu soluţie dezinfectantă sau prin ştergere cu şerveţele/lavete impregnate cu dezinfectant pe bază de alcool.

24. în cazul persoanelor internate în unităţi sanitare votul cu urna specială va fi asigurat cu implementarea măsurilor specifice; echipamentul de protecţie pentru membrii birourilor electorale ale secţiilor de votare şi personalul de pază care însoţesc urna specială va fi asigurat de către unitatea sanitară, în conformitate cu nivelul de echipare corespunzător secţiei respective. Toate materialele de protecţie utilizate vor fi introduse într-un sac dedicat.

25. membrii birourilor electorale ale secţiilor de votare, operatorii de calculator şi persoanele acreditate vor purta mască şi mănuşi pe tot parcursul numărării voturilor şi vor menţine o distanţă de mimimum 1 metru faţă de celelalte persoane.

26. numărul total al persoanelor care sunt prezente în acelaşi timp în localul de vot, pe durata numărării voturilor, nu poate fi mai mare de 20. (2) Pentru limitarea efectelor tipului de risc produs asupra sănătăţii persoanelor şi evitarea infectării cu SARS-CoV2 a participanţilor la procesul electoral, măsurile şi acţiunile obligatorii prevăzute la alin. (1) se desfăşoară în condiţiile stabilite prin ordinul comun al ministrului sănătăţii şi al ministrului afacerilor interne, cu avizul Autorităţii Electorale Permanente.

Art. 5 -Respectarea aplicării măsurilor prevăzute la art. 1 – 4 se urmăreşte de către Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Afacerilor Interne.

Anexa nr. 3

Măsuri pentru diminuarea impactului tipului de risc

Art. 1 – În condiţiile art. 5 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările ulterioare, se stabilesc următoarele măsuri:

1. pentru prevenirea răspândirii infecţiilor cu SARS-CoV-2 sunt interzise organizarea şi desfăşurarea de procesiuni, concerte sau a altor tipuri de întruniri în spaţii deschise, precum şi a întrunirilor de natura activităţilor culturale, ştiinţifice, artistice, sportive sau de divertisment în spaţii închise, cu excepţia celor organizate şi desfăşurate potrivit pct. 2 – 18.

2. activităţile de pregătire fizică în cadrul structurilor şi bazelor sportive, definite conform Legii educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000, cu modificările şi completările ulterioare, constând în cantonamente, antrenamente şi competiţii sportive organizate pe teritoriul României, pot fi desfăşurate numai în condiţiile stabilite prin ordinul comun al ministrului tineretului şi sportului şi al ministrului sănătăţii, emis în temeiul art. 43 şi al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările ulterioare.

3. competiţiile sportive se pot desfăşura pe teritoriul României fără spectatori, numai în condiţiile stabilite prin ordinul comun al ministrului tineretului şi sportului şi al ministrului sănătăţii, emis în temeiul art. 43 şi al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările ulterioare.

4. în condiţiile pct. 2, se permite desfăşurarea de către sportivii profesionişti, legitimaţi şi/sau de performanţă a activităţilor de pregătire fizică în bazine acoperite sau aflate în aer liber, iar activităţile de pregătire fizică în spaţii închise sunt permise numai cu respectarea regulilor de distanţare între participanţi, astfel încât să se asigure minimum 7 mp/persoană.

5. activităţile instituţiilor muzeale, a bibliotecilor, librăriilor, cinematografelor, studiourilor de producţie de film şi audiovizual, a instituţiilor de spectacole şi/sau concerte, şcolilor populare, de artă şi de meserii, precum şi evenimentele culturale în aer liber se pot desfăşura numai în condiţiile stabilite prin ordin comun al ministrului culturii şi al ministrului sănătăţii, emis în temeiul art. 44 şi al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările ulterioare.

6. în condiţiile pct. 5 organizarea şi desfăşurarea activităţii cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte sunt permise, fără a depăşi 50% din capacitatea maximă a spaţiului, dacă incidenţa cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din judeţe/municipiul Bucureşti este mai mică sau egală cu 1,5/1.000 de locuitori.

7. comitetele judeţene pentru situaţii de urgenţă din judeţele unde incidenţa cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mică sau egală cu 1,5/1.000 de locuitori pot decide restricţionarea sau închiderea într-o localitate din zona de competenţă a activităţilor culturale prevăzute la pct. 6, dacă incidenţa cumulată a cazurilor din această localitate, în perioada menţionată, trece peste pragul de 1,5/1.000 de locuitori.

8. comitetele judeţene pentru situaţii de urgenţă din judeţele unde incidenţa cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mare de 1,5/1.000 de locuitori pot decide reluarea activităţilor culturale prevăzute la pct. 6 dintr-o localitate situată în zona de competenţă, dacă incidenţa cumulată a cazurilor din această localitate, în perioada menţionată, este mai mică sau egală cu 1,5/1.000 de locuitori.

9. în condiţiile pct. 5, organizarea şi desfăşurarea spectacolelor de tipul drive-in sunt permise numai dacă ocupanţii unui autovehicul sunt membrii aceleiaşi familii sau reprezintă grupuri de până la 3 persoane, iar organizarea şi desfăşurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice şi private sau a altor evenimente culturale sunt permise numai cu participarea a cel mult 500 de spectatori cu locuri pe scaune, aflate la distanţă de minimum 2 metri unul faţă de celălalt, precum şi cu purtarea măştii de protecţie.

10. activitatea cultelor religioase, inclusiv a slujbelor şi rugăciunilor colective, se desfăşoară în interiorul şi/sau în afara lăcaşurilor de cult cu respectarea regulilor de protecţie sanitară, stabilite prin ordinul comun al ministrului sănătăţii şi al ministrului afacerilor interne, emis în temeiul art. 45 şi al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările ulterioare.

11. se interzic activităţile recreative şi sportive desfăşurate în aer liber, cu excepţia celor care se desfăşoară cu participarea a cel mult 10 persoane care nu locuiesc împreună, stabilite prin ordin comun al ministrului sănătăţii, după caz, cu ministrul tineretului şi sportului, ministrul mediului, apelor şi pădurilor sau ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale.

12. se interzice participarea la evenimente private în spaţii închise, cu excepţia celor care se desfăşoară cu participarea a cel mult 50 de persoane şi cu respectarea regulilor de distanţare fizică.

13. se interzice participarea la evenimente private în spaţii deschise, cu excepţia celor care se desfăşoară cu participarea a cel mult 100 de persoane şi cu respectarea regulilor de distanţare fizică.

14. se permite organizarea de cursuri de instruire şi workshopuri pentru adulţi, inclusiv cele organizate pentru implementarea proiectelor finanţate din fonduri europene, cu un număr de participanţi de maximum 50 de persoane în interior şi de maximum 100 de persoane în exterior şi cu respectarea normelor de sănătate publică stabilite în ordinul ministrului sănătăţii.

15. se permit organizarea şi desfăşurarea de către instituţiile cu atribuţii în domeniul apărării naţionale, ordinii şi siguranţei publice, în aer liber, a activităţilor specifice, sub supravegherea unui medic epidemiolog.

16. se permit organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice din domeniul diplomatic, la sediile misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare acreditate în România, organizate în aer liber, astfel încât să fie asigurată o suprafaţă de minimum 4 mp pentru fiecare persoană participantă şi respectarea regulilor de protecţie sanitară.

17. se permite, în condiţiile Legii nr. 60/1991 privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice, republicată, organizarea de mitinguri şi demonstraţii cu un număr de participanţi de maximum 100 de persoane şi cu respectarea următoarelor măsuri:

a) purtarea măştii de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura, de către toţi participanţii;

b) dezinfectarea obligatorie a mâinilor, pentru toate persoanele care sosesc în spaţiul în care se desfăşoară mitingul sau demonstraţia;

c) menţinerea distanţei fizice de minimum 1 metru între participanţi şi asigurarea unei suprafeţe de minimum 4 mp/persoană acolo unde este posibil;

d) dezinfectarea mâinilor persoanelor care distribuie eventuale materialele pe perioada desfăşurării mitingului sau a demonstraţiei;

e) aplicarea regulilor de igienă colectivă şi individuală pentru prevenirea contaminării şi limitarea răspândirii virusului SARS-CoV-2.

18. Pentru desfăşurarea în siguranţă a evenimentelor / întrunirilor în cadrul campaniei electorale se instituie obligaţia organizatorilor acestora de a asigura, în condiţiile stabilite prin ordin comun al ministrului sănătăţii şi al ministrului afacerilor interne, emis în temeiul art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările ulterioare, cu avizul Autorităţii Electorale Permanente, respectarea următoarelor măsuri:

a) purtarea măştii de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura, de către toţi participanţii la evenimente/întruniri;

b) efectuarea triajului observaţional şi dezinfectarea obligatorie a mâinilor, pentru toate persoanele care intră/sosesc în spaţiul în care se desfăşoară evenimentele/întrunirile;

c) menţinerea distanţei fizice de minimum 1 metru între participanţii la evenimente/întruniri, inclusiv cele desfăşurate pe stradă sau din uşă în uşă;

d) afişarea regulilor de acces şi de protecţie individuală în locuri vizibile în spaţiile în care se desfăşoară evenimentele/ întrunirile;

e) limitarea numărului participanţilor la maximum 50, în cazul evenimentelor/întrunirilor desfăşurate în spaţiu închis şi a duratei acestora la maximum două ore;

f) limitarea numărului participanţilor la maximum 100, delimitarea prin semne vizibile a perimetrului şi asigurarea unei suprafeţe de minimum 4 mp/persoană, în cazul evenimentelor/ întrunirilor desfăşurate în aer liber;

g) limitarea numărului persoanelor care se deplasează în grup sau formează un grup la maximum 6, în cazul acţiunilor desfăşurate pe stradă;

h) limitarea numărului persoanelor care compun echipele la maximum 2, în cazul acţiunilor din uşă în uşă;

i) dezinfectarea mâinilor persoanelor care distribuie materialele de propagandă electorală, înaintea începerii acţiunii;

j) aplicarea regulilor de igienă colectivă şi individuală pentru prevenirea contaminării şi limitarea răspândirii virusului SARS-CoV-2.

Art. 2 – (1) În condiţiile art. 5 alin. (3) lit. b) din Legea nr. 55/2020, cu modificările ulterioare, se stabilesc următoarele măsuri:

1. în interiorul localităţilor se interzic circulaţia persoanelor în grupuri pietonale mai mari de 6 persoane care nu aparţin aceleiaşi familii, precum şi formarea unor asemenea grupuri.

2. se interzice intrarea pe teritoriul României, prin punctele de trecere a frontierei de stat, a cetăţenilor străini şi apatrizilor, definiţi potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu următoarele excepţii:

a) membri de familie ai cetăţenilor români;

b) membri de familie ai cetăţenilor altor state membre ale Uniunii Europene sau ale Spaţiului Economic European ori ai Confederaţiei Elveţiene, cu rezidenţă în România;

c) persoane care posedă o viză de lungă şedere, un permis de şedere sau un document echivalent permisului de şedere eliberat de autorităţi ori un document echivalent acestora emis de autorităţile altor state, potrivit legislaţiei Uniunii Europene;

d) persoane care se deplasează în interes profesional, dovedit prin viză, permis de şedere sau un alt document echivalent, respectiv cadre medicale, cercetători în domeniul medical, cadre medicale pentru îngrijire geriatrică, precum şi transportatorii şi alte categorii de personal implicat în transportul de bunuri care asigură astfel de transporturi necesare;

e) personalul misiunilor diplomatice, oficiilor consulare şi al organizaţiilor internaţionale, precum şi membrii familiilor acestora care îi însoţesc în misiuni permanente pe teritoriul României, personalul militar sau personalul care poate asigura ajutor umanitar;

f) persoane în tranzit, inclusiv cei repatriaţi ca urmare a acordării protecţiei consulare;

g) pasageri care călătoresc din motive imperative;

h) persoane care au nevoie de protecţie internaţională sau din alte motive umanitare;

i) străinii şi apatrizii care călătoresc în scop de studii;

j) străinii şi apatrizii, lucrători înalt calificaţi, dacă angajarea acestora este necesară din punct de vedere economic, iar activitatea nu poate fi amânată sau desfăşurată în străinătate;

k) străinii şi apatrizii, lucrători transfrontalieri, lucrători sezonieri din agricultură, personal navigant maritim şi fluvial;

l) membrii delegaţiilor sportive internaţionale care participă la competiţii sportive organizate pe teritoriul României, în condiţiile legii;

m) membrii echipelor de filmare a producţiilor cinematografice sau audiovizual, personalul tehnic şi artistic care participă la evenimentele culturale care se derulează pe teritoriul României, în baza unor relaţii contractuale dovedite sau a unor documente justificative.

(2) În absenţa unor reglementări contrare la nivel naţional, măsura stabilită la alin. (1) pct. 2 nu se mai aplică cetăţenilor străini şi apatrizilor originari din sau rezidenţi în state terţe dinspre care, la nivel european, este stabilită ridicarea restricţiilor temporare asupra călătoriilor neesenţiale către Uniunea Europeană.

Art. 3 – Se poate institui carantina zonală în condiţiile art. 7 şi 12 din Legea nr. 136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătăţii publice în situaţii de risc epidemiologic şi biologic.

Art. 4 – În condiţiile art. 5 alin. (3) lit. d) din Legea nr. 55/2020, cu modificările ulterioare, se stabilesc următoarele măsuri:

1. suspendarea zborurilor efectuate de operatorii economici din aviaţie spre şi dinspre ţări care nu fac obiectul excepţiei de la carantinare/izolare stabilite de Institutul Naţional de Sănătate Publică şi aprobate de Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă şi din aceste ţări către România pentru toate aeroporturile din România, potrivit art. 37 din Legea nr. 55/2020, cu modificările ulterioare, se aprobă prin hotărâre a Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă.

2. sunt exceptate de la prevederile pct. 1 următoarele categorii de zboruri:

a) efectuate cu aeronave de stat;

b) de transport marfă şi/sau corespondenţă;

c) umanitare sau care asigură servicii medicale de urgenţă;

d) pentru căutare-salvare sau de intervenţie în situaţii de urgenţă, la solicitarea unei autorităţi publice din România;

e) având drept scop transportul echipelor de intervenţie tehnică, la solicitarea operatorilor economici stabiliţi în România;

f) aterizări tehnice necomerciale;

g) de poziţionare a aeronavelor, fără încărcătură comercială tip ferry;

h) tehnice, în scopul efectuării unor lucrări la aeronave;

i) efectuate de transportatori aerieni deţinători de licenţă de operare în conformitate cu reglementările Uniunii Europene, prin curse neregulate (charter), pentru transportul lucrătorilor sezonieri sau pentru repatrierea unor cetăţeni străini din România către alte state, cu avizul Autorităţii Aeronautice Civile Române şi al autorităţii competente din statul de destinaţie;

j) efectuate de transportatori aerieni deţinători de licenţă de operare în conformitate cu reglementările Uniunii Europene, prin curse neregulate (charter), din alte state către România, pentru repatrierea cetăţenilor români, cu avizul Autorităţii Aeronautice Civile Române, în baza acordului Ministerului Afacerilor Interne şi al Ministerului Afacerilor Externe;

k) efectuate de transportatori aerieni deţinători de licenţă de operare în conformitate cu reglementările Uniunii Europene, prin curse neregulate (charter), pentru transportul lucrătorilor din sectorul transporturilor prevăzuţi în anexa nr. 3 la Comunicarea privind implementarea Culoarelor Verzi („Green Lanes”) în temeiul Orientărilor privind măsurile de gestionare a frontierelor în vederea protejării sănătăţii şi a asigurării disponibilităţii mărfurilor şi serviciilor esenţiale – C (2020) 1.897, din 23 martie 2020, din România către alte state şi din alte state către România, cu avizul Autorităţii Aeronautice Civile Române, al Ministerului Afacerilor Externe şi al autorităţii competente din statul de destinaţie.

Art. 5 – În condiţiile art. 5 alin. (3) lit. e) din Legea nr. 55/2020, cu modificările ulterioare, se menţine închiderea temporară, totală sau parţială, a următoarelor puncte de trecere a frontierei de stat:

1. la frontiera româno-ungară: Carei, judeţul Satu Mare;

2. la frontiera româno-bulgară:

a) Lipniţa, judeţul Constanţa;
b) Dobromir, judeţul Constanţa;
c) Bechet, judeţul Dolj (cu excepţia traficului de marfă);

3. la frontiera româno-ucraineană: Isaccea, judeţul Tulcea (cu excepţia traficului de marfă);

4. la frontiera României cu Republica Moldova:

a) Rădăuţi-Prut, judeţul Botoşani;
b) Oancea, judeţul Galaţi;

5. la frontiera româno-sârbă:

a) Moldova Nouă, judeţul Caraş-Severin;
b) Naidăş, judeţul Caraş-Severin;
c) Vălcani, judeţul Timiş;
d) Stamora-Moraviţa, judeţul Timiş – feroviar (cu excepţia traficului de marfă);
e) Lunga, judeţul Timiş;
f) Foeni, judeţul Timiş.

Art. 6 – În condiţiile art. 5 alin. (3) lit. f) din Legea nr. 55/2020, cu modificările ulterioare, se stabilesc următoarele măsuri:

1. activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, este permisă în judeţele/municipiul Bucureşti unde incidenţa cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mică sau egală de 1,5/1.000 de locuitori.

2. activitatea restaurantelor şi a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare este permisă în judeţele/municipiul Bucureşti unde incidenţa cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mică sau egală de 1,5/1.000 de locuitori.

3. activitatea restaurantelor şi a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare este permisă doar pentru clienţii cazaţi în hotel, în judeţele/municipiul Bucureşti în care incidenţa cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile depăşeşte pragul de 1,5/1.000 de locuitori.

4. comitetele judeţene pentru situaţii de urgenţă din judeţele unde incidenţa cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mică sau egală cu 1,5/1.000 de locuitori pot decide restricţionarea sau închiderea într-o localitate din zona de competenţă a activităţii operatorilor economici prevăzuţi la pct. 1 şi 2, dacă incidenţa cumulată a cazurilor din această localitate, în perioada menţionată, trece peste pragul de 1,5/1.000 de locuitori.

5. comitetele judeţene pentru situaţii de urgenţă din judeţele unde incidenţa cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mare de 1,5/1.000 de locuitori pot decide reluarea activităţii operatorilor economici prevăzuţi la pct. 1, dintr-o localitate situată în zona de competenţă, dacă incidenţa cumulată a cazurilor din această localitate, în perioada menţionată, este mai mică sau egală cu 1,5/1.000 de locuitori.

6. în situaţia în care activitatea operatorilor economici prevăzuţi la pct. 1 şi 2 este restricţionată sau închisă în condiţiile stabilite la pct. 3 şi 4, se permit prepararea hranei şi comercializarea produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice care nu se consumă în spaţiile respective.

7. operatorii economici prevăzuţi la pct. 1 şi 2 vor respecta obligaţiile stabilite prin ordin al ministrului sănătăţii şi al ministrului economiei, energiei şi mediului de afaceri, emis în temeiul art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările ulterioare.

8. prepararea, comercializarea şi consumul produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice sunt permise în spaţiile special destinate dispuse în exteriorul clădirilor, în aer liber, cu asigurarea unei distanţe de minimum 2 m între mese şi participarea a maximum 6 persoane la o masă, dacă sunt din familii diferite, şi cu respectarea măsurilor de protecţie sanitară stabilite prin ordin comun al ministrului sănătăţii, ministrului economiei, energiei şi mediului de afaceri şi al preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, emis în temeiul art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările ulterioare.

9. operatorii economici care desfăşoară activităţi potrivit pct. 1, 2 şi 8 au obligaţia să respecte orarul de lucru cu publicul şi restricţiile stabilite prin hotărâre a Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, la propunerea Grupului de suport tehnico- ştiinţific privind gestionarea bolilor înalt contagioase pe teritoriul României sau a comitetului judeţean/al municipiului Bucureşti pentru situaţii de urgenţă. Măsura se stabileşte pentru unităţile administrativ-teritoriale în care se constată o răspândire comunitară intensă a virusului şi/sau un număr în creştere al persoanelor infectate cu virusul SARS-CoV-2.

10. operatorii economici care desfăşoară activitatea în spaţiile prevăzute la pct. 1, 2 şi 8 au obligaţia să ia măsuri pentru limitarea numărului de clienţi la numărul locurilor pe scaune şi a oricăror activităţi care presupun interacţiunea fizică între clienţi, în condiţiile stabilite prin ordinul prevăzut la pct. 7.

11. nu este permisă activitatea în baruri, cluburi şi discoteci.

Art. 7 – În condiţiile art. 5 alin. (3) lit. f), art. 8 şi 9 din Legea nr. 55/2020, cu modificările ulterioare, în interiorul centrelor comerciale în care îşi desfăşoară activitatea mai mulţi operatori economici nu se permite exploatarea locurilor de joacă, a sălilor de jocuri, precum şi a activităţii barurilor, cluburilor şi discotecilor.

Art. 8 – În condiţiile art. 5 alin. (3) lit. f) şi art. 33 – 36 din Legea nr. 55/2020, cu modificările ulterioare, se stabilesc următoarele măsuri:

1. transportul aerian se desfăşoară cu respectarea măsurilor şi restricţiilor referitoare la igiena şi dezinfecţia spaţiilor comune, echipamentelor, mijloacelor de transport şi aeronavelor, procedurile şi protocoalele din interiorul aeroporturilor şi aeronavelor, regulile de conduită pentru personalul operatorilor aeroportuari, aerieni şi pentru pasageri, precum şi privitor la informarea personalului şi pasagerilor, în scopul prevenirii contaminării pasagerilor şi personalului ce activează în domeniul transportului aerian, stabilite prin ordin comun al ministrului transporturilor, infrastructurii şi comunicaţiilor, al ministrului afacerilor interne şi al ministrului sănătăţii, emis în temeiul art. 32,33 şi art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările ulterioare.

2. transportul feroviar se desfăşoară cu respectarea măsurilor şi restricţiilor referitoare la igiena şi dezinfecţia spaţiilor comune din gări, halte, staţii sau puncte de oprire, a echipamentelor şi garniturilor de tren, procedurile şi protocoalele din interiorul gărilor, haltelor, staţiilor sau punctelor de oprire, dar şi în interiorul vagoanelor şi garniturilor de tren, gradul şi modul de ocupare a materialului rulant, regulile de conduită pentru personalul operatorilor şi pentru pasageri, precum şi privitor la informarea personalului şi pasagerilor, în scopul prevenirii contaminării pasagerilor şi personalului ce activează în domeniul transportului feroviar, stabilite prin ordin comun al ministrului transporturilor, infrastructurii şi comunicaţiilor, al ministrului afacerilor interne şi al ministrului sănătăţii, emis în temeiul art. 32,34 şi art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările ulterioare.

3. transportul rutier se desfăşoară cu respectarea măsurilor şi restricţiilor referitoare la igiena şi dezinfecţia mijloacelor de transport persoane, procedurile şi protocoalele din interiorul mijloacelor de transport, gradul şi modul de ocupare a mijloacelor de transport, regulile de conduită pentru personalul operatorilor şi pentru pasageri, precum şi privitor la informarea personalului şi pasagerilor, în scopul prevenirii contaminării pasagerilor şi personalului ce activează în domeniul transportului rutier, stabilite prin ordin comun al ministrului transporturilor, infrastructurii şi comunicaţiilor, al ministrului afacerilor interne şi al ministrului sănătăţii, emis în temeiul art. 32,35 şi art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările ulterioare.

4. transportul naval se desfăşoară cu respectarea măsurilor şi restricţiilor referitoare la igiena şi dezinfecţia navelor de transport persoane, procedurile şi protocoalele din interiorul navelor de transport persoane, gradul şi modul de ocupare a navelor de transport persoane, regulile de conduită pentru personalul operatorilor şi pentru pasageri, precum şi privitor la informarea personalului şi pasagerilor, în scopul prevenirii contaminării pasagerilor şi personalului ce activează în domeniul transportului naval, prin ordin comun al ministrului transporturilor, infrastructurii şi comunicaţiilor, al ministrului afacerilor interne şi al ministrului sănătăţii, emis în temeiul art. 32,36 şi art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările ulterioare.

5. transportul intern şi internaţional de mărfuri şi persoane se desfăşoară cu respectarea prevederilor din ordinul comun al ministrului transporturilor, infrastructurii şi comunicaţiilor, al ministrului afacerilor interne şi al ministrului sănătăţii, emis în temeiul art. 37 din Legea nr. 55/2020, cu modificările ulterioare.

Art. 9 – În condiţiile art. 5 alin. (3) lit. f) din Legea nr. 55/2020, cu modificările ulterioare, se stabilesc următoarele măsuri:

1. se suspendă activitatea operatorilor economici desfăşurată în spaţii închise în următoarele domenii: activităţi în piscine, locuri de joacă şi săli de jocuri.

2. activitatea cu publicul a operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc este permisă în judeţele/ municipiul Bucureşti unde incidenţa cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mică sau egală cu 1,5/1.000 de locuitori.

3. comitetele judeţene pentru situaţii de urgenţă din judeţele unde incidenţa cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mică sau egală cu 1,5/1.000 de locuitori pot decide restricţionarea sau închiderea într-o localitate din zona de competenţă a activităţii operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc, dacă incidenţa cumulată a cazurilor din această localitate, în perioada menţionată, trece peste pragul de 1,5/1.000 de locuitori.

4. comitetele judeţene pentru situaţii de urgenţă din judeţele unde incidenţa cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mare de 1,5/1.000 de locuitori pot decide reluarea activităţii operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc, dintr-o localitate situată în zona de competenţă, dacă incidenţa cumulată a cazurilor din această localitate, în perioada menţionată, este mai mică sau egală cu 1,5/1.000 de locuitori.

5. se instituie obligaţia instituţiilor şi autorităţilor publice, operatorilor economici şi profesioniştilor de a organiza activitatea astfel încât să asigure, la intrarea în sediu, în mod obligatoriu, triajul epidemiologic şi dezinfectarea obligatorie a mâinilor, atât pentru personalul propriu, cât şi pentru vizitatori, în condiţiile stabilite prin ordinul comun al ministrului sănătăţii şi al ministrului afacerilor interne, emis în temeiul art. 13 şi art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările ulterioare.

6. se instituie obligaţia desfăşurării activităţii la nivelul cabinetelor stomatologice şi unităţilor sanitare non-COVID, în condiţiile stabilite prin ordinul ministrului sănătăţii, emis în temeiul art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările ulterioare.

7. se instituie obligaţia operatorilor economici care desfăşoară activităţi de jocuri de noroc, îngrijire personală, primire turistică cu funcţiuni de cazare, precum şi activităţi de lucru în birouri cu spaţii comune în sistem deschis de a respecta normele de prevenire stabilite prin ordinul comun al ministrului economiei, energiei şi mediului de afaceri şi al ministrului sănătăţii, emis în temeiul art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările ulterioare, în baza căruia îşi pot desfăşura activitatea.

8. operatorii economici care desfăşoară activităţi de jocuri de noroc au obligaţia să respecte orarul de lucru cu publicul şi restricţiile stabilite prin hotărâre a Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, la propunerea Grupului de suport tehnico-ştiinţific privind gestionarea bolilor înalt contagioase pe teritoriul României sau a comitetului judeţean/al municipiului Bucureşti pentru situaţii de urgenţă. Măsurile se stabilesc pentru unităţile administrativ-teritoriale în care se constată o răspândire comunitară intensă a virusului şi/sau un număr în creştere al persoanelor infectate cu virusul SARS-CoV-2.

9. se instituie obligaţia operatorilor economici care desfăşoară activităţi de administrare a ştrandurilor exterioare, a piscinelor exterioare sau sălilor de sport/fitness de a respecta normele de prevenire stabilite prin ordinul comun al ministrului tineretului şi sportului şi al ministrului sănătăţii, emis în temeiul art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările ulterioare.

10. se instituie obligaţia operatorilor economici care desfăşoară activităţi de tratament balnear de a respecta normele de prevenire stabilite prin ordinul ministrului sănătăţii, emis în temeiul art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările ulterioare.

11. suprafaţa sectorului/subsectorului de plajă amenajată folosită pentru închirierea şezlongurilor şi umbrelelor în suport fix trebuie să fie de maximum 70% din suprafaţa totală închiriată, diferenţa reprezentând-o zona destinată plajei pe nisip. La dimensionare nu se vor lua în calcul spaţiile destinate amplasării altor dotări de pe plajă.

12. accesul pe plaja neamenajată se face în mod liber, cu respectarea regulilor de distanţare fizică. Utilizarea plajei se va face cu menţinerea unei distanţe de cel puţin 2 m între persoane în orice moment, cu excepţia membrilor aceleiaşi familii.

13. accesul persoanelor pe suprafeţele de plaje amenajate cu şezlonguri se realizează doar cu asigurarea obligatorie de şezlonguri pentru fiecare dintre persoanele prezente, asigurarea unei distanţe de minimum 2 m între şezlongurile care sunt utilizate de persoane din familii diferite şi cu respectarea normelor de prevenire stabilite prin ordin comun al ministrului economiei, energiei şi mediului de afaceri, al ministrului sănătăţii şi al ministrului mediului, apelor şi pădurilor, emis în temeiul art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările ulterioare. Aceleaşi reguli de distanţare fizică se aplică şi pentru suprafaţa de 30% fără şezlonguri.

Art. 10 – În condiţiile art. 5 alin. (3) lit. f) şi ale art. 38 din Legea nr. 55/2020, cu modificările ulterioare, se stabilesc următoarele măsuri:

1. activitatea în creşe, grădiniţe şi afterschool-uri este permisă numai cu respectarea condiţiilor stabilite prin ordin comun al ministrului educaţiei şi cercetării, al ministrului muncii şi protecţiei sociale şi al ministrului sănătăţii, emis în temeiul art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările ulterioare.

2. în cadrul unităţilor/instituţiilor de învăţământ sunt permise activităţile didactice şi alte activităţi specifice, precum şi organizarea şi desfăşurarea examenelor pentru elevi/studenţi, cadre didactice, în condiţiile respectării măsurilor de prevenire, stabilite prin ordin comun al ministrului educaţiei şi cercetării şi al ministrului sănătăţii, emis în temeiul art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările ulterioare.

Art. 11 – (1) Respectarea aplicării măsurii prevăzute la art. 1 pct. 1 se urmăreşte de către Ministerul Afacerilor Interne.

(2) Măsurile prevăzute la art. 1 pct. 2 – 4 se pun în aplicare de către Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Tineretului şi Sportului. Respectarea aplicării acestor măsuri se urmăreşte de către Ministerul Afacerilor Interne.

(3) Măsurile prevăzute la art. 1 pct. 5 – 9 se pun în aplicare de către Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Culturii. Respectarea aplicării acestor măsuri se urmăreşte de către Ministerul Afacerilor Interne.

(4) Măsura prevăzută la art. 1 pct. 10 se pune în aplicare de către Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Afacerilor Interne. Respectarea aplicării acestei măsuri se urmăreşte de către Ministerul Afacerilor Interne.

(5) Măsura prevăzută la art. 1 pct. 11 se pune în aplicare de către Ministerul Sănătăţii şi, după caz, de Ministerul Tineretului şi Sportului, Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor sau Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. Respectarea aplicării acestei măsuri se urmăreşte de către Ministerul Afacerilor Interne.

(6) Respectarea aplicării măsurilor prevăzute la art. 1 pct. 12 – 16 se urmăreşte de către Ministerul Afacerilor Interne.

(7) Măsura prevăzută la art. 1 pct. 17 se urmăreşte de către Ministerul Afacerilor Interne.

(8) Măsura prevăzută la art. 1 pct. 18 se pune în aplicare de către Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Afacerilor Interne. Respectarea aplicării acestei măsuri se urmăreşte de către Ministerul Afacerilor Interne.

(9) Respectarea aplicării măsurii prevăzute la art. 2 se urmăreşte de către Ministerul Afacerilor Interne.

(10) Respectarea aplicării măsurii prevăzute la art. 3 se urmăreşte de către Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Afacerilor Interne.

(11) Respectarea aplicării măsurilor prevăzute la art. 4 se urmăreşte de către Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor şi Ministerul Afacerilor Interne.

(12) Măsura prevăzută la art. 5 se pune în aplicare de către Ministerul Afacerilor Interne.

(13) Măsura prevăzută la art. 6 pct. 8 se pune în aplicare de către Ministerul Sănătăţii, Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri şi Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor. Respectarea aplicării măsurilor prevăzute la art. 6 şi 7 se urmăreşte de către Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale şi Ministerul Afacerilor Interne.

(14) Măsurile prevăzute la art. 8 se pun în aplicare de către Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, Ministerul Afacerilor Interne şi Ministerul Sănătăţii. Respectarea aplicării acestor măsuri se urmăreşte de către Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale şi Ministerul Afacerilor Interne.

(15) Respectarea aplicării măsurilor prevăzute la art. 9 pct. 1 se urmăreşte de către Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale şi Ministerul Afacerilor Interne.

(16) Respectarea aplicării măsurilor prevăzute la art. 9 pct. 2 – 4 se urmăreşte de către Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale şi Ministerul Afacerilor Interne.

(17) Măsurile prevăzute la art. 9 pct. 5 se pun în aplicare de către Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Afacerilor Interne. Respectarea aplicării acestor măsuri se urmăreşte de către Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale şi Ministerul Afacerilor Interne.

(18) Măsurile prevăzute la art. 9 pct. 6 şi 10 se pun în aplicare de către Ministerul Sănătăţii. Respectarea aplicării acestor măsuri se urmăreşte de către Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale şi Ministerul Afacerilor Interne.

(19) Măsurile prevăzute la art. 9 pct. 7 se pun în aplicare de către Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri şi Ministerul Sănătăţii. Respectarea aplicării măsurilor prevăzute la art. 9 pct. 7 şi 8 se urmăreşte de către Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale şi Ministerul Afacerilor Interne.

(20) Măsurile prevăzute la art. 9 pct. 9 se pun în aplicare de către Ministerul Tineretului şi Sportului şi Ministerul Sănătăţii. Respectarea măsurilor prevăzute la art. 9 pct. 9 se urmăreşte de către Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale şi Ministerul Afacerilor Interne.

(21) Măsurile prevăzute la art. 9 pct. 11 – 13 se pun în aplicare de către Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor şi Ministerul Sănătăţii. Respectarea măsurilor prevăzute la art. 9 pct. 11 – 13 se urmăreşte de către Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale şi Ministerul Afacerilor Interne.

(22) Măsurile prevăzute la art. 10 se pun în aplicare de către Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi Ministerul Sănătăţii. Respectarea aplicării acestor măsuri se urmăreşte de către Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale şi Ministerul Afacerilor Interne.

Redactor – Daniel Țăndăreanu / Foto – Arhivă

Programul „Rabla pentru tractoare”, etapa înscrierii dealerilor de utilaje agricole
Ştiri luni, 25 noiembrie 2024, 08:33

Programul „Rabla pentru tractoare”, etapa înscrierii dealerilor de utilaje agricole

Peste 50 de firme furnizoare de echipamente agricole s-au înscris încă din prima zi a programului „Rabla pentru tractoare”, care...

Programul „Rabla pentru tractoare”, etapa înscrierii dealerilor de utilaje agricole
Voleibalistele de la CSM Constanța au câștigat pe teren propriu
Ştiri luni, 25 noiembrie 2024, 08:33

Voleibalistele de la CSM Constanța au câștigat pe teren propriu

Echipa CSM Constanţa a învins-o pe CSM Bucureşti cu 3-1 (22-25, 25-15, 25-15, 25-14), duminică, pe teren propriu, într-un meci din etapa a 10-a...

Voleibalistele de la CSM Constanța au câștigat pe teren propriu
AUDIO | Campania „Fii și tu Moș Crăciun” este organizată și în acest an de preotul Alexandru Balaban
Ştiri luni, 25 noiembrie 2024, 08:25

AUDIO | Campania „Fii și tu Moș Crăciun” este organizată și în acest an de preotul Alexandru Balaban

În localitatea tulceană Dăeni, părintele Alexandru Balaban desfășoară în această perioadă campania intitulată: “Fii și tu Moș...

AUDIO | Campania „Fii și tu Moș Crăciun” este organizată și în acest an de preotul Alexandru Balaban
Victorie în deplasare pentru tricolori
Ştiri luni, 25 noiembrie 2024, 08:22

Victorie în deplasare pentru tricolori

Naţionala masculină de baschet a României a învins echipa Luxemburgului, cu 84-78 (23-12, 23-19, 19-18, 19-29), duminică seara, la Luxemburg,...

Victorie în deplasare pentru tricolori
Ştiri luni, 25 noiembrie 2024, 07:48

Independentul Călin Georgescu, surpriza primului tur al alegerilor prezidențiale

Candidatul independent Călin Georgescu a ajuns pe primul loc duminică, în primul tur al alegerilor prezidențiale, înaintea premierului...

Independentul Călin Georgescu, surpriza primului tur al alegerilor prezidențiale
Ştiri luni, 25 noiembrie 2024, 06:59

Prezidenţiale 2024 | Independentul Călin Georgescu câștigă detașat primul tur de scrutin

Candidatul independent Călin Georgescu a obţinut 22,84% din voturi la la primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale, arată datele...

Prezidenţiale 2024 | Independentul Călin Georgescu câștigă detașat primul tur de scrutin
Ştiri luni, 25 noiembrie 2024, 06:57

Vreme însorită, dar friguroasă, în Dobrogea

Vremea în Dobrogea va fi în general frumoasă, dar rece, mai ales noaptea și dimineața. Astăzi, cerul va fi variabil, vântul va sufla slab și...

Vreme însorită, dar friguroasă, în Dobrogea
Ştiri duminică, 24 noiembrie 2024, 23:23

Prezidențiale 2024 | Rezultate parțiale după numărarea a peste 58% dintre voturile din țară

Rezultatele alegerilor prezidențiale 2024 sunt transmise în timp real de Autoritatea Electorală Permanentă, care prezintă numărătoarea...

Prezidențiale 2024 | Rezultate parțiale după numărarea a peste 58% dintre voturile din țară