CONSTANŢA: Grădinițele vor fi redeschise și vor funcționa conform scenariilor propuse de conducerea fiecărei unități
Publicat de , 8 septembrie 2020, 18:06
Grădinițele vor fi redeschise și vor funcționa conform scenariilor propuse de conducerea fiecărei unități, aprobate de Inspectoratul Școlar și de către Comitetul Județean pentru Situații de Urgență, a declarat, astăzi, șeful Inspectoratului școlar Județean Constanța, Sorin Mihai.
Acest lucru înseamnă că, în funcție de fiecare situație în parte, se va opta fie pentru prezenta fizică, zilnică, la grădinițe, fie se va organiza un grafic de prezență, prin rotație.
Propunerilor trebuie comunicate până mâine, la ora 14.00, Inspectoratului Școlar Județean Constanța.
Redactor – Bogdan Comşa / Foto – unsplash.com