Posibile adversare pentru FC Botoșani și FCSB în turul al treilea preliminar din Liga Europa
Publicat de Claudiu Dobrescu, 2 septembrie 2020, 14:11
Dacă va trece în turul al doilea preliminar de echipa Shkendija (Macedonia), FC Botoșani va avea ca adversară în turul al treilea din UEFA Europa League, formația învingătoarea dintre Tottenham (Anglia) și Lokomotiv Plovdiv (Bulgaria).
Partida se va disputa pe terenul echipei antrenate de Marius Croitoru.
Și fotbaliștii de la FCSB au aflat cu ce echipă ar putea juca în turul al treilea preliminar.
Dacă trece în turul al doilea de Backa Topola (Serbia), echipa bucureșteană se va confrunta cu Riteriai (Lituania) sau cu Slovan Liberec (Cehia), pe Arena Nationala din Bucuresti.
Partidele din a treia fază preliminară se vor juca la 24 Septembrie.
Text-Claudiu Dobrescu / Foto FACEBOOK