Ascultă Radio România Constanța Live

Industria balneară şi de SPA din România riscă falimentul (patronat)

Industria balneară şi de SPA din România riscă falimentul (patronat)

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 30 august 2020, 13:21

Industria balneară şi de SPA se pregăteşte să închidă porţile staţiunilor balneare şi să trimită acasă specialiştii din domeniu, dacă măsurile de redeschidere nu vor fi adoptate „foarte curând”, avertizează reprezentanţii Organizaţiei Patronale a Turismului Balnear din România (OPTBR), adăugând că peste 60% din companiile acestei industrii nu vor supravieţui până la sfârşitul acestui an.

Deşi investitorii din industria balneară se declară mulţumiţi de decizia de redeschidere a restaurantelor, ei afirmă că în prezent se găsesc în imposibilitatea de a putea funcţiona în viitor, pentru că turiştii nu vin în staţiuni balneare „doar pentru a servi masa”.

„Sigur că această decizie era vitală pentru întreaga industrie în pragul sezonului rece, însă statul trebuie să înţeleagă că industria balneară şi SPA nu reprezintă HoReCa. Această industrie reprezintă pachete complete de balnear, SPA şi servicii de masă, ce nu pot funcţiona una fără cealaltă. Nu putem avea aşteptarea ca turiştii să vină în staţiuni sau resorturi balneare şi SPA doar pentru a servi masa. În acest moment riscăm ca zecile de milioane de euro investiţi în ultimii ani în această industrie, toate eforturile de revitalizare a balneologiei româneşti şi dezvoltarea a unui sistem de SPA la nivel european să se piardă, atât pentru bugetul României, cât şi pentru specialiştii noştri apreciaţi în întreaga lume”, a declarat Nicu Rădulescu, preşedintele OPTBR.

Potrivit sursei citate, România, ţara cu cele mai bogate resurse balneare din Europa, rămâne închisă în acest moment, fără a putea să folosească elementele sale naturale. Hotelurile din staţiunile balneare având facilităţile balneare şi spa, inclusiv piscinele interioare, închise încă din luna martie, acestea neputând să desfăşoare activitatea fără profilul lor specific pentru care erau căutate înaintea pandemiei.

„În perioada ieşirii din starea de urgenţă, ţările europene şi-au întors atenţia către turismul lor intern şi mai ales către resursele naturale pe care le deţin. Astfel, începând cu luna mai, vânzările pentru segmentul de balneologie şi SPA în Europa au cunoscut o creştere fără precedent în încercarea de a menţine populaţia sănătoasă, crescând imunitatea prin resurse proprii. Slovacia şi Islanda fiind primele care şi-au deschis porţile pentru tratament, urmate de celelalte tări ce au devenit complet funcţionale pe acest segment până în luna iulie. Mai mult, operatorii au fost nevoiţi să ridice preţurile pentru a putea face faţă acestui val de solicitări fără precedent”, se arată în comunicatul OPTBR.

Datele au fost centralizate şi transmise de către ESPA, Asociaţia Europeană SPA,”care include o notă de îngrijorare şi susţinere pentru colegii din România”, ce reprezintă în acest moment singura ţară ce nu este funcţională pe acest segment şi ale căror raportări sunt îngrijorătoare pentru viitorul industriei.

„După avizul OMS din aprilie şi negocierile cu Ministerele Sănătăţii şi Turismului, toate resoturile balneare europene sunt funcţionale. Ne pare foarte rău pentru colegii noştri din România şi este dificil să înţelegem blocajul cu care se confrunt, în special, prin faptul că industria turismului de sănătate din România s-a dezvoltat constant în ultimul deceniu doar datorită eforturilor sectorului privat”, precizează în document preşedintele ESPA, Thierry Dubois.

Scrisoarea oficială semnată în 18 august la Bruxelles se încheie cu mesajul: „În numele Consiliului ESPA, suntem alaturi de colegii din OPTBR, cu speranţa ca, sprijiniţi şi de informaţiile furnizate de colegii lor din alte state europene, vor putea convinge factorii de decizie din România să deschidă staţiunile de sănătate şi chiar să le recomande cetăţenilor”, se menţionează în comunicatul organizaţiei patronale.

În acest context, OPTBR a transmis o scrisoare deschisă guvernului în care prezintă situaţia organizaţiilor din România care continuă lupta pentru a evita colapsul industriei.

„Dacă până la începutul pandemiei industria balneară şi SPA s-a dezvoltat constant datorită eforturilor din partea mediului de afaceri românesc, acum suntem într-o situaţie în care susţinerea acestui domeniu depinde aproape integral de deciziile şi restricţiile impuse de Guvernul României. Prin Hotărârea CNSU nr. 28 din 11 iunie 2020 s-a permis reluarea activităţii de tratament balnear, iar prin Ordinul Ministerului Sănătăţii nr. 1078/2020 s-au interzis procedurile definitorii pentru obiectul nostru de activitate, pe bază de resurse naturale. Acestea sunt însăşi esenţa şi definiţia tratamentului balnear şi totodată motivul pentru care clienţii accesează acest tip de turism de sănătate”, se mai arată în scrisoarea transmisă autorităţilor de această organizaţie.

Sursa – Agerpres / Redactor online – Daniel Țăndăreanu / Foto – Arhivă

ANPC: Ghidul cumpărăturilor de Paști
Actualitate luni, 14 aprilie 2025, 11:03

ANPC: Ghidul cumpărăturilor de Paști

Perioada premergătoare Paștelui este una de vârf pentru comerțul cu produse alimentare. Echipele ANPC – Autoritatea Nationala pentru...

ANPC: Ghidul cumpărăturilor de Paști
CONSTANȚA: Locul deșeurilor nu este pe stradă!
Actualitate luni, 14 aprilie 2025, 10:50

CONSTANȚA: Locul deșeurilor nu este pe stradă!

Directia Generala Poliția Locală Constanta își reafirmă angajamentul de a păstra un mediu curat și sigur pentru toți cetățenii. Astfel, în...

CONSTANȚA: Locul deșeurilor nu este pe stradă!
Proiect legislativ pentru protejarea clienților dezvoltatorilor imobiliari, în plenul Senatului
Actualitate luni, 14 aprilie 2025, 09:00

Proiect legislativ pentru protejarea clienților dezvoltatorilor imobiliari, în plenul Senatului

Propunerea legislativă menită să protejeze clienţii dezvoltatorilor imobiliari prin deschiderea cărţilor funciare pentru unităţile...

Proiect legislativ pentru protejarea clienților dezvoltatorilor imobiliari, în plenul Senatului
O delegaţie a Congresului american vine, astăzi, în România
Actualitate luni, 14 aprilie 2025, 08:28

O delegaţie a Congresului american vine, astăzi, în România

O delegaţie a Congresului american soseşte, luni, într-o vizită în România, pentru prima dată după instalarea administraţiei Trump. Pe...

O delegaţie a Congresului american vine, astăzi, în România
Actualitate luni, 14 aprilie 2025, 08:08

CONSTANȚA: Tânăr arestat preventiv, după ce a lovit cu mașina un copil

Bărbatul de 24 de ani care a lovit cu mașina un copil în vârstă de 2 ani pe o stradă din Constanța și a fugit de la locul accidentului a fost...

CONSTANȚA: Tânăr arestat preventiv, după ce a lovit cu mașina un copil
Actualitate luni, 14 aprilie 2025, 08:06

TULCEA: Primele secții ale Spitalului Județean de Urgență, mutate în clădiri noi, la standarde europene

Au fost inaugurate clădirile reabilitate ale secțiilor externe de Pneumologie și Boli Infecțioase din cadrul Spitalului Județean de Urgență...

TULCEA: Primele secții ale Spitalului Județean de Urgență, mutate în clădiri noi, la standarde europene
Actualitate luni, 14 aprilie 2025, 06:54

Dobrogea, sub Cod Galben de ceață

ANM  a emis, în această dimineață, o avertizare nowcasting Cod Galben de ceață pentru Dobrogea, valabilă până la ora 9.00. Potrivit...

Dobrogea, sub Cod Galben de ceață
Actualitate duminică, 13 aprilie 2025, 14:24

TULCEA: Start în sezonul navelor de croazieră în Deltă

Prima navă de croazieră fluvială cu turişti din Europa de Vest a ajuns săptămâna aceasta în Portul Tulcea. Cei aproape 170 de oaspeţi din...

TULCEA: Start în sezonul navelor de croazieră în Deltă