CONSTANȚA/TULCEA: Direcțiile de Sănătate Publică fac angajări
Publicat de Doina Sirbu, 24 august 2020, 14:50
Direcțiile de Sănătate Publică fac angajări, în această perioadă. Se caută în special medici epidemiologi și de igienă, dar și asistenți medicali.
„Ministerul Sănătății ne-a aprobat, la acest moment, pentru angajare, 22 de posturi. Până acum au fost angajați 6 asistenți medicali. Avem în vedere în următorul interval, angajarea unui chimist, a 5 medici de specialități diferite, precum si 12 asistente. În total ar mai fi de ocupat 18 posturi pentru a funcționa în condiții normale”, a declarat șefa DSP Tulcea, dr. Lorena Mărgăritescu.
Și la Constanța se fac angajari fără concurs, pe perioadă determinată. Directorul DSP Constanța, Cristina Schipor, spune că este nevoie de personal suplimentar, mai ales că cei aproximativ 20 de medici și asistenți din rețeaua școlară își vor înceta detașarea, odată cu reluarea cursurilor. Detalii despre posturile vacante sunt pe site-urile direcțiilor de sănătate publică din Tulcea și Constanța.
Redactor – Cătălina Radu / Foto – captură site dspct.ro