Oamenii de ştiinţă îl contrazic pe Răducioiu. Limba maternă rămâne adânc înrădăcinată în creier
Publicat de Bogdan Comșa, 17 ianuarie 2015, 16:55
Limba maternă rămâne adânc înrădăcinată în creier, chiar dacă nu mai este vorbită sau dacă a fost uitată, relevă un studiu realizat de psihologi de la Universitatea McGill din Montreal.
Acest studiu dezvăluie modul în care limba maternă modelează dezvoltarea creierului la scurt timp după naștere, relatează passionsante.be.
Cercetătorii au analizat grupe de copii cu vârste între 9 și 17 ani. Un grup a fost constituit din copii născuți și crescuți în familii francofone, fără nicio noțiune de limbă chineză. Al doilea grup a fost format din copii născuți în China, adoptați înainte de vârsta de 3 ani de familii francofone și care nu au mai auzit sau vorbit niciodată după aceea limba chineză. Al treilea grup l-au reprezentat copii născuți în China, adoptați în copilărie și care au continuat să vorbească limba chineză.
Testele au constat în a difuza sonorități caracteristice limbii chineze, observând prin rezonanțe magnetice reacțiile cerebrale.
Rezultatul indică faptul că toți copiii care au avut contact cu limba chineză la vârstă foarte fragedă au manifestat activări cerebrale particulare, indiferent dacă au continuat sau nu să vorbească sau să audă această limbă, în timp ce ele nu au fost prezente la cei care au fost în contact exclusiv cu limba franceză.
Cunoștințele dobândite în primul an de viață organizează bazele creierului, fiind primele reprezentări necesare pentru stăpânirea ulterioară a limbii materne, iar acestea persistă pe tot parcursul vieții,explică unul dintre autorii studiului.