Pensionarii care îşi schimbă domiciliul trebuie să informeze Casa de Pensii cu privire la noua adresă
Publicat de , 20 august 2020, 16:39
Pensionarii care își schimbă domiciliul trebuie să anunțe din timp casele județene de pensii și să își obțină noul act de identitate, pentru a evita situațiile în care banii nu ajung la noua adresă, ori chiar se suspendă plata acestora.
„Cel mai important lucru pe care trebuie să-l facă este să schimbe cartea de identitate cu mutaţie sau viză de flotant la noua adresă. Persoanele care primesc pensia pe card primesc taloanele de pensie la adresa de domiciliu. Prin urmare, chiar dacă pensia este virată în continuare pe card, pentru ca taloanele de pensie să poată veni la adresa nouă de domiciliu, este necesar din nou să se prezinte la sediul instituţiei noastre fie personal, fie să ne trimită pe e-mail sau prin poştă o cerere însoţită de copia actului de identitate în care să precizeze că s-a schimbat domiciliul fie în cadrul judeţului Constanţa, fie în alt judeţ, pentru ca noi să putem efectua demersurile necesare“, a explicat Kristina Mutiş, purtătorul de cuvânt al Casei Județene de Pensii Constanța.
Pentru a intra în posesia tranșelor din pensie care nu au mai fost primite din motivele menționate, beneficiarii trebuie să se adreseze caselor de pensii cu o cerere în acest sens.
Redactor: Bogdan Comşa / Foto: Arhivă