Doi ponei, confiscaţi de Poliţia Locală în stațiunea Mamaia!
Publicat de , 13 august 2020, 14:39
Doi ponei au fost confiscaţi de poliţiştii locali în urma acțiunilor de control desfășurate pentru combaterea comerțului neautorizat pe plajele din Constanța și Mamaia.
Cele două animale erau inchiriate pentru plimbare, contra unor sume negociabile. Potrivit reprezentanţilor Primăriei Constanţa, cei doi bărbați au fost sancționați conform Legii 12/1990, iar poneii au fost confiscați și transportați la Complexul Muzeal de Științe ale Naturii Constanța, urmând a se aplica procedura legală a valorificării conform prevederilor O.U.G 14/2007 privind valorificarea bunurilor intrate în proprietatea privată a statului).
„Reamintim faptul că operatorii economici NU TREBUIE SĂ PERMITĂ DESFĂȘURAREA ACTIVITĂȚILOR DE COMERȚ AMBULANT PE PLAJĂ! Doar dacă acționăm împreună putem să ne bucurăm de un litoral civilizat și sigur!“, se arată în comunicatul transmis de Primăria Constanţa.
Foto: Primăria Constanţa