Viorel Moldovan este noul antrenor al echipei Petrolul Ploiești
Publicat de Claudiu Dobrescu, 10 august 2020, 07:27
Fostul antrenor al echipei Chindia Târgoviște, Viorel Moldovan, a semnat un contract pe doi ani cu Petrolul Ploiești, club a cărui echipă activează în Liga a-II-a la fotbal, având ca obiectiv promovarea în Liga I.
Petrolul a participat la turneul play-off din liga secundă, dar nu s-a calificat pe primele două locuri pentru a obține promovarea direct în primul eșalon, nici pe locul al treilea pentru a juca meciurile de baraj.
Antrenorul Viorel Moldovan își începe activitatea de astăzi, iar din grupul său tehnic vor face parte Francisc Dican (antrenor secund) şi Stelian Isac (preparator fizic).
„Tentația acestei provocări a fost mult, mult prea mare și ideea în sine, aceea de a reuși o nouă promovare, de această dată cu FC Petrolul, m-a motivat foarte mult și a stat la baza deciziei mele de a veni la Ploiești. Știu că voi lucra la un club cu tradiție, cu suporteri minunați, cu istorie, iar asta mă face să fiu extrem de entuziasmat că am ajuns la Petrolul!”, a declarat Viorel Moldovan, antrenor care a reușit promovarea în Liga I cu Chindia Târgoviște, în sezonul 2018/2019.
Text-Claudiu Dobrescu / Foto FACEBOOK