Ascultă Radio România Constanța Live

O echipă din play-out va putea evolua în Europa League

O echipă din play-out va putea evolua în Europa League

Publicat de Catalin Donose, 6 august 2020, 14:30

Ediţia 2020-2021 a Ligii I se va desfăşura, conform deciziei de joi a Comitetului de Urgenţă al Federaţiei Române de Fotbal, într-un format nou care presupune un număr de echipe majorat de la 14 la 16, 2 echipe retrogradabile direct şi 2 participante la un baraj, dar care în acelaşi timp oferă şansa unei formaţii din play-out-ul competiţiei să se califice într-o cupă europeană.

Începând cu sezonul 2020-2021 Liga I se va dispute între 16 echipe în sistem play-off/play-out, după cum urmează:

a. Sezonul regulat (faza I) – fiecare echipă va disputa câte un joc în sistem tur-retur cu celelalte echipe. La finalul sezonului regular, se califică în faza play-off primele 6 echipe clasate, iar următoarele 10 echipe vor participa în faza play-out.

b. Play-off (faza a II-a) – participă echipele clasate la finalul sezonului regular pe locurile 1-6. Fiecare echipă calificată în play-off va disputa jocuri tur-retur cu toate celelalte echipe calificate în play-off.

c. Câştigătoarea campionatului este echipa clasată pe primul loc la finalul fazei play-offului.

d. Play-out (faza a II-a): participă echipele clasate la finalul sezonului regulat pe locurile 7-16. Fiecare echipă participantă la play-out va disputa un singur joc cu toate celelalte echipe participante la play-out (9 jocuri pentru fiecare echipă). Echipele situate pe locurile 7-11 după sezonul regulat vor juca 5 din cele 9 meciuri pe teren propriu. Pentru clarificare, play-out-ul se va desfăşura sub forma unui campionat de 10 echipe din care se dispută doar turul. În vederea realizării acestui program competiţional pentru play-out, echipele mai sus menţionate vor extrage numere corespunzătoare astfel încât prin intermediul tabelei Berger de 10 să se îndeplinească condiţia de mai sus. Pentru celelalte echipe din play-out se va proceda similar în sensul că vor extrage numere astfel încât să desfăşoare 4 jocuri pe teren propriu din totalul de 9.

În sezoanele 2020/2021, 2021/2022, 2020/2023 promovează în Liga 1 echipele aflate pe locurile 1 şi 2 din Liga a II-a, urmând ca echipele clasate pe locul al 3-lea şi al 4-lea să dispute baraj în două manşe (tur-retur) cu echipele clasate pe locurile 14 şi 13 în Liga I, iar echipele de pe locurile 15 şi 16 din Liga 1 vor retrograda direct. Pentru evitarea oricărui dubiu, locul 3 din Liga a II-a va disputa barajul cu locul 14 din Liga I şi locul 4 din Liga a II-a va disputa barajul cu locul 13 din Liga I.

Începând cu sezonul 2023/2024 promovează în Liga I echipele aflate pe locurile 1 şi 2 din Liga a 2-a, urmând ca echipa clasată pe locul al 3-lea să dispute baraj în două manşe (tur-retur) cu echipa clasată pe locul 14 în Liga I, iar echipele de pe locurile 15 şi 16 din Liga I vor retrograda direct. Echipele organizatoare ale primei manşe vor fi stabilite prin tragere la sorţi.

În toate cazurile care atrag neparticiparea la baraj a echipei de pe locul 3 şi/sau 4 din Liga a II-a, meciurile vor fi disputate de următoarea echipă din Liga a II-a ce îndeplineşte condiţiile de participare.

Echipele calificate în play-off şi play-out vor începe faza a II-a a competiţiei cu jumătate din punctele deţinute la finalul sezonului regular. În situaţia în care la finalul sezonului regular echipa deţine un număr impar de puncte, numărul de puncte rezultat după împărţirea la 2 va fi rotunjit cu 0,5 (exemplu: în situaţia în care o echipă va obţine în sezonul regular un număr de 31 de puncte, ea va începe faza a II-a cu 16 puncte).

În ceea ce priveşte echipa participantă în competiţiile europene intercluburi de pe ultimul loc disponibil pentru România (UEFA Europa League/UEFA Conference League), aceasta va fi stabilită astfel:

– Echipele clasate la finalul play-out-ului pe locurile 1 şi 2 (respectiv locurile 7 şi 8 în clasamentul general al Ligii I) vor disputa un joc de baraj într-o singură manşă, pe terenul echipei mai bine clasate.
– Învingătoarea din jocul mai sus menţionat va disputa un joc de baraj într-o singură manşă cu echipa situată în clasamentul play-off-ului pe ultimul loc care asigură participarea în competiţiile europene intercluburi în sezonul următor. Acest joc se va desfăşura pe terenul echipei din play-off.
– Învingătoarea din acest ultim joc de baraj va participa în competiţia europeană intercluburi (UEFA Europa League/UEFA Conference League.
– În situaţia în care una dintre echipele care ar avea dreptul să participe la cele două jocuri de baraj menţionate în prezentul alin. nu deţine licenţă pentru participarea în competiţiile europene, locul acesteia va fi luat de următoarea echipă cel mai bine clasată care îndeplineşte condiţiile de participare în competiţiile europene.
– În cazul în care echipele din play-off-ul competiţiei care ar avea dreptul disputării jocului de baraj mai sus menţionat nu deţin licenţă de participare în competiţiile europene echipa câştigătoare a jocului de baraj din play-out-ul competiţiei (locul 1 cu 2 din play-out) va participa în competiţiile europene fără a mai disputa al doilea joc de baraj.
– În ceea ce priveşte echipele din play-out, au dreptul de a participa la jocul de baraj în situaţiile descrise mai sus, doar echipele clasate în play-out pe locurile 1-4.
– În situaţia în care doar una dintre echipele din play-out care are dreptul de a participa la baraj deţine licenţă de participare în competiţiile europene, primul joc de baraj nu se va mai disputa, urmând a se disputa doar cel de-al doilea.
– În situaţia în care niciuna din cele 4 echipe din play-out nu deţine licenţă pentru participarea în competiţiile UEFA, echipa din play-off care îndeplineşte condiţiile de participare în competiţiile europene nu va mai disputa niciun joc de baraj şi va obţine dreptul de a participa în competiţiile europene în sezonul următor.

Tot joi, Comitetul de Urgenţă al FRF a aprobat îngheţarea play-off-ului şi play-out-ului, ediţia 2019-2020 ca urmare a deciziei Comitetului Executiv al FRF din 3 august, a imposibilităţii desfăşurării tuturor jocurilor, precum şi comunicarea LPF cu privire la acordul majorităţii cluburilor participante în Liga I (13 cluburi din totalul de 14) referitor la modificarea sistemului competiţional. În urma îngheţării, pe cale de consecinţă s-a decis menţinerea ca definitivă a clasamentului actual atât în play-off, cât şi în play-out.

Având în vedere implementarea noului sistem competiţional cu 16 echipe, barajul de menţinere/promovare în Liga I, ediţia 2020-2021, se va desfăşura între echipa clasată pe locul 8 în play-out Ligii I, ediţia 2019-2020, respectiv Chindia Târgovişte, şi echipa clasată pe locul 3 în Liga a II-a, ediţia 2019-2020, CS Mioveni. În urma tragerii la sorţi care a avut loc la 5 august, reprezentanta Ligii I, Chindia Târgovişte, va găzdui manşa tur a barajului, în data de 9 august. Returul va avea loc 3 zile mai târziu, la Mioveni, pe 12 august.

În urma deciziilor de joi ale Comitetului de Urgenţă, Dinamo, formaţie aflată pe penultimul loc al clasamentului pentru că nu şi-a putut disputa cinci meciuri ca urmare a cazurilor de COVID-19 din lot, a scăpat de retrogradare.

Echipa alb-roşie nu mai avea timp să dispute cele cinci partide restante şi încheia sezonul pe 7, poziţie retrogradabilă în Liga a II-a. Cele 5 meciuri restante ale formaţiei conduse de Gheorghe Mulţescu sunt: Dinamo – Chindia (etapa a 3-a), FC Hermannstadt – Dinamo (etapa a 4-a), Chindia – Dinamo (etapa a 10-a), Dinamo – FC Hermannstadt (etapa a 11-a) şi Sepsi OSK – Dinamo (etapa a 12-a).

Din cauza numărului mare de jucători infectaţi cu noul coronavirus şi a regulamentului de izolare impus de autorităţi în astfel de cazuri, echipa Dinamo nu a putut juca, ea ocupând poziţia a 7-a, penultima, cu 25 de puncte după ultima etapă a play-out-ului Ligii I disputată miercuri.

Cătălin Donose

Foto – Arhivă

HÂRȘOVA: Accident rutier mortal la ieșirea din localitate
Actualitate duminică, 24 noiembrie 2024, 20:47

HÂRȘOVA: Accident rutier mortal la ieșirea din localitate

Un accident rutier mortal a avut loc, în această seară, pe DN 2A, la ieșirea din Hârșova spre Vadu Oii. Potrivit purtătorului de cuvânt al...

HÂRȘOVA: Accident rutier mortal la ieșirea din localitate
Prezidențiale 2024 | Până la ora 20,00, au votat 51,19% dintre alegători
Actualitate duminică, 24 noiembrie 2024, 20:33

Prezidențiale 2024 | Până la ora 20,00, au votat 51,19% dintre alegători

Cu o oră înainte de închiderea urnelor, au votat, duminică, la primul tur al alegerilor prezidenţiale, 9.219.336 de alegători, reprezentând...

Prezidențiale 2024 | Până la ora 20,00, au votat 51,19% dintre alegători
TULCEA, CONSTANȚA: Acțiuni de combatere a faptelor ilegale din domeniul piscicol în Deltă și pe Dunăre
Actualitate duminică, 24 noiembrie 2024, 17:21

TULCEA, CONSTANȚA: Acțiuni de combatere a faptelor ilegale din domeniul piscicol în Deltă și pe Dunăre

Echipe de comisari din cadrul Comisariatului General, Comisariatului Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării şi Comisariatului Judeţean Galaţi din...

TULCEA, CONSTANȚA: Acțiuni de combatere a faptelor ilegale din domeniul piscicol în Deltă și pe Dunăre
CONSTANȚA: Prezența la vot în județ, la ora 16.00, a fost de 35.60%
Actualitate duminică, 24 noiembrie 2024, 16:56

CONSTANȚA: Prezența la vot în județ, la ora 16.00, a fost de 35.60%

În județul Constanța, până la ora 16.00, au votat, la primul tur al prezidențialelor, 218.215 de cetățeni, reprezentând 35,60% din numărul...

CONSTANȚA: Prezența la vot în județ, la ora 16.00, a fost de 35.60%
Actualitate duminică, 24 noiembrie 2024, 16:21

Prezidenţiale 2024 | BEC: Până la ora 15.00, au votat 32,02% dintre alegători

Până la ora 15,00, au votat, duminică, la primul tur al alegerilor prezidenţiale, 32,02% din numărul alegătorilor înscrişi în listele...

Prezidenţiale 2024 | BEC: Până la ora 15.00, au votat 32,02% dintre alegători
Actualitate duminică, 24 noiembrie 2024, 16:03

TULCEA: În trei localități, prezența la vot a depășit 40%

În județul Tulcea, prezența la vot, înregistrată la ora 15.00, a fost de 28,9%, iar în municipiul reședință, de 31,8%. Trei comune tulcene,...

TULCEA: În trei localități, prezența la vot a depășit 40%
Actualitate duminică, 24 noiembrie 2024, 15:39

Prezidenţiale 2024 | AEP: Până duminică la ora 15,00 au votat în diaspora aproape 493.000 de alegători

Un număr de 492.940 de alegători au votat în diaspora, până duminică, la ora 15.00, pentru primul tur al alegerilor prezidenţiale, potrivit...

Prezidenţiale 2024 | AEP: Până duminică la ora 15,00 au votat în diaspora aproape 493.000 de alegători
Actualitate duminică, 24 noiembrie 2024, 15:12

MAI: Poliţia a înregistrat 80 de posibile incidente electorale de la începerea votării

Poliţia a înregistrat 80 de posibile incidente electorale de la începerea votării, dintre care 43 sunt confirmate, 16 sunt în curs de verificare...

MAI: Poliţia a înregistrat 80 de posibile incidente electorale de la începerea votării