Calendarul zilei – 17 iulie
Publicat de Codrin RAITA, 17 iulie 2020, 05:45 / actualizat: 17 iulie 2020, 8:34
EVENIMENTE INTERNE
– Învățământ, Cercetare
* În cadrul Selecției naționale de bune practici în învățământul primar și gimnazial românesc „Creatori de Educație”, ajunsă la cea de-a doua ediție, în perioada 17 iulie – 21 august, se va desfășura evaluarea tehnică a propunerilor validate – prin intermediul platformei online dedicate, creatorideeducatie.ro. Aceasta va fi realizată de o comisie numită prin decizia managerului de proiect, iar la final vor fi acordate 50 de premii, după cum urmează: 20 de premii pentru nivelul primar + 30 de premii pentru nivelul gimnazial (Trunchi Comun, Curriculum la Decizia Școlii, activități extracurriculare/extrașcolare).
– Cultură
* Arad: Două proiecte inedite fac posibilă reîntâlnirea dintre publicul arădean și actori – proiectele „Grădina cu teatru” și „Teatru la fereastră”, ambele din cadrul programului arădean „Seri de teatru”, două demersuri culturale care vor aduce față în față, păstrând distanța, spectatorii și artiștii (17 iun. – 31 iul.). Programul de astăzi al spectacolelor susținute de Teatrul Clasic Ioan „Slavici Arad” (în aer liber):
- ora 20:00 – În cadrul proiectului „Teatru la fereastră”, are loc spectacolul „Apropo, ați chemat pompierii?” – adaptare după „Telegrama” de Aldo Nicolaj, one man show cu Zoltan Lovas, regia: Liana Didilescu – în Cartier Aurel Vlaicu
– S-a întâmplat într-o zi de 17 iulie
* Acum 627 de ani (1393), prin cucerirea Ţaratului bulgar de Tîrnovo, stăpânit de Ivan Şişman, Imperiul Otoman ajungea vecin cu Ţara Românească pe Dunăre. Cu acest prilej, a fost cucerită, în urma unui asediu, cetatea Silistra, aflată în stăpânirea lui Mircea cel Bătrân
* În urmă cu 584 de ani (1436) avea loc prima menţiune documentară a Chişinăului într-un document prin care Ilie voievod şi Ştefan voievod, domnii Ţării Moldovei, îi dădeau lui Oncea-logofăt (sau Vancea), „pentru dreapta şi credincioasa lui slujbă”, mai multe sate de pe râurile Răut, Ichel şi Bîc
* Cu 567 de ani în urmă (1453) a avut loc victoria de la Castillon (Franţa), care a marcat sfârşitul „Războiului de 100 de ani” (1337-1453), conflict armat între Anglia şi Franţa pentru teritoriile franceze stăpânite de dinastia engleză şi pentru Flandra. Englezii, conduşi de John Talbot, au fost înfrânţi de francezi, conduşi de Charles al VII-lea
* Acum 164 de ani (1856), în locul domnilor celor două Principate (Barbu Ştirbei şi Grigore Alexandru Ghica), cărora li se terminase perioada de şapte ani de domnie hotărâtă prin Convenţia de la Balta-Liman (1849), au fost numiţi caimacami (locţiitori domneşti): în Ţara Românească – Grigore Alexandru Ghica, fostul domn al Principatului, iar în Moldova (din 11/23 iulie) – boierul Toderiţă Balş, turcofil, conservator şi separatist. Sprijinit de Viena şi Istanbul, Balş a reintrodus cenzura (desfiinţată în mai 1856), a interzis presa unionistă şi i-a persecutat pe membrii partidei naţionale. I-a succedat, în urma decesului (17/19 februarie 1857), ultraconservatorul Nicolae Conachi-Vogoride
* În urmă cu 152 de ani (1868) era publicată Legea privind organizarea armatei, care cuprindea armata permanentă (cu rezerva ei), corpurile de dorobanţi şi grăniceri, miliţiile, garda orăşenească şi gloatele. Toţi locuitorii ţării, români sau străini fără cetăţenie, de la 20 la 50 de ani, erau datori să facă armata. Au fost aduse modificări acestei legi în anul 1872, printr-o nouă Lege (17/29)
* Cu 106 ani în urmă (1914) reprezentanţii Antantei făceau cunoscut Guvernului României acordul ţărilor lor privind unirea Transilvaniei cu Regatul României, în schimbul participării României la război împotriva Puterilor Centrale (17/30)
* Acum 101 ani (1919) Finlanda a fost proclamată republică. La data de 6.XII.1917 Finlanda şi-a proclamat independenţa de stat
* Acum 89 de ani (1931) apărea Legea privind autonomia universitară în România. Aceasta prevedea, printre altele, şi transformarea Conservatorului de Muzică şi Artă Dramatică în Academia de Muzică şi Artă Dramatică
* Cu 78 de ani în urmă (1942) începea Bătălia de pe Volga (Bătălia de la Stalingrad), încheiată la 2.II.1943, moment de cotitură în desfăşurarea celui de-Al Doilea Război Mondial
* Se împlinesc 75 de ani (1945), de când, între 17.VII şi 2.VIII, a avut loc Conferinţa de la Potsdam (Germania) a şefilor de stat şi de guvern ai SUA, Marii Britanii şi URSS, consacrată reglementării situaţiei postbelice în Europa
* În urmă cu 72 de ani (1948) apărea Decretul-lege prin care Guvernul român instalat de comunişti denunţa Concordatul cu Vaticanul, odată cu începerea represiunilor împotriva Bisericilor Romano-Catolică şi Greco-Catolică. Concordatul cu Sfântul Scaun, semnat la 10.V.1927, reglementa reorganizarea cultului catolic în România, în sensul supunerii sale faţă de legile ţării (a intrat în vigoare la 7.VII.1929)
* Tot acum 72 de ani (1948), între 17 şi 18 iulie, autorităţile comuniste au operat o serie de arestări masive în rândurile celor care funcţionaseră în Poliţie şi Siguranţă
* Se împlinesc 65 de ani (1955) de când a fost inaugurat renumitul parc de distracţii „Disneyland”, de lângă Los Angeles (California), creat de Walt Disney (producător, desenator şi regizor american de filme de animaţie), care a căutat, încă din anii ’30, o formulă care să-i permită să-şi prezinte tridimensional întreaga creaţie
* Acum 51 de ani (1969) legaţia României în Israel era ridicată la rangul de ambasadă. La 11.VI.1948 România a recunoscut statul Israel – creat la 14.V.1948 – şi a stabilit relaţii diplomatice la nivel de legaţie cu acesta. Ţara noastră s-a numărat printre primele state care au stabilit relaţii diplomatice cu noul stat
* Se împlinesc 45 de ani (1975), de când, în cadrul Proiectului test Apollo–Soyuz, avea loc andocarea navelor spațiale Apollo (americană) și Soyuz (sovietică), marcând prima astfel de legătură între nave spațiale aparținând celor două națiuni
* În urmă cu 44 de ani (1976), între 17.VII şi 1.VIII, s-a desfăşurat la Montréal (Canada), cea de-a XXI-a ediţie a Jocurilor Olimpice de vară, la care gimnasta română Nadia Comăneci a obţinut trei medalii de aur, fiind prima gimnastă din lume căreia i s-a atribuit nota 10 într-un concurs
* Se împlinesc 40 de ani (1980) de la inaugurarea lucrărilor de construcţie a centralei nuclearo-electrice de la Cernavodă. Unitatea I a fost terminată în 1996 iar Unitatea II în 2007
* Se împlinesc 35 de ani (1985), de când, în cadrul unei conferinţe a miniştrilor din 17 ţări şi a membrilor Comisiei Comunităţii Europene, întruniţi la Paris, a fost fondată „Agenția de Coordonare a Cercetărilor Europene” – EUREKA – (European Research Co-ordination Agency), creată ca o iniţiativă inter-guvernamentală cu scopul de a creşte productivitatea şi competitivitatea industriei şi economiei ţărilor europene pe piaţa mondială, printr-o strânsă cooperare în domeniul tehnologiilor avansate, între întreprinderi industriale, universităţi şi institutele de cercetare. România este membră a iniţiativei EUREKA începând cu anul 1997, Secretariatul român Eureka funcţionând în cadrul Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Inovării – Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică (ANCS)
* Se împlinesc 25 de ani (1995) de când România a semnat, la Paris, Carta Europeană a Limbilor Regionale sau Minoritare (adoptată la 5.XI.1992)
* În urmă cu 24 de ani (1996) autorităţile americane hotărau permanentizarea clauzei naţiunii celei mai favorizate acordate României. Prin Acordul privind relaţiile comerciale dintre România şi SUA, semnat la 2.IV.1975, României i se acorda clauza naţiunii celei mai favorizate. La 25 şi 28.VII.1975 Congresul SUA (Senatul, respectiv Camera Reprezentanţilor) ratifica Rezoluţia prin care se acorda României clauza. Printr-o declaraţie a Guvernului SUA, din 26.II.1988, se anunţa că începând din 3 iulie acelaşi an înceta aplicarea clauzei. La data de 3.XI.1993 preşedintele Bill Clinton semna textul Rezoluţiei comune a Senatului şi Camerei Reprezentanţilor privind (re)acordarea clauzei naţiunii celei mai favorizate României
* Acum 6 ani (2014) un avion Boeing 777 al Malaysia Airlines, cu 298 de persoane la bord, care efectua zborul MH17 între Amsterdam şi Kuala Lumpur, s-a prăbuşit în estul Ucrainei, în zona de conflict unde aveau loc lupte între separatiştii proruşi şi armata ucraineană. Conform rapoartelor inițiale, guvernul ucrainean a sugerat că avionul a fost doborât la o altitudine de 10.000 de metri de tiruri ale unui sistem de rachete antiaeriene Buk lansate de teroriști ai Republicii Populare Donețk. A fost al doilea incident al Malaysia Airlines, după cel din 8 martie 2014, când un avion aparținând companiei a dispărut de pe radare la două ore după decolarea din Kuala Lumpur cu destinația Beijing
* Cu 4 ani în urmă (2016) România a devenit cel de-al 22-lea stat membru cu drepturi depline al Organizaţiei Europene pentru Cercetare Nucleară – CERN, cel mai mare centru de cercetare la nivel mondial în domeniul fizicii particulelor elementare
* Acum 3 ani (2017) era semnat Acordul de colaborare dintre Radio România şi Biroul de Informare al Parlamentului European în România (BIPE), de către Georgică Severin – director general (interimar la acea dată) al SRR şi Bogdan Bârlă – reprezentantul BIPE în România. Principalele obiective vizate în cadrul parteneriatului sunt informarea cetăţenilor cu privire la activitatea Parlamentului European, a membrilor PE, temele prioritare aflate pe agenda PE, dezbateri pe marginea politicilor europene, informarea cetăţenilor cu privire la activitatea şi acţiunile pe care le derulează BIPE în România
* Cu 2 ani în urmă (2018) a fost semnat, la Tokyo, Acordul de liber schimb între Japonia și UE (Economic Partnership Agreement – EPA), în prezența prim-ministrului nipon Shinzō Abe, a președintelui Consiliului European Donald Tusk și a președintelui Comisiei Europene Jean-Claude Juncker
Aniversări – Comemorări
– 1810: S-a născut August Treboniu Laurian (numele real: Augustin Trifan), filolog (în ciuda concepţiei sale latiniste exagerate, a lăsat câteva lucrări importante în lexicografia românească), istoric (a întemeiat, alături de Nicolae Bălcescu, prima revistă de istorie din Ţara Românească – „Magazin istoric pentru Dacia”, 1857), publicist şi om politic (unul dintre conducătorii Revoluţiei de la 1848 din Transilvania); membru fondator al Societăţii Academice Române (1866), preşedinte al acestui for (1870-1872, 1873-1876) (m. 1881) – 210 ani
– 1815: S-a născut (la Brody/Polonia) medicul Iuliu Baraş, unul dintre organizatorii medicinei româneşti, alături de Carol Davila; întemeietorul primului spital de copii din Bucureşti (la 10.X.1858 a fost deschisă o secţie cu 40 de paturi, într-o clădire din cartierul Dudeşti care-i aparţinea dr. Baraş, unde, pentru prima dată, îngrijirea copiilor bolnavi se făcea separat de cea a adulţilor); unul din cei mai activi popularizatori ai ştiinţei din România; rol important în modernizarea vieţii comunitare evreieşti în Bucureşti, modernizarea ritului şi sinagogilor cu orientare spre iudaismul occidental (m. 1863) – 205 ani
– 1867: S-a născut medicul Dimitrie Gerota; contribuţii în studiul anatomiei şi fiziologiei vaselor limfatice („tehnica Gerota” de evidenţiere a acestora); în 1908 a creat un Institut de Chirurgie, inaugurat în 1909, şi care i-a purtat numele; dr. Gerota a realizat primele radiografii în România, fiind considerat primul radiolog român; membru corespondent al Academiei Române din 1916 (m. 1939)
– 1867: S-a născut Ludovic Mrazec, geolog, mineralog şi petrograf; a întocmit primul curs de mineralogie şi petrografie din România; a fost fondator şi director (1906-1928) al Institutului Geologic al României; membru titular al Academiei Române din 1905, vicepreşedinte (1913-1916) şi preşedinte al acestui for (1932-1935) (m. 1944)
– 1882: A murit Pantazi Ghica, prozator, dramaturg şi publicist; secretar particular al lui Nicolae Bălcescu, s-a numărat printre comisarii pentru propagandă ai Revoluţiei de la 1848-1849; frate cu prozatorul Ion Ghica (n. 1831)
– 1889: S-a născut Alexandru Zavulovici, compozitor, muzicolog, dirijor (m. 1976)
– 1896, 17/28: S-a născut Eugen Filotti, publicist şi traducător, diplomat; a participat la toate şedinţele Societăţii Naţiunilor (Liga Naţiunilor) între anii 1928 şi 1935; a fost membru în delegaţia română la Conferinţa de Pace de la Paris, din 1946, alături de Lucreţiu Pătrăşcanu şi Mihail Ralea (m. 1975). NOTĂ: Unele surse menţionează ca dată a naşterii exclusiv stilul nou – 28 iulie 1896, iar altele doar data de 15 iulie 1896
– 1920: S-a născut chimistul Cristofor Simionescu; contribuţii în domeniul chimiei produşilor macromoleculari şi în domeniul tehnologiei chimice a celulozei, hârtiei şi fibrelor artificiale; membru titular al Academiei Române din 1963 (m. 2007) – 100 de ani
– 1922: S-a născut Paul Bortnovschi, arhitect, scenograf şi designer (m. 2007)
– 1923: A murit Theodor Rosetti, jurist, publicist şi om politic; ministru în mai multe rânduri; prim-ministru (1888-1889); guvernator al Băncii Naţionale (1890-1895); s-a numărat printre fondatorii Societăţii literare „Junimea”; membru de onoare al Academiei Române din 1891 (n. 1837)
– 1927: S-a născut Sorin Comoroşan, biochimist , fizician, eseist și prozator; de formaţie interdisciplinară, cu preocupări în mai multe domenii: chimie, fizică, matematică şi filosofia ştiinţei; membru fondator al Societăţii Internaţionale de Biologie Cuantică; membru de onoare al Academiei Române din 1992
– 1932: S-a născut pictorul Gheorghe Ciobanu
– 1936: S-a născut poetul George Almosnino (m. 1994)
– 1945: S-a născut Daniel Dimitriu, critic literar, traducător şi profesor (m. 2017) – 75 de ani
– 1967: S-a născut actriţa Oana Ioachim (m. 2015)
– 1981: A murit Marietta Sadova, actriţă şi regizoare (prima femeie-regizor de teatru din România); condamnată, în 1960, la 8 ani de temniţă grea pentru „uneltire contra ordinei sociale”, graţiată în 1963 (n. 1897)
– 1982: S-a născut Mihai Pătraşcu, cercetător în informatică teoretică (a revoluţionat domeniul de structuri de date); considerat unul dintre cei mai importanţi exponenţi ai şcolii de informatică româneşti; a fost concurentul român cu cele mai multe medalii la Olimpiada Internaţională de Informatică şi printre primii 20 de pe glob (m. 2012, în urma unei boli necruţătoare)
– 2002: A murit sculptoriţa Gabriela Manole-Adoc (n. 1926)
– 2008: A murit sculptorul și muzeograful Nicolae Adam (n. 1938). NOTĂ: Unele surse dau ca an al naşterii 1939
– 2011: A murit fostul jucător de fotbal Ştefan Sameş; a evoluat pe postul de fundaş central la formaţia din Bd. Ghencea; căpitan al Stelei din perioada 1973 – 1982 şi internaţional al „tricolorilor” în aceeaşi perioadă (n. 1951)
– 2012: A murit mezzosoprana Venera Rogozea, prim-solistă a Operei Naţionale din Bucureşti (n. 1913)
EVENIMENTE EXTERNE
– Bruxelles: Summit extraordinar al Consiliului European pe tema planului de relansare al UE (17 – 18 iul.)
– Potsdam, Germania: Sunt marcați 75 de ani de la începerea conferinței de la Potsdam între șefii de stat și de guvern din SUA, URSS și Marea Britanie – Hary S. Truman, Iosif Stalin și Wiston Churchill
– Stockholm, Suedia: Grupul Volvo prezintă rezultatele financiare ale trimestrului II
– Istanbul: Nouă audiere în procesul pentru „activități teroriste” al unui turc angajat al Consulatului american la Istanbul
– Damasc, Siria: Sunt marcați 20 de ani de la învestitura lui Bashar al-Assad ca președinte al Siriei
– Cape Canaveral, SUA: NASA urmează să lanseze roverul Perseverance spre planeta Marte. Acest vehicul spaţial, cu o greutate de 1.000 de kilograme, va fi lansat la bordul unei rachete din gama Atlas V de la baza Cape Canaveral din Florida. Noul rover american, care are mărimea unui mic automobil, este programat să coboare pe „Planeta Roşie” şi să se plaseze pe scoarţa acesteia în luna februarie a anului 2021
– Lausanne, Elveția: Comitetul Internaţional Olimpic (CIO) urmează să organizeze a 136-a sa Sesiune la distanţă, prin intermediul unui sistem electronic securizat, ţinând cont de măsurile luate pentru a lupta contra pandemiei de coronavirus. Sesiunea va fi difuzată în direct
– Berlin: Turneu feminin de tenis, cu ușile închise (17 – 19 iul.)
– Paraguay: Reluarea Campionatului național de fotbal
– Quito, Ecuador: Reluarea Campionatului național de fotbal, fără spectatori
Aniversări – Comemorări
– „Ziua Justiţiei Penale Internaţionale”. Această dată a fost stabilită prin Declaraţia de la Kampala (11 iunie 2010), adoptată cu prilejul primei Conferinţe de Revizuire a Statutului de la Roma al Curţii Penale Internaţionale, şi marchează aniversarea datei de 17 iulie 1998, moment istoric la care comunitatea internaţională a adoptat Statutul de la Roma. Adoptarea Statutului, tratatul fondator al Curţii Penale Internaţionale, a reprezentat un pas decisiv în lupta împotriva impunităţii pentru crime deosebit de grave, care pot ameninţa pacea şi securitatea globală, precum genocidul, crimele de război, crimele împotriva umanităţii şi crima de agresiune
– 1790: A murit economistul, omul politic și filosoful scoțian Adam Smith (n. 1723) – 230 de ani
– 1797: S-a născut pictorul academist francez Paul (Hippolyte) Delaroche (m. 1856)
– 1871: S-a născut pictorul şi caricaturistul american de origine germană Lyonel Feininger (m. 1956)
– 1888: S-a născut scriitorul israelian Samuel Joseph Agnon (pseudonimul lui Shmuel Yosef Halevi Czaczkes); Premiul Nobel pentru Literatură în anul 1966 (împreună cu poeta germană Nelly Sachs, stabilită în Suedia în 1940) (m. 1970)
– 1894: S-a născut Georges Henri Lemaître, fizician belgian şi specialist în cosmologie, întemeietor al teoriei Big Bang (m. 1966)
– 1894: A murit Leconte de Lisle, poet şi traducător francez, unul dintre principalii reprezentanţi ai parnasianismului (n. 1818)
– 1903: A murit James Whistler, pictor american naturalizat ulterior în Marea Britanie (n. 1834)
– 1904: A murit astronomul britanic Isaac Roberts; a contribuit considerabil la dezvoltarea ştiinţei astro-fotografiei (n. 1829)
– 1912: A murit Henri Poincaré, matematician, astronom, filosof francez; contribuţii la teoria funcţiilor, în domeniul ecuaţiilor diferenţiale sau al topologiei (unde a deschis un nou capitol, cel al topologiei algebrice); lucrări de fizică matematică şi mecanică cerească; studii de epistemologie; membru de onoare străin al Academiei Române din 1909 (n. 1854)
– 1917: S-a născut actriţa americană Phyllis Diller, considerată o veritabilă pionieră la Hollywood în anii ’60 ai secolului XX, întrucât a fost prima femeie devenită celebră pentru spectacolele ei de stand up comedy (m. 2012)
– 1918: A murit ultimul ţar al Rusiei, Nikolai al II-lea, executat, împreună cu familia sa, de către bolşevici (la Ekaterinburg/Ural) (n. 1868). NOTĂ: La 17.VII.1998 a avut loc reînhumarea, la Sankt-Petersburg, a rămăşiţelor pământeşti ale ţarului şi ale familiei sale. Pe 4.VIII.2000, Nicolae şi membrii apropiaţi ai familiei lui au fost canonizaţi de Sinodul Bisericii Ortodoxe Ruse drept Sfinţi Cuvioşi, ziua de prăznuire fiind 17 iulie
– 1920: S-a născut Juan Antonio Samaranch, diplomat spaniol; personalitate a sportului internaţional – membru al CIO între anii 1966 şi 2001, preşedinte al acestui for între anii 1980 şi 2000 şi preşedinte de onoare pe viaţă al Comitetului Internaţional Olimpic (CIO) din 2001 (m. 2010) – 100 de ani
– 1925: S-a născut cântăreţul american de jazz Jimmy Scott, cunoscut pentru vocea sa de soprană (m. 2014) – 95 de ani
– 1925: A murit pictorul german Lovis Corinth; unul dintre cei mai importanţi şi influenţi reprezentanţi ai impresionismului german (n. 1858) – 95 de ani
– 1927: S-a născut pianistul francez Jean Casadesus (m. 1972)
– 1932: S-a născut compozitorul italian Niccolo Castiglioni (m. 1996)
– 1935: S-a născut actorul canadian de film Donald Sutherland – 85 de ani
– 1937: A murit Gabriel Pierné, dirijor, organist şi compozitor francez (n. 1863)
– 1938: S-a născut Franz Alt, jurnalist şi scriitor german; expert în probleme ecologice; realizator de emisiuni radiofonice şi de televiziune
– 1938: S-a născut Pavel Bălan, cineast, regizor, realizator de filme documentare, operator, fotograf şi scriitor din R. Moldova
– 1939: S-a născut interpreta de muzică uşoară italiană Milva (numele real: Maria Ilva Biolcati)
– 1944: A murit William James Sidis, matematician american, care, după unele surse, a fost persoana cu cel mai mare IQ (n. 1898)
– 1952: S-a născut David Hasselhoff, actor, cântăreț şi producător american
– 1954: S-a născut Angela Merkel (nume la naștere: Angela Dorothea Kasner), om politic creştin-democrat german; prima femeie-cancelar din istoria RFG (aleasă în 22 noiembrie 2005; realeasă la 28 octombrie 2009, 17 decembrie 2013 și 14 martie 2018); cunoscută ca unul dintre arhitecții Uniunii Europene; desemnată în 2019, pentru al 9-lea an consecutiv, cea mai puternică femeie din lume, de către revista Forbes
– 1959: A murit Billie Holiday (numele la naştere: Elinore Harris), cântăreaţă americană de jazz (n. 1915)
– 1975: S-a născut Terence Tao, matematician australian-american; este socotit unul dintre cei mai deştepți oameni din lume (cu un IQ de 230); la vârsta de nouă ani a urmat cursuri de matematică de nivel universitar; în 2000 a devenit cel mai tânăr profesor universitar de la University of California, Los Angeles (UCLA); la 30 de ani a obținut Medalia Fields, echivalentul Premiului Nobel în matematică, care se acordă doar o dată la patru ani – 45 de ani
– 1977: A murit pianistul polonez Witold Malcuzýnski (n. 1914)
– 2009: A murit Leszek Kolakowski, considerat unul dintre cei mai influenţi filosofi polonezi ai secolului XX; cunoscut pe plan internaţional ca un critic al marxismului, dar şi ca istoric al filosofiei; din 1968 a trăit în exil (n. 1927)
– 2013: A murit scenaristul, scriitorul şi jurnalistul italian Vincenzo Cerami, cunoscut la nivel internaţional ca autor al scenariului filmului „Viaţa este frumoasă” de Roberto Benigni (n. 1940)
– 2015: A murit pianistul britanic de jazz John Taylor (n. 1942) – 5 ani
– 2019: A murit Andrea (Calogero) Camilleri, prozator, poet, dramaturg, regizor teatral, scenarist, producător de radio și televiziune și profesor italian; cunoscut pentru seria de romane polițiste care îl are drept protagonist pe comisarul Salvo Montalbano (n. 1925) – 1 an