Rezultatele meciurilor din prima zi la turneul Winners Open de la Cluj
Publicat de Claudiu Dobrescu, 3 iulie 2020, 07:19
Jucătoarea de tenis, Irina Begu a învins-o ieri cu scorul 7-5, 6-1, pe adversara sa, Miriam Bulgaru, într-un meci din Grupa B, în cadrul turneului demonstrativ Winners Open, organizat la Cluj-Napoca.
În aceeaşi grupă, Miriam Bulgaru s-a impus cu 6-4, 3-6, 10-5 împotriva sportivei Jaqueline Cristian.
În Grupa A, Irina Bara a învins-o pe Georgia Crăciun, scor 7-5, 6-4. Crăciun a fost învinsă şi de Gabriela Ruse, scor 6-3, 6-4.
Astăzi vor avea loc meciurile Irina Bara – Gabriela Ruse şi Jaqueline Cristian – Irina Begu. Câştigătoarea Winners Open va obține 10.000 de dolari ca premiu și va juca într-un meci de dublu mixt, duminică 05 Iulie, alături de Simona Halep, Horia Tecău şi Marius Copil.
La Winners Open, turneu care se dispută fără spectatori, participă Irina Begu, locul 81 WTA, Jaqueline Cristian, locul 162 WTA, Irina Bara, locul 159 WTA, Gabriela Ruse, locul 177 WTA, Georgia Crăciun, locul 354 WTA, şi Miriam Bulgaru, locul 387 WTA, împărţite în două grupe de câte trei jucătoare.
Din Grupa A fac parte Irina Bara, Gabriela Ruse şi Georgia Crăciun, iar din Grupa B, Irina Begu, Jaqueline Cristian şi Miriam Bulgaru. În semifinale se califică primele două clasate din fiecare grupă.
Text-Claudiu Dobrescu / Foto FACEBOOK