TULCEA: Ambulanţa socială, în ajutorul pacienţilor aflaţi în pragul sărăciei
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 29 iunie 2020, 10:30
Mai bine de jumătate dintre apelurile primite la Serviciul de Ambulanţă Tulcea vin de la persoane vârstnice şi vulnerabile, arată datele oficiale. Din toamnă, mulţi dintre aceşti pacienţi vor avea acces mai uşor la servicii medicale şi transport gratuit către laboratoare şi centre de tratament. În municipiul Tulcea, se pune pe picioare un proiect unic în regiune, „Ambulanţa socială”.
Cristina Ghelasie a vorbit cu directorul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Tulcea, dr. Dumitru Vâlcu.
C.G.: Din toamnă, am putea avea în Tulcea „Ambulanţa socială”, cui i se adresează acest serviciu, domnule doctor?
Dr. Dumitru Vâlcu: “Această ambulanţă socială este mai mult decât binevenită pentru municipiul Tulcea, este o ambulanţă, care se adresează persoanelor vulnerabile, persoanelor vârstnice şi mai multor categorii de persoane, care sunt paupere şi care nu pot să acceseze servicii medicale, deoarece sunt imobilizate la pat sau au alte afecţiuni.”
C.G.: Câte asemenea persoane există în judeţul Tulcea, în momentul de faţă?
Dr. Dumitru Vâlcu: „Din statistica, pe care o avem la Serviciul de ambulanţă, cred că mai mult de 65 – 70% din solicitările, pe care le primim din judeţ şi din municipiu, reprezintă solicitări venite din partea persoanelor vârstnice şi acesta este un procent real. O statistică întocmită de Crucea Roşie tulceană indică acelaşi procent de persoane vârstnice.”
C.G.: Concret, în ce vor consta aceste servicii oferite persoanelor vulnerabile?
Dr. Dumitru Vâlcu: ”Serviciile, pe care le poate efectua Ambulanţa socială, sunt servicii medico-sociale, adică servicii care se pot administra acestor persoane vulnerabile, care pot primi inclusiv tratament şi terapii, care se pot face la domiciliu, fiindcă această Ambulanţă socială are şi asistenţi medicali şi şoferi, care au cursuri de ambulanţieri, inclusiv transporturi de la domiciliu la spital, la policlinică, la laboratoare, la diverse cabinete medicale de specialitate şi, v-am spus, nu numai servicii medicale, ci şi servicii sociale”.
C.G.: De ce ar mai fi nevoie pentru ca această ambulanţă socială să înceapă să funcţioneze?
Dr. Dumitru Vâlcu: “În primul rând, este nevoie ca ambulanţa să fie prezentă şi, cred eu, în viitor, această ambulanţă socială îşi va diversifica serviciile şi va fi un promotor şi pentru primăriile din judeţ, care pot să-şi achiziţioneze şi ele această ambulanţă.”
C.G.: Aşadar, deocamdată, această ambulanţă socială ar putea funcţiona din toamnă doar la Tulcea, în municipiu, urmând ca pe viitor să se extindă…
Dr. Dumitru Vâlcu: “…Să se extindă sau chiar să fie un exemplu pentru primăriile din judeţ, aşa cum şi în Bucureşti, această ambulanţă funcţionează la nivel de sectoare. Nu ştiu dacă fiecare sector are o ambulanţă, dar sunt anumite sectoare, care o au.
C.G.: În momentul de faţă, la Tulcea, există toate dotările necesare, ca ambulanţa să funcţioneze? Consilierii locali au aprobat, la ultima şedinţă, regulamentul de funcţionare a serviciului şi, practic, se intră în linie dreaptă cu pregătirea.
Dr. Dumitru Vâlcu: ”În linie dreaptă, da, doar să începem să demarăm această activitate, care este pentru prima oară la nivelul municipiului Tulcea.”
C.G.: Câţi medici şi asistenţi vor fi angrenaţi în acest nou serviciu?
Dr. Dumitru Vâlcu: “Deocamdată, organigrama se programează şi încă nu este stabilită. Atunci când o să înceapă activitatea propriu-zis, sigur se vor stabili şi numărul de medici şi personalul. Ştiţi că la început este mai greu ca să studiez piaţa.”
C.G.: Pe câte ambulanţe vă puteţi baza?
Dr. Dumitru Vâlcu: “Deocamdată, Ambulanţa socială este doar una.”
C.G.: Pe viitor, ar putea interveni vreo şalupă sau o ambulanţă pe apă, care să poată ajunge până în cele mai îndepărtate localităţi ale Deltei?
Dr. Dumitru Vâlcu: “Pentru moment, nu, pentru că este numai pentru municipiul Tulcea. De asta s-au şi aprobat, în şedinţa Consiliului Local al municipiului Tulcea, programul şi activitatea pe care le va desfăşura această ambulanţă. Municipiul Tulcea are o singură suburbie, Tudor Vladimirescu.”