Calendarul zilei – 27 iunie
Publicat de Codrin RAITA, 27 iunie 2020, 06:00 / actualizat: 27 iunie 2020, 8:59
EVENIMENTE INTERNE
-Culte, Biserică
* Suceava: Astăzi, în municipiu va fi zi de doliu, în memoria fostului arhiepiscopului Pimen. Toate instituţiile publice vor coborî drapele în bernă, având în vedere faptul că se împlinesc 40 de zile de la trecerea în nefiinţa a arhiepiscopului
– Învățământ, Cercetare
* Afișarea rezultatelor finale ale examenului de Evaluare Națională
– Cultură
* Programul Operei Comice pentru Copii (în aer liber):
- ora 11:00 – Spectacole de magie
- ora 19:00 – musicalul Erus şi Valea Generozităţii, regia: Ana Crăciun – Lambru
* Din 15 iunie, spectacolele revin la Amfiteatru TNB, un loc unic în Bucureşti, aflat deasupra Teatrului Naţional. Amfiteatrul este singura scenă din România construită în aer liber, aflată în incinta unui teatru, care îndeplineşte condiţiile de siguranţă a spectatorilor şi artiştilor pentru a-şi putea desfăşura activitatea în condiţii de siguranţă, conform normelor de prevenire a răspândirii Covid-19. Din program:
- ora 21:30 – „20 de ani în Siberia”, după Aniţa Nandriş-Cudla, regia: Sorin Misirianţu
* În perioada 27-29 iunie, Grădina Botanică „D. Brandza” a Universității din București organizează evenimentul „Emoție în imagini – Expoziție de fotografie pe sfoară”, ce va avea loc în aer liber, eveniment dedicat pasionaților de fotografie care au surprins cadre deosebite din Grădina Botanică – în Grădina Italiană
* Satu Mare: Programul Trupei Harag György a Teatrului de Nord:
- ora 21:00 – „Paravariete” de Tasnádi István, regizor: Balázs Attila – la Turnul Pompierilor
– S-a întâmplat într-o zi de 27 iunie
* Acum 107 ani (1913) România declara război Bulgariei, intrând în cel de-al doilea război balcanic (declanşat la 16/29.VI.1913). Regele Carol I, în calitate de comandant suprem al Armatei, şi-a stabilit cartierul general la Corabia (27.VI/10.VII)
* Cu 77 de ani în urmă (1943), din inițiativa filosofului Ion Petrovici (1882 – 1972), ministrul instrucțiunii în acea vreme, a fost inaugurat, în Cișmigiu, ansamblul de statui „Rondul Roman” sau “Rotonda Scriitorilor”, reprezentând busturile unor scriitori de seamă ai literaturii române
* Acum 64 de ani (1956) avea loc premiera, la Opera de Stat din Cluj, a dramei muzicale „Pană Lesnea Rusalim” de Paul Constantinescu; libretul, Victor Eftimiu
* Cu 53 de ani în urmă (1967), în Enfield, o zonă din nordul Londrei, a fost instalat primul ATM (bancomat) din lume. Creat de scoţianul John Shepherd-Barron, acesta nu primea carduri bancare, ci funcţiona în baza unor cecuri imprimate cu substanțe radioactive şi elibera doar o contravaloare de 10 lire sterline. Codurile PIN folosite de aparat erau compuse din 6 cifre, însă după o perioadă de timp, John Shepherd-Barron a realizat că majoritatea utilizatorilor memorează doar 4 dintre ele. Astfel, de atunci, structura codului PIN a fost schimbată şi a rămas aceeaşi până în ziua de azi
* Cu 52 de ani în urmă (1968) a avut loc la Praga „Manifestul celor 2.000 de cuvinte”, redactat de un grup de intelectuali, care cereau instituirea unui regim liberal
* Se împlinesc 40 de ani (1980) de la dezastrul aerian de la Ustica (provincia Palermo, Sicilia din sudul Italiei) când avionul DC-9 Itavia din 27 iunie 1980 a fost lovit de o rachetă lansată de un aparat al marinei militare franceze. Avionul civil italian s-a prăbușit în Marea Tireniană, în apropierea insulei Ustica (la nord de Sicilia), provocând moartea a 81 de persoane. Accidentul este cunoscut sub numele de „măcelul de la Ustica”. Fostul președinte al Italiei, Francesco Cossiga, a atribuit cauza prăbușirii avionului unei rachete trase de marina franceză, în ciuda doveziloe contrare care au fost prezentate în raportul elaborat de Frank Taylor în 1994. Pe 23 ianuarie 2013, Curtea supremă de justiție italiană a stabilit că sunt dovezi clare care au arătat că aeronava a fost doborâtă de o rachetă, fără să precizeze cine ar fi tras racheta respectivă. Până acum, acesta a fost cel mai grav incident aerian de acest gen din Italia
* Se împlinesc 25 de ani (1995) de când, la sediul Băncii Naţionale din Bucureşti se deschidea oficial, după o întrerupere de 50 de ani, Bursa de Valori
* Acum 24 de ani (1996) avea loc dezvelirea bustului omului politic ţărănist Corneliu Coposu (1914-1995), amplasat lângă Biserica Kretzulescu din Bucureşti (sculptor Mihai Buculei)
* Se împlinesc 15 ani (2005) de când a început să emită postul tv. de ştiri Antena 3
Aniversări – Comemorări
– 1812: S-a născut (la Budapesta) Andrei Mocioni (Mocsony), jurist şi om politic; a militat pentru emanciparea românilor din Imperiul Habsburgic; membru fondator (1866) şi apoi membru de onoare (1870) al Societăţii Academice Române (m. 1880, la Foeni/Timiş)
– 1840: S-a născut Samson Bodnărescu, poet şi dramaturg (m. 1902) – 180 de ani
– 1887: S-a născut Emanoil Bucuţa (Emanoil Popescu), scriitor şi publicist; fondator al revistei „Boabe de grâu” (1930); membru corespondent al Academiei Române din 1941 (m. 1946)
– 1894: S-a născut chimista Raluca Ripan; lucrări în domeniile chimiei anorganice, analitice şi a utilizării izotopilor radioactivi; ctitorul şi primul director (1951-1970) al Institutul de Chimie al Filialei din Cluj a Academiei Române; prima femeie aleasă membru titular al Academiei Române din 1948 (m. 1975)
– 1902: S-a născut medicul Petre Vancea, personalitate a oftalmologiei româneşti; membru corespondent al Academiei Române din 1963 (m. 1986)
– 1908: S-a născut Liviu Rusu, compozitor, muzicolog şi profesor (m. 1991)
– 1921: S-a născut etnologul Paul Petrescu; studii şi cercetări în domeniile arhitecturii, ceramicii, artelor decorative; stabilit în SUA din 1990; membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 1993 (m. 2009)
– 1923: A murit omul politic Constantin C. Arion; s-a numărat printre conducătorii Partidului Conservator; ministru în mai multe rânduri (al cultelor şi instrucţiunii publice, de interne, al agriculturii şi domeniilor, de externe); a avut un rol important în impunerea legii prin care s-a acordat Academiei Române suma necesară pentru construirea unui local special destinat bibliotecii – 1912; membru de onoare al Academiei Române din 1912 (n. 1855)
– 1926: S-a născut medicul Nicolae Simionescu; specialist în biologia şi patologia celulară a sistemului cardiovascular şi în biopatologia glandelor endocrine; împreună cu soţia sa, acad. Maya Simionescu, a fondat Institutul de Biologie şi Patologie Celulară din Bucureşti, care-i poartă numele, punând bazele unei şcoli române în acest domeniu; membru titular al Academiei Române din 1991, vicepreşedinte al acestui for (1994-1995) (m. 1995)
– 1936: S-a născut Sergiu Pavel Dan, critic şi istoric literar, eseist şi traducător; fiul prozatorului Pavel Dan
– 1936: S-a născut Cristian Petru Bălan, prozator, poet, dramaturg, publicist, editor, traducător și artist plastic stabilit în Statele Unite ale Americii; profesor, membru titular al Uniunii Scriitorilor din România și al Academiei Americano-Române de Științe și Arte
– 1940: S-a născut pianistul de jazz Eugen Ciceu (nume de scenă: Eugen Cicero) (m. 1997) – 80 de ani
– 1948: S-a născut scenaristul şi regizorul de film Ioan Cărmăzan
– 1955: S-a născut chimistul și profesorul Ion Grosu; membru corespondent al Academiei Române din 2014 – 65 de ani
– 1976: A murit Ion Dumitrescu, istoric literar, editor şi autor de manuale şcolare; şi-a dedicat întreaga viaţă cercetării creaţiei eminesciene (n. 1914). NOTĂ: Dicţionarul cronologic-Literatura română dă ca an al morţii 1977
– 1992: A murit Corneliu Sturzu, poet, prozator şi eseist; între anii 1953 şi 1957 a fost reporter la Studioul de Radio Iaşi (n. 1935)
– 1993: A murit baritonul Octav Enigărescu, care a ocupat şi funcţia de director al Operei Române din Bucureşti. Totodată, a făcut parte, ca membru sau ca preşedinte, din juriile unor importante concursuri de muzică vocală. În prezent, Şcoala de Arte din Târgovişte îi poartă numele (n. 1924). NOTĂ: Unele surse dau ca dată a morţii 30 iunie 1993
– 1994: A murit poetul Ion Rahoveanu (pseudonimul lui Ion Bâscă); redactor la Studioul de Radio Cluj, între anii 1957 şi 1970 (n. 1928)
– 2002: A murit Constantin Rădulescu, speolog şi paleontolog; unul dintre primii cercetători români moderni ai micromamiferelor miocene până în Cuaternar; membru corespondent al Academiei Române din 1993 (n. 1932). NOTĂ: Dicţionarul „Dorina Rusu, Membrii Academiei Române 1866-2003” menţionează ca dată a morţii 28.VI.2002
– 2007: A murit Domokos Géza, scriitor şi publicist de naţionalitate maghiară din România, primul preşedinte al UDMR (25.XII.1989-17.I.1993) (n. 1928)
– 2008: A murit boxerul Nicolae Linca, primul şi singurul campion olimpic al boxului românesc, medaliat cu aur la Jocurile Olimpice de vară de la Melbourne (1956), deşi era accidentat la o mână (n. 1929)
– 2014: A murit jurnalistul şi scriitorul Nicolae Stroescu – Stînişoară, fost director al Departamentului în limba română al postului Radio Europa Liberă între anii 1988-1994 (n. 1925)
EVENIMENTE EXTERNE
– Bruxelles: Are loc o nouă conferință a donatorilor pentru finanțarea unui vaccin contra coronavirusului
– Islanda: Alegeri prezidențiale
-Washington: În cadrul vizitei delegaţiilor Belgradului şi Pristinei, la Casa Albă, noul premier al Kosovo, Avdulah Hoti, va prezenta condiţiile şi obiectivele Pristinei – recunoaştere reciprocă şi anularea Rezoluţiei 1244 a Consiliului de Securitate al ONU.Toate acestea pot conduce la semnarea unui acord, care va deschide drumul Kosovo spre integrarea euroatlantică
– Ustica, Palermo, Italia: Sunt marcați 40 de ani de la dezastrul aerian de la Ustica, în urma căruia au murit 81 de oameni
– Zagreb, Croația: Marș anual privind recursul adversarilor
-Danemarca: Statul danez îşi deschide, începând de astăzi, graniţele pentru cetăţenii din statele europene, exceptând Suedia şi Portugalia
– Paris: Redeschiderea Orașului științei și industriei
– Tunis: Deschiderea frontierelor, la mai mult de trei luni de la închiderea lor pentru a încetini pandemia COVID-19
Aniversări – Comemorări
– „Ziua Întreprinderilor Micro, Mici și Mijlocii”, adoptată de Adunarea Generală a ONU la 6 aprilie 2017, prin Rezoluţia 71/279. Conform unor statistici ale Comitetului Internaţional pentru Afaceri Mici, aceste întreprinderi reprezintă peste 90% din totalul firmelor din lume, fiind răspunzătoare pentru aproximativ 60-70% din numărul total de angajaţi şi contribuind cu aproximativ 50% din PIB
– „Ziua Mondială a Pescuitului”; se marchează din anul 1985 (prin hotărârea Conferinţei mondiale privind pescuitul, desfăşurate în 1984) – 35 de ani
– Sărbătoarea naţională a Republicii Djibouti; aniversarea proclamării independenţei – 1977
– 1574: A murit Giorgio Vasari, pictor, arhitect şi istoric de artă italian (n. 1511)
– 1793: A murit zoologul german Johann August Ephraim Goeze (n. 1731)
– 1829: A murit James Smithson, chimist şi geolog britanic; a lăsat, prin testament, Statelor Unite o importantă sumă de bani în vederea creării, la Washington, a unui institut pentru răspândirea culturii; aşa s-a născut National Mall, un parc de formă dreptunghiulară (nu mai mare decât Cişmigiul bucureştean), străjuit de clădirile a nouăsprezece muzee şi a nouă institute de cercetare, complex ce poartă numele britanicului (Smithsonian Institution); în acest parc se organizează, anual, Festivalul Artei şi Tradiţiilor Populare „Smithsonian Folklife” (n. 1765)
– 1831: A murit matematiciana franceză Sophie Germain, care, alături de Carl Friedrich Gauss, este considerată unul dintre pionierii teoriei elasticității (n. 1776)
– 1850: S-a născut Ivan Vazov, poet, dramaturg şi publicist bulgar (m. 1921) – 170 de ani
– 1869: S-a născut biologul german Hans Spemann; studii originale asupra embrionului şi evoluţiei ulterioare a acestuia; Premiul Nobel pentru Medicină pe 1935 (m. 1941)
– 1880: S-a născut Helen Adams Keller, scriitoare nord-americană, nevăzătoare şi surdo-mută; prima persoană cu astfel de dizabilitate care a reuşit să fie admisă şi să promoveze o instituţie de educaţie superioară (Universitatea Redcliffe); s-a remarcat prin munca sa neobosită ca activist şi „vorbitor” în public (m. 1968) – 140 de ani
– 1881: S-a născut istoricul francez Jérôme Carcopino, un fervent susţinător al apropierii dintre Franţa şi România; membru de onoare străin al Academiei Române din 1926 (m. 1970)
– 1888: S-a născut Mary Antoinette (Tony) Perry, actriţă şi regizoare americană; co-fondatoare a „American Theatre Wing”, organizaţie care sprijină excelenţa în teatrul american şi care a înfiinţat, în 1947, Premiile Tony (denumite oficial „Antoinette Perry Award for Excellence in Theatre”) (m. 1946)
– 1893: S-a născut soprana italiană Toti Dal Monte (m. 1975)
– 1921: S-a născut pictorul francez de origine poloneză Ladislas Kijno; considerat unul dintre artiştii majori din secolul al XX-lea şi unul dintre maeştrii abstractizării, specialist în tehnica vaporizării pe pânză (m. 2012)
– 1931: S-a născut fizicianul olandez Martinus J. G. Veltman, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în 1999, împreună cu Gerardus ‘t Hooft, pentru elucidarea structurii cuantice a interacțiunii electroslabe în fizică
– 1932: S-a născut soprana americană de origine italiană Anna Moffo (m. 2006)
– 1941: S-a născut cineastul polonez Krzysztof Kieślowski (m. 1996)
– 1955: S-a născut actriţa franceză de film şi cântăreaţa Isabelle Adjani – 65 de ani
– 1975: A murit dirijorul şi compozitorul austriac Robert Stolz (n. 1880) – 45 de ani
– 1998: A murit ornitologul chinez Zheng Zuoxin, considerat fondator al ornitologiei moderne chineze (n. 1906)
– 2001: A murit Jack Lemmon, actor american de teatru şi film (n. 1925)
– 2011: A murit actriţa americană Elaine Stewart (n. 1930)
– 2015: A murit basistul britanic Chris Squire, membru fondator al trupei de rock progresiv „Yes” (n. 1948) – 5 ani
– 2016: A murit actorul şi producătorul italian Bud Spencer (nume real: Carlo Pedersoli), celebru pentru rolul personajului Piedone; în tinereţe a fost înotător profesionist de succes (n. 1929)
– 2016: A murit scriitorul şi futurologul american Alvin Toffler; odată cu publicarea primei sale lucrări „Şocul viitorului”, în 1970, a creat o nouă disciplină, futurologia (n. 1928)
– 2017: A murit scriitorul englez Michael Bond, creatorul celebrului ursuleţ Paddington (n. 1926)
– 2017: A murit actorul suedez Michael Nyqvist, protagonistul ecranizării trilogiei „Millenium” a scriitorului Stieg Larsson (n. 1960)