Ascultă Radio România Constanța Live

Dobrogea vizată de coduri portocaliu și galben. Intensificări ale vântului, ploi, vijelii, descărcări electrice şi grindină

Dobrogea vizată de coduri portocaliu și galben. Intensificări ale vântului, ploi, vijelii, descărcări electrice şi grindină

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 23 iunie 2020, 12:18

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, marţi, o nouă avertizare Cod portocaliu de furtuni pentru mai mult de trei sferturi din ţară, respectiv o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică, ce vizează 13 judeţe şi municipiul Bucureşti, ambele valabile până miercuri noapte.

Conform prognozei de specialitate, în intervalul 23 iunie, ora 10:00 – 24 iunie, ora 2:00, va fi în vigoare avertizarea Cod portocaliu de vremea rea în Moldova, Transilvania, Maramureş, local în Oltenia, Muntenia şi Dobrogea, precum şi în zonele montane, unde vor fi perioade cu averse torenţiale şi se vor acumula cantităţi de apă de peste 40 l/mp şi pe arii restrânse 50 – 80 l/mp.

De asemenea, vor fi şi intensificări ale vântului, vijelii, descărcări electrice şi grindină, îndeosebi în est şi sud-est.

Tot până miercuri noaptea, la ora 2:00, va fi valabil un Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, în extremitatea de vest şi local în sudul ţării. În aceste zone, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torenţiale, grindină şi vijelii. Cantităţile de apă vor depăşi 20 – 25 l/mp şi, pe arii restrânse, 40 – 50 l/mp.

Potrivit meteorologilor, în intervalul 24 iunie, ora 2:00 – 25 iunie, ora 10:00, va intra în vigoare o atenţionare Cod galben de vreme instabilă ce va afecta peste trei sferturi din ţară. Astfel, în zonele montane, precum şi în nordul, centrul, estul şi local în sudul ţării vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torenţiale, grindină şi vijelii.

Cantităţile de apă vor depăşi 20 – 25 l/mp şi, izolat, 40 – 50 l/mp.

ANM precizează că, în funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, va actualiza avertizările emise marţi.

Redactor – Daniel Țăndăreanu

Independentul Călin Georgescu, surpriza primului tur al alegerilor prezidențiale
Actualitate luni, 25 noiembrie 2024, 07:48

Independentul Călin Georgescu, surpriza primului tur al alegerilor prezidențiale

Candidatul independent Călin Georgescu a ajuns pe primul loc duminică, în primul tur al alegerilor prezidențiale, înaintea premierului...

Independentul Călin Georgescu, surpriza primului tur al alegerilor prezidențiale
Prezidenţiale 2024 | Independentul Călin Georgescu câștigă detașat primul tur de scrutin
Actualitate luni, 25 noiembrie 2024, 06:59

Prezidenţiale 2024 | Independentul Călin Georgescu câștigă detașat primul tur de scrutin

Candidatul independent Călin Georgescu a obţinut 22,84% din voturi la la primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale, arată datele...

Prezidenţiale 2024 | Independentul Călin Georgescu câștigă detașat primul tur de scrutin
Prezidențiale 2024 | Rezultate parțiale după numărarea a peste 58% dintre voturile din țară
Actualitate duminică, 24 noiembrie 2024, 23:23

Prezidențiale 2024 | Rezultate parțiale după numărarea a peste 58% dintre voturile din țară

Rezultatele alegerilor prezidențiale 2024 sunt transmise în timp real de Autoritatea Electorală Permanentă, care prezintă numărătoarea...

Prezidențiale 2024 | Rezultate parțiale după numărarea a peste 58% dintre voturile din țară
Prezidențiale 2024 | Exit-poll la ieșirea de la urne, la ora 21.00
Actualitate duminică, 24 noiembrie 2024, 21:22

Prezidențiale 2024 | Exit-poll la ieșirea de la urne, la ora 21.00

Peste 18 milioane de alegători au fost aşteptaţi duminică la urne, pentru a alege unul dintre cei 13 candidaţi intraţi în cursa...

Prezidențiale 2024 | Exit-poll la ieșirea de la urne, la ora 21.00
Actualitate duminică, 24 noiembrie 2024, 20:47

HÂRȘOVA: Accident rutier mortal la ieșirea din localitate

Un accident rutier mortal a avut loc, în această seară, pe DN 2A, la ieșirea din Hârșova spre Vadu Oii. Potrivit purtătorului de cuvânt al...

HÂRȘOVA: Accident rutier mortal la ieșirea din localitate
Actualitate duminică, 24 noiembrie 2024, 20:33

Prezidențiale 2024 | Până la ora 20,00, au votat 51,19% dintre alegători

Cu o oră înainte de închiderea urnelor, au votat, duminică, la primul tur al alegerilor prezidenţiale, 9.219.336 de alegători, reprezentând...

Prezidențiale 2024 | Până la ora 20,00, au votat 51,19% dintre alegători
Actualitate duminică, 24 noiembrie 2024, 17:21

TULCEA, CONSTANȚA: Acțiuni de combatere a faptelor ilegale din domeniul piscicol în Deltă și pe Dunăre

Echipe de comisari din cadrul Comisariatului General, Comisariatului Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării şi Comisariatului Judeţean Galaţi din...

TULCEA, CONSTANȚA: Acțiuni de combatere a faptelor ilegale din domeniul piscicol în Deltă și pe Dunăre
Actualitate duminică, 24 noiembrie 2024, 16:56

CONSTANȚA: Prezența la vot în județ, la ora 16.00, a fost de 35.60%

În județul Constanța, până la ora 16.00, au votat, la primul tur al prezidențialelor, 218.215 de cetățeni, reprezentând 35,60% din numărul...

CONSTANȚA: Prezența la vot în județ, la ora 16.00, a fost de 35.60%