315 noi cazuri de îmbolnăvire cu coronavirus, înregistrate în România. Situația la Constanța și Tulcea
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 21 iunie 2020, 12:04
Alte 315 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus au fost înregistrate în România de la ultima informare, ajungându-se la un total de 24.045 de îmbolnăviri, a anunţat, duminică, Grupul de Comunicare Strategică.
La terapie intensivă sunt internaţi 195 de pacienţi.
Dintre persoanele confirmate pozitiv, 16.911 au fost declarate vindecate şi externate.
Până astăzi, 1.512 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.
În intervalul 20.06.2020 (10:00) – 21.06.2020 (10:00) au fost înregistrate 12 decese (8 bărbați și 4 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Argeș, Galați, Sibiu, Suceava și Vrancea.
Dintre acestea, un deces a fost întregistrat la categoria de vârstă 50-59 ani, 2 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 6 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 3 decese la persoane de peste 80 de ani.
Toate decesele sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.
De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 315 noi cazuri de îmbolnăvire.
Redactor – Daniel Țăndăreanu