CONSTANȚA: Trafic blocat din cauza unei avarii RAJA
Publicat de Doina Sirbu, 19 iunie 2020, 09:48
În vederea executării lucrărilor de remediere a unei avarii pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 150 mm, de pe strada Mihai Viteazu, din municipiul Constanța, echipele de intervenție RAJA S.A. au fost nevoite să blocheze traficul auto pe această stradă, tronsonul cuprins de străzile Panait Moșoiu și Luminișului, astăzi, până la ora 13.00.
În vederea desfășurării lucrărilor de reparații, zona a fost împrejmuită și semnalizată corespunzător, iar pentru fluidizarea traficului a fost anunțată și Poliția Locală.
Abonații din zonă nu sunt afectați de această avarie, întrucât echipele de intervenție încearcă să efectueze reparația cu conducta sub presiune.
Foto – arhivă