Ascultă Radio România Constanța Live

FPTR consideră că responsabilii din Ministerul Sănătăţii şi Ministerul de Interne tergiversează deschiderea restaurantelor

FPTR consideră că responsabilii din Ministerul Sănătăţii şi Ministerul de Interne tergiversează deschiderea restaurantelor

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 12 iunie 2020, 13:26

Preşedintele Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR), Mohammad Murad, a afirmat joi, într-o conferinţă de presă organizată în staţiunea Jupiter, că în opinia sa responsabilii din Ministerul Sănătăţii împiedică deschiderea restaurantelor pe 15 iunie, deşi primul-ministru Ludovic Orban ar fi de acord.

Reprezentanţii FPTR au declarat, joi, că sunt nemulţumiţi pentru că în cadrul discuţiilor purtate în urmă cu două săptămâni, la Guvern, primul-ministru Ludovic Orban ar fi sugerat că restaurantele complexelor hoteliere ar putea fi deschise în jurul datei de 15 iunie, iar acest termen se pare că nu mai intră în discuţie acum.

”Vrem să răspundem la întrebările pe care le pun mii de angajaţi. Ce avem de făcut şi când ? Promisiunea că pe 15 iunie, dacă nu se întâmplă nimic rău, vom deschide, am luat-o pe cuvânt şi am angajat; avem la ora asta peste 60.000 de persoane care s-au reintegrat la locul de muncă de la şomaj. De ce acum, cu trei zile înainte, fără niciun anunţ ? Asta înseamnă respect din partea Guvernului ? Guvernul trebuie să fie exemplar pentru noi toţi. Dacă ei nu ştiu să respecte angajamentul, oameni, atunci ce putem cere mai mult!?”, a afirmat Mohammad Murad.

Preşedintele FPTR a mai spus că în fapt decizia de amânare a deschiderii restaurantelor din incinta hotelurilor le aparţine ministrului Sănătăţii, Nelu Tătaru, şi secretarului de stat pentru Situaţii de Urgenţă din Ministerul de Interne, Raed Arafat.

”Vă spun informaţii din interiorul Guvernului: premierul şi ministrul Marcel Velea au fost de acord să deschidem, dar Nelu Tătaru şi Raed Arafat, nu. Şi nimeni nu se pune acum cu medicii. Le place să fie la comandă, dar nu vor câştiga nimic dacă amână deschiderea cu două săptămâni, decât dacă se inventează un vaccin între timp”, a spus Murad.

În context, preşedintele FPTR a lansat supoziţia că celor doi oficiali de rang înalt, Nelu Tătaru şi Raed Arafat, le-ar fi teamă să-şi asume decizia de a recomanda deschiderea restaurantelor şi a mai sugerat că de fapt se doreşte ca patronii să deschidă unităţile pe cont propriu şi acest lucru să fie acceptat tacit.

”Să-mi spună Arafat sau Tătaru ce se va schimba între 15 iunie şi după 1 iulie ? Vine căldura, se inventează un vaccin, pleacă virusul ? Sunt măsuri luate din orgoliu şi din frica de a-şi asuma o decizie. Domnule Arafat, aşteptaţi să dăm faliment sau, dacă se întâmplă ceva rău, se va constata că noi nu am respectat nişte reguli ?”, a mai afirmat Murad.

Premierul Ludovic Orban a declarat miercuri, la Brăila, că deschiderea restaurantelor în spaţii închise este o măsură prematură, care poate duce, potrivit evaluării de risc epidemiologic pe care a făcut-o, la o creştere a numărului de infectări cu noul tip de coronavirus.

Declaraţia premierului a venit ca răspuns la întrebarea potrivit căreia unele patronatele din turism anunţă că vor da în judecată Guvernul pentru subminarea economiei naţionale, dacă restaurantele din hoteluri nu se deschid pe 15 iunie.

‘Ce patronate din turism au dat această declaraţie? Patronatele din turism sunt foarte multe. Există mai multe asociaţii patronale în turism cu care eu am avut un dialog constant. Că se mai naşte câte un năzdrăvan care spune… V-o spun foarte clar, pe evaluarea de risc epidemiologic, restaurantele în spaţii închise prezintă un risc epidemiologic major, din cauza, pe de o parte, a numărului mare de persoane care stau în restaurant, a timpului mare petrecut, că şi acesta este un element după care judeci riscul epidemiologic, a faptului că nu se poate purta mască, pentru că dacă mănânci, dacă serveşti masa, normal, nu poţi să porţi mască şi datorită razei de răspândire a virusului, deci particulele care sunt scoase afară au o rază de răspândire până la şase metri, adică pot să infecteze persoane care se află la masă pe o rază de şase metri. Acesta este adevărul, pe evaluarea de risc epidemiologic: deschiderea restaurantelor în spaţii închise prematură poate să ducă la o creştere a numărului de infecţii’, a declarat Orban.

Şeful Executivului a precizat că, deocamdată, s-a permis deschiderea teraselor, iar cei care au hoteluri, aproape toţi au şi terase, deci pot asigura servirea mesei în aceste spaţii sau în sistem de room-service.

Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) a transmis, miercuri, un comunicat de presă, în care afirmă că intenţionează să acţioneze Guvernul în instanţă pentru subminarea economiei naţionale, dacă restaurantele din hoteluri nu se deschid pe 15 iunie, dată începând cu care peste 500.000 de români şi-au achiziţionat deja servicii de cazare în ţară, cu mese incluse, care nu pot fi prestate în aceste condiţii.

Chiar şi o întârziere cu două săptămâni a deschiderii restaurantelor din hoteluri pune România în mare dezavantaj competitiv faţă de alte ţări din zonă, care au ridicat deja aceste restricţii şi, în acelaşi timp, aruncă în faliment mai mult de două treimi dintre hotelurile din ţară, se afirmă în comunicatul FPTR.

Conform sursei citate, o întârziere a deschiderii restaurantelor după data de 15 iunie pune turismul românesc, în plin sezon estival, într-un dezavantaj uriaş comparativ cu alte ţări din zonă, care au ridicat deja aceste restricţii, relaxând măsurile din industria HoReCa.

Sursa – Agerpres / Redactor online – Daniel Țăndăreanu / Foto – Arhivă

Tenis: Sabalenka, Pegula, Gauff și Paolini, calificate în sferturi la Stuttgart
Ştiri vineri, 18 aprilie 2025, 12:16

Tenis: Sabalenka, Pegula, Gauff și Paolini, calificate în sferturi la Stuttgart

Arina Sabalenka, Jessica Pegula, Coco Gauff și Jasmine Paolini s-au calificat, joi, în sferturile de finală ale turneului WTA 500 de la Stuttgart...

Tenis: Sabalenka, Pegula, Gauff și Paolini, calificate în sferturi la Stuttgart
CONSTANȚA: Trafic fluidizat în zona Cimitirului Central
Ştiri vineri, 18 aprilie 2025, 11:18

CONSTANȚA: Trafic fluidizat în zona Cimitirului Central

O nouă trecere de pietoni și un nou acces pietonal în Cimitirul Central au fost amenajate de către Confort Urban. Lucrările vin în completarea...

CONSTANȚA: Trafic fluidizat în zona Cimitirului Central
Poșta Română a finalizat distribuirea pensiilor, cât și livrarea anticipată a prestațiilor sociale aferente lunii aprilie
Ştiri vineri, 18 aprilie 2025, 11:10

Poșta Română a finalizat distribuirea pensiilor, cât și livrarea anticipată a prestațiilor sociale aferente lunii aprilie

Poșta Română a finalizat, înaintea Sărbătorilor de Paște, distribuirea prestațiilor sociale aferente lunii aprilie, operatorul precizând că...

Poșta Română a finalizat distribuirea pensiilor, cât și livrarea anticipată a prestațiilor sociale aferente lunii aprilie
Echipa națională masculină de polo a României este calificată la Campionatul Mondial
Ştiri vineri, 18 aprilie 2025, 11:01

Echipa națională masculină de polo a României este calificată la Campionatul Mondial

Echipa națională masculină de polo pe apă a României a obținut calificarea la Campionatul Mondial care va avea loc la Singapore în perioada...

Echipa națională masculină de polo a României este calificată la Campionatul Mondial
Ştiri vineri, 18 aprilie 2025, 08:55

Vremea va fi normală termic în Dobrogea și pe litoral

Vineri, vremea va fi normală termic în Dobrogea și pe litoral. Cerul va avea înnorări temporare mai ales noaptea, când, pe arii restrânse, vor...

Vremea va fi normală termic în Dobrogea și pe litoral
Ştiri vineri, 18 aprilie 2025, 08:54

Preotul Claudiu Banu ne aduce aminte cât de încărcată spiritual este Vinerea Mare

Astăzi este Vinerea Mare sau Vinerea Patimilor. În biserici se va cânta diseară Prohodul Domnului – ce simbolizează punerea în mormânt a lui...

Preotul Claudiu Banu ne aduce aminte cât de încărcată spiritual este Vinerea Mare
Ştiri joi, 17 aprilie 2025, 20:39

Gimnasta Sabrina Maneca Voinea s-a calificat în finalele la bârnă și la sol la Cupa Mondială de la Doha

Sabrina Maneca Voinea s-a calificat în finalele la bârnă și la sol la Cupa Mondială de la Doha. În calificări la bârnă ea a fost notată cu...

Gimnasta Sabrina Maneca Voinea s-a calificat în finalele la bârnă și la sol la Cupa Mondială de la Doha
Ştiri joi, 17 aprilie 2025, 19:37

Județul CONSTANȚA: Pietoni și bicicliști amendați de Poliția Rutieră

La data de 16 aprilie 2025, polițiștii din cadrul Serviciului Siguranță Rutieră, ai formațiunilor rutiere, precum și polițiștii structurilor...

Județul CONSTANȚA: Pietoni și bicicliști amendați de Poliția Rutieră