Simona Halep a declarat că mai poate juca 2-3 ani în circuitul WTA
Publicat de Claudiu Dobrescu, 30 mai 2020, 11:21
Jucătoarea de tenis Simona Halep (28 de ani), numărul 2 în clasamentul WTA, a anunţat într-un interviu că se va retrage din activitate în momentul în care va ieşi din TOP 10 mondial.
”Am avut senzaţia asta că am obosit în ultima perioadă. Au fost ani grei. M-am gândit şi la retragere, să fiu sinceră, însă simt că mai pot şi încă mult. De visat nu mă împiedică nimic să visez, aşa că în continuare sunt foarte motivată să merg înainte pentru al treilea Grand Slam pentru a vedea cât mai pot să fiu în top 10. Pentru că atunci când voi ieşi din top 10 cred că o să trag pe dreapta”, a spus tenismena constănțeană în interviul acordat pentru site-ul unuia dintre sponsorii săi principali, potrivit Agerpres.
Simona a menționat faptul că dacă va ieși din TOP 10 WTA se va retrage în mod sigur din tenisul profesionist, însă deocandată consideră că mai poate juca 2-3 ani cu rezultate bune în circuitul feminin la simplu.
Text-Claudiu Dobrescu / Foto FACEBOOK