Terasele şi plajele îşi deschid porţile la 1 iunie. Patronii de pe litoral promit turiştilor relaxare în siguranţă
Publicat de , 29 mai 2020, 13:40
Mai facem un pas spre noua normalitate. Din 1 iunie, terasele şi plajele îşi deschid porţile şi, tot de atunci, se renunţă la justificarea pentru a ieşi din localitate. Este semnalul, pe care îl aşteptau toţi operatorii turistici de pe litoral, care sunt acum în febra pregătirilor pentru deschiderea sezonului. Relaxare în siguranţă este ceea ce promit patronii de terase şi hoteluri, în condiţiile dictate de prevenirea răspândirii noului coronavirus. La recepţiile hotelurilor din Mamaia, telefoanele au început să sune pentru rezervări, semn că românii se grăbesc să ajungă în vacanţă.
Măsurile de protecţie individuală trebuie păstrate în continuare, dar sunt câteva activităţi interzise până acum, care vor redeveni posibile. De la 1 iunie, vom putea ieşi din nou la terase, însă mesele vor trebui distanţate la cel puţin doi metri, iar la o masă vor sta maximum patru persoane. În aceste condiţii, poate fi dificil să luăm masa în familia extinsă, spune Roxana Taiss, manager de hotel în staţiunea Mamaia.
„Reprezentanţii Federaţiei Patronatelor din Turism au solicitat ca la o masă să fie cel mult 6 – 8 persoane, iată, aflu acum că sunt doar patru, poate că va fi un pic mai dificil să servim masa în oraş, dacă suntem o familie extinsă, dar ne vom adapta”, a declarat Roxana Taiss.
Turiştii vor trebui să se obişnuiască şi cu ospătarii, care poartă mască de protecţie, spune Stelian Enache, patronul unei terase din Mamaia: „Cât de bine o să fie primită de clienţii noştri şi cât de mult o să–şi dorească ei să fie serviţi de un ospătar cu o mască pe faţă… Trebuie să impunem acum puţin mai drastic aceste reguli faţă de personal şi trebuie să le ţinem şi noi, care suntem administratorii acestor afaceri.”
De la 1 iunie, se va putea merge şi la plajă, dar şi aici este nevoie de păstrarea distanţei de cel puţin doi metri între şezlonguri. Operatorii de plajă s-au conformat imediat, chiar dacă spun că nu va fi foarte uşor, nici pentru ei, nici pentru turişti.
„Trebuie să ne gândim că, iniţial, plaja a fost închiriată pentru un anumit număr de oaspeţi, spre exemplu, la un hotel cu o capacitate de 200 sau de 300 de spaţii de cazare şi plaja va trebui să fie suficientă”, a declarat Roxana Taiss.
Comerţul are însă regulile lui, susţin patronii de terase, care şi-ar dori să dea timpul înapoi. Şi, ca afacerea să meargă mai departe, nici bucătaria nu trebuie uitată: „Va trebui să fim foarte atenţi cu meniurile pe care le facem, ca stocurile de marfă să fie mici, să lucrăm cu totul proaspăt, stilul de braserie, pentru că numai aşa poţi să rişti mai puţin să pierzi o marfă, în cazul în care se va întâmpla să revină o măsură de închidere a localurilor”, a declarat Stelian Enache, patron terasă.
Întârzierea reglementărilor din domeniul serviciilor turistice a făcut ca unii hotelieri de pe litoral să refuze marea deschidere promisă la 1 iunie, în favoarea unei inaugurări mai târzii, dar în siguranţă:
„Locaţia, pe care o reprezint, a decis să nu deschidem la 1 iunie, tocmai pentru că normele nu sunt în vigoare în acest moment”, ne-a spus Roxana Taiss, manager hotel.
„Nu poţi să deschizi o locaţie aşa, dintr-o dată. Noi, după cum vedeţi, suntem în organizare, zugrăvim, am făcut curăţenia aceea, care vine după o pandemie. Este acea formă de credibilitate, pe care trebuie să i-o dai clientului, în primul rând”, este de părere şi Stelian Enache.
Pentru că s-ar putea ca plajele să fie neîncăpătoare pentru toţi turiştii, operatorii ar putea recurge la aceeaşi regulă ca la mese: intrarea pe serii.
„Ceea ce vă pot spune cu siguranţă este că sezlongurile nu vor mai putea fi de la jumătatea plajei spre mare, cu siguranţă, va trebui să venim cu aceste sezlonguri către faleză, lucru care poate pe oaspete nu-l va bucura foarte tare…”, a declarat Roxana Taiss, manager hotel.
„Noi lucrăm cu veselie, noi vindem bună dispoziţie. Este foarte greu să impui nişte reguli petrecerilor, oamenii la noi ştiu când vin, dar nu mai ştiu când pleacă. Sunt sigur că vor fi şi clienţi irascibili, adică tot felul de nesupuneri”, este de părere Stelu Enache.
„Până la urmă, eu cred că toată lumea îşi doreşte după o perioadă de stat în casă, să vadă marea, să se relaxeze împreună cu familia, să petreacă timp în aer liber şi atunci eu zic că toate vor fi spre bine”, concluzionează Roxana Taiss.
Că lucrurile chiar arată bine, stau dovadă rezervările făcute. Reprezentanţii hotelierilor din Mamaia spun că se aşteptă la un grad de ocupare de 70% vara aceasta, pentru că vor avea deja hotelurile pline din a doua jumătate a lunii iunie.
Redactor: Cristina Ghelasie / Foto: Arhivă