Credincioşii musulmani vor sărbători „Ramazan Bayram-ul”
Publicat de Doina Sirbu, 23 mai 2020, 12:24 / actualizat: 24 mai 2020, 7:37
După o lună de primenire spirituală prin post, slujbe şi rugăciuni, credincioşii musulmani vor sărbători, începând de duminică, 24 mai 2020, timp de trei zile, „Ramazan Bayram-ul”.
Șeful Cultului Musulman din România, muftiul Muurat Iusuf, va oficia slujba de Ramazan Bayram duminică, începând cu ora 06:07, la Geamia Hunchiar din municipiul Constanța. De asemenea, slujbe religioase cu ocazia Ramazan Bayram-ului vor fi oficiate în toate geamiile. Având în vedere, însă, contextul actual, toate ceremonialele religioase se vor desfășura în conformitate cu prevederile în vigoare și respectând măsurile privind prevenirea răspândirii infecțiilor cu SARS CoV-2: desfășurarea slujbelor în exteriorul lăcașurilor de cult, purtarea măștii de protecție, păstrarea distanței de 2 metri față de persoanele din jur, participarea la slujbă cu propriul covoraș de rugăciune, efectuarea ritualului de abluțiune acasă, evitarea adunărilor în fața lăcașurilor de cult înainte sau după slujbă, evitarea interacțiunii directe (strângere de mână, îmbrățișare).
Zilele de Bayram sunt o binecuvântare pentru musulmanii care de-a lungul Lunii Sfinte Ramazan au ținut post. Aceste zile sunt un prilej de apropiere, de deschidere a sufletului și de împărtășire a bucuriei comune. De asemenea, pe parcursul celor trei zile de sărbătoare credincioșii musulmani obișnuiesc să își viziteze rudele și prietenii, bucurându-se de cei dragi și cinstind memoria celor care au trecut la cele veșnice.
Respectând tradiţia ca în fiecare an Şeful Cultului Musulman din România, Muftiul Iusuf Muurat, adresează credincioşilor musulmani tradiţionala urare „UN BAİRAM FERİCİT”! – “RAMAZAN BAIRAMÎNÎZ QAYÎRLÎ BOLSÎN !“ – “RAMAZAN BAYRAMINIZ HAYIRLI VE MŰBAREK OLSUN !” – “EID AL FITIR MUBARAK”!
Foto – arhivă