În meciurile din Liga I la fotbal pot avea loc cinci schimbări de jucători
Publicat de Claudiu Dobrescu, 23 mai 2020, 08:02
Comitetul de Urgenţă al FRF a decis ca până la finalul sezonului 2019/2020 echipele din primele două eşaloane să poată efectua cinci înlocuiri la un meci, iar pe foaia de joc să poată fi trecuţi 20 de fotbaliști.
„În momentul de faţă suntem sub incidenţa unui protocol medical din data de 15 mai. Cluburile profesioniste din România, la cele din Liga I şi o parte din Liga 2, sunt deja în cantonamente şi respectă acest protocol medical.”, a declarat președintele FRF, Răzvan Burleanu.
Pentru a nu fi afectată cursivitatea jocului, schimbările vor fi realizate în cel mult trei momente de întrerupere a partidei. Regula celor 5 schimbări permise pe durata unui joc (în loc de 3) a fost testată în cadrul calificărilor pentru viitoarea ediţie a Campionatului European sub 21 de ani, care au debutat în toamna anului trecut.
Prin înscrierea a 20 de jucători pe foaia de meci, nouă dintre aceștia vor fi rezerve.
Text- Claudiu Dobrescu / Foto FACEBOOK