Ecografii mamare gratuite la Spitalul Orășenesc Hârșova
Publicat de , 20 mai 2020, 11:07
Ecografii mamare gratuite la Spitalul Orășenesc Hârșova! Până la sfârșitul acestei luni, femeile pot beneficia de o astfel de investigație, pe baza unei programări.
„Este vorba de un program care presupune un consult ginecologic și o ecografie mamară. Noi am fost dotati cu un ecograf performant. Mare atentie sa se respecte distanțarea socială, să se respecte regulile de igienă, pretriaj samd“, a declarat purtătorul de cuvânt al spitalului, Andrei Dogaru.
Tocmai pentru a putea fi respectate toate măsurile de protecție, numărul pacientelor care vor beneficia de acest program va fi limitat la două pe zi. Acestea trebuie să aibă vârsta cuprinsă între 18 și 45 de ani, să fie asigurate și să dețină un bilet de trimitere către specialitatea de obstetrică-ginecologie. Programările se pot face la numărul de telefon 0762.334.689, de luni până vineri, în intervalul orar 14:00 – 16:00.
Redactor: Cătălina Radu / Foto: facebook.com