Propuneri: Accesul în interiorul şcolii se va realiza doar după dezinfecţia mâinilor și verificarea temperaturii
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 10 mai 2020, 15:22
Activitatea de pregătire a elevilor claselor terminale (a 8-a, a 12-a şi a 13-a) se va organiza pe grupe care vor cuprinde cel mult 10 elevi şi va dura nu mai mult de 3 ore, cu pauză de cel puţin 10 minute la fiecare oră pentru aerisirea încăperilor, potrivit propunerilor privind setul de măsuri de relaxare care vor fi aplicate după ridicarea stării de urgenţă, publicate sâmbătă pe site-ul INSP.
Conform sursei citate, la activităţile de pregătire este interzisă participarea elevilor şi a personalului didactic sau auxiliar care suferă de afecţiuni cronice, locuiesc împreună cu persoane ce suferă de astfel de afecţiuni sau persoane cu vârsta de peste 65 de ani. Aceşti elevi vor beneficia de o formă de pregătire alternativă.
Totodată, pauzele se vor programa astfel încât simultan să nu fie în pauză mai mult de 2 grupe de maxim 10 elevi fiecare.
„Înainte de începerea activităţilor de pregătire/ examinare, în spaţiile unde acestea urmează a se desfăşura, se va realiza dezinfecţia suprafeţelor cu substanţe biocide pe bază de clor sau alcool, urmată de aerisirea încăperii pentru o perioadă de cel puţin 30 de minute. Accesul în interiorul şcolii se va realiza doar după dezinfecţia mâinilor, verificarea temperaturii (care nu trebuie să depăşească 37 de grade) şi sub rezerva absenţei simptomelor virozelor respiratorii”, prevede documentul.
Pe toată durata activităţilor desfăşurate în şcoală, atât elevii cât şi profesorii vor purta mască medicală simplă sau mască nemedicală din diverse materiale textile, iar elevii vor fi aşezaţi în bănci astfel încât să aibă cel puţin un loc liber în stânga şi dreapta şi un rând liber în faţă şi spate.
De asemenea, eliminarea măştilor purtate de elevi şi profesori se va realiza în locuri special destinate.
Activitatea de examinare se va desfăşura cu respectarea tuturor măsurilor mai sus prezentate, fără a fi obligatorie acordarea pauzelor.
Sursa – Agerpres / Redactor online – Daniel Țăndăreanu / Foto – Arhivă