Criza provocată de coronavirus şi seceta ar putea afecta preţul produselor alimentare
Publicat de , 8 mai 2020, 10:01
Criza provocată de coronavirus şi seceta ar putea afecta preţul produselor alimentare, anticipează ministrul agriculturii, Adrian Oros. El a spus la Radio România Actualităţi că nu este exclusă sistarea vânzării peste graniţă a produselor de strictă necesitate, dacă va fi nevoie, dar că deocamdată, exportul de cereale este sub control.
„Avem certitudinea că rezervele de cereale sunt suficiente până la noua recoltă, iar apoi, după, vom proceda astfel încât să ne asigurăm că în rezerva de stat şi în depozitele din România ale agenţilor economici sunt suficiente cereale pentru consumul zilnic al cetăţenilor români şi dacă va fi cazul, vom recurge la acea măsură, sigur, mai puţin uzitată, dar dacă va fi cazul, o să recurgem iarăşi să sistăm anumite exporturi“, a declarat Oros.
Guvernul are un pachet de măsuri pentru fermierii care au suferit pierderi. Executivul pregăteşte un fond de creditare şi de garantare, precum şi formule de sprijin pentru plata zilierilor prin care să vină în ajutorul producătorilor – a spus ministrul agriculturii, Adrian Oros, la postul public de radio.
Sursa – RRA / Foto – Arhivă