Ministrul Educației: Elevii cu COVID-19 pot susţine examenele naţionale izolaţi
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 4 mai 2020, 12:51
Elevii care sunt diagnosticaţi cu COVID-19 pot susţine examenele de Bacalaureat sau Evaluare naţională cu măsuri de siguranţă, a declarat, duminică seara, ministrul Educaţiei, Monica Anisie.
„Aceştia (n.r. copii diagnosticaţi cu COVID-19) pot da examenul în condiţii de siguranţă, izolaţi, singuri în sala respectivă. De fapt, şi până acum se putea da examenul de Bacalaureat sau Evaluare naţională cu măsuri de siguranţă, chiar şi în spital. Metodologia prevede şi acest lucru”, a spus Anisie, la Digi24.
Întrebată ce se întâmplă cu copiii ai căror părinţi se află în grupă de risc, se află în izolare sau în carantină, Monica Anisie a spus că se va sfătui cu ministrul Sănătăţii în acest sens.
„Mă voi sfătui în acest sens cu ministrul Sănătăţii şi voi prevedea această situaţie în Ordinul comun”, a precizat ministrul.
Sursa – Agerpres / Redactor online – Daniel Țăndăreanu / Foto – Arhivă